Rodica CIOBANU
Rodica CIOBANU
2958 vizualizări 31 oct 2014

Ameninţă cu închisoarea pe oricine dezvăluie câte ceva dintre coperţile dosarelor în lucru, fie că este procuror, judecător sau ziarist. Şi când te gândeşti că moda „Hai să ne înregistrăm şi, pe urmă, pac la presă!”, a fost lansată chiar de PSD.

Primele stenograme au apărut cu puţin timp înaintea alegerilor din 2004 şi reproduceau discuţiile din Delegaţiile Permanente ale PSD, în care liderii partidului aranjau asfaltările şi pomenile electorale, controlul Curţii de Conturi  şi  intervenţiile în justiţie. Ministrul de Finanţe, Florin Georgescu, îi cerea premierului Năstase să-l potolească pe şeful Curţii de Conturi: „Să înceteze cu toate dosarele şi toate constatările că numai eu ştiu câte telefoane dau pe sub el. El verifică pe dl Mitrea, pe dl Cutare şi mi-i găseşte vinovaţi”. În aceeaşi şedinţă din 20 octombrie 2004, Rodica Stănoiu, ministrul Justiţiei la acea vreme, li se adresa colegilor: „Am întrebat, chiar şi în şedinţe mari, când dăm verde pentru Băsescu. S-a dat târziu dosarul lui, acuma. Cu celelalte, e o altă treabă, pe care eu am spus-o în surdină colegilor. Sunt dosare  extrem de complicate şi, atunci, le-am lăsat în stand-by, ca să vedem cum le lucrăm”.

Pesediştii au negat autenticitatea stenogramelor, dar nimeni nu a fost atât de naiv încât să-i creadă. Personajele, stilul de lucru, modul de a-şi rezolva problemele erau uşor de recunoscut, fiindcă oamenii se mai întâlniseră cu ele. Stenogramele reprezentau confirmarea  unei impresii de deja vu şi, în acelaşi timp, prima pătrundere în alcovul partidului-stat, unde se petreceau fapte pedepsite de lege. Săptămâni în şir s-a vorbit despre ele, ducând, în cele din urmă, la pierderea alegerilor de către Adrian Năstase.

Alte stenograme jalonează, astăzi, drumul alegătorilor spre urne şi au acelaşi efect asupra candidatului PSD, Victor Ponta, protejatul lui Adrian Năstase. Asemenea mentorului său de acum zece ani, dl Ponta tronează peste o structură coruptă, în deplină solidaritate cu aceasta şi în armonie cu cei mai de seamă exponenţi ai ei. De aceea, este greu de imaginat că prezidenţiabilul nu ştia cine şi ce fură. Penalii interceptaţi, de altfel, nu se tem şi nu se feresc de domnia sa, ci îl alintă tandru „şeful cel mare”. Stenogramele, fie că îl pomenesc sau nu, îi strică imaginea mai ales în ochii alegătorilor săraci, care nu se poate să nu simtă un gust amar când aud ce jaf fac aceia care îl înconjoară. Şi, cum DNA duduie, alte stenograme lecturate în piaţa publică l-ar putea termina.

Dar electoratului îi plac stenogramele comandate de procurori. Prin transcrierea înregistrărilor cu Cătălin Voicu („Colegule, ascultă ce-ţi spun! Dacă mă duc acolo, în trei ani de zile pot face toată reţeaua din Romania! Acu', dacă pierdem alegerile, reţeaua e în funcţiune”), cu Adrian Duicu („Când venii cu treaba asta, zic: Este soţia... A! Da. Ştia subiectu' de ea, că vrea să vină la Parchetu' General, că la DNA, a avut o problemă şi că n-a pus-o acolo”), cu Viorel Hrebenciuc („Acum, să-l folosesc pe Ilie Sârbu. Să-l calce pe cap”) şi alţii, alegătorii pătrund în intimitatea actului de corupţie, a cărui anatomie se dezvăluie în toată splendoarea. Din dialogurile slobode dintre baronii  penali,  oamenii pot observa cum se construieşte o reţea în interiorul partidului şi în afara lui, cum funcţionează, care e ierarhia şi cine şeful ei, cum se întâlneşte şi, uneori, cum împarte prada cu reţeaua altui partid, cu oameni de afaceri şi prinţi moştenitori. Astfel, caracatiţa se formează filă cu filă, sub ochii cetăţeanului, palpitanta lectură lăsându-l, deseori, interzis. Iar, când realitatea bate filmul, interceptaţii nu se mai obosesc să o conteste.

Iubim, aşadar, stenogramele pentru că ni-i arată pe politicieni goi, dezbrăcaţi de aparenţe şi spoială morală. Este singura postură din care nu mai pot să ne înşele.  

 

Citește și: