Florin NEGRUŢIU
Florin NEGRUŢIU
6052 vizualizări 30 nov 2011

Am gândit campania "De ce iubim România" încă din luna mai. La început, în proiect nu era decât un simplu reportaj despre străinii care trăiesc în România: cum s-au adaptat, ce le place, ce nu, ce ar schimba, dacă duc dorul ţării-mamă. Apoi, stând de vorbă cu personajele articolului nostru şi adunându-se material din belşug, nu ne-am îndurat să înghesuim atâta viaţă în câteva mii de semne. Aşa s-au născut cele 20 de poveşti "cu străini" puse sub titlul înşelător "De ce iubim România". Spun înşelător pentru că oamenii intervievaţi n-au făcut declaraţii de dragoste ca la Cântarea României, ci şi-au povestit experienţele de viaţă şi de adaptare, cu bune şi cu rele, având însă avantajul să privească mai senin realitatea românească.

Pornită de Gândul, campania s-a dezvoltat pe orizontală în tot grupul Mediafax şi PROTV cu o adresare mai directă şi mai personală ("De ce iubesc România") şi cu ambiţia declarată de a deveni cea mai mare campanie outdoor de promovare a României făcută până acum (operaţiunea "Descarcă afişul!"). La Gândul, pe lângă poveştile despre străini, am adăugat serii noi de articole, precum cele despre medicii excepţionali, despre tinerii români care lucrează la Facebook sau Google sau despre oamenii buni la inimă care îngrijesc copii născuţi fără noroc. Inutil de spus că am legat toată această desfăşurare de forţe de 1 Decembrie, dorind să arătăm că Ziua Naţională, evidenţiată în fiecare an prin paradă militară, sobor de preoţi, politicieni şi ciolan cu fasole dat pomană de diverse primării, poate fi şi altfel: adică o sărbătoare civilă, a comunităţii.

Câteva observaţii la finalul acestei experienţe:

Foarte previzibil, întâlnirea cu cei care "nu iubesc România" s-a produs din primele minute ale campaniei. Fiecare are motivele sale de neiubire. Prin urmare, de ce nu iubim România?

Nu iubim România pentru că e România lor. În primul rând a autorităţilor. Confuzia vine din faptul că ne-am obişnuit ca despre România să vorbească doar preşedintele, parlamentarul, ministrul sau primarul, în stil cazon şi în dulcea limbă de lemn. Pe vremuri, dacă iubeam România, îl iubeam automat şi pe Ceauşescu. Iubirea de ţară a rămas, aşadar, în conştiinţa noastră drept o afacere oficială iar neiubirea un gest natural de igienă socială.

Nu iubim România pentru că suntem săraci. Este o reacţie comună printre cei care au comentat nervos materialele despre străini. "Păi ăştia îşi permit să iubească România!" exclama cineva. Prin urmare, dacă avem valută putem iubi orice. Această revelaţie materialistă vine la pachet cu impulsul de a da vina pe ţară pentru că nu avem bani. Azi dragostea, inclusiv cea de ţară, trece prin stomac.

Nu iubim România pentru că e locuită. În primul rând de ţigani. Apoi de tot felul de români în cârdăşie cu ţiganii. Apoi de alţi români. O majoritate vrea să fugă din ţară din pricina unei minorităţi care oricum a luat-o la picior înainte. Imposibilitatea de a respira alături de cei din jurul nostru ne face alienaţi social, nervoşi, agresivi.

Nu iubim România pentru că aşa-i la modă. Patriotismul are o doză de romantism desuet. Entuziasmul paşoptist provoacă zâmbete din partea oamenilor subţiri. E de bonton să ne fie silă, să fim blazaţi, să nu mai credem în nimic bun. Sau cum se zice la noi, în Ardeal, să ne pută totul.

Vedeţi, prin urmare, cât de riscant este să spui de ce iubeşti România. Cu toate acestea, majoritatea dintre dumneavoastră au făcut-o. Au făcut-o în special cei plecaţi în străinătate, cei pe care distanţa sau dorul de cei rămaşi acasă i-au făcut probabil mai "patetici" decât îşi închipuiau că sunt pe vremea când se aflau în ţară.

Cu riscul de a fi şi noi patetici, ne vom încăpăţâna să găsim, şi după 1 decembrie, poveşti exemplare, modele bune de urmat şi oameni excepţionali care trăiesc în România sau în afara ei. Îi vom căuta pe românii care au înţeles că cea mai mare dovadă de patriotism este să-ţi faci bine meseria, să-ţi respecţi profesia, să nu fuşereşti. Îi vom promova pe românii care nu-şi cer drepturile, ci şi le iau, pe cei care nu aşteaptă să li se dea, ci acţionează. Poate că vom iubi România cu adevărat doar atunci când nu ne vom mai întreba ce face ea pentru noi, ci ce facem noi pentru noi.

Citește și: