Liviu Mihaiu
Liviu Mihaiu
8032 vizualizări 4 oct 2019

Pe Dan Barna l-am intrebat faţă-n faţă, la Radio Guerrilla, despre de-acum tradiţionala încercare a lui Nicuşor Dan să ia Primăria Capitalei. A treia.

Omul a spus acea banalitate cu aspect de temă făcută: „cel mai bun să câştige la alegerile interne”. Acum, acelaşi Barna încearcă să-l împiedice să candideze la alegerile interne, aşa cum prevedeam. Scandalul intern este în derulare iar personalităţi publice au început deja să dezavueze tactica barniştilor de a inventa problema statutului în timp ce juriştii interni spun că nu e nici o problemă ca independenţii să candideze sprijiniţi de partid. În fond, statutul este scris în bună parte de însuşi Nicuşor Dan. Iar existenţa USReului în general, dar şi în alegerile europarlamentare, a fost semnată tot de către ND.

Semnele apăruseră deja. Le-a dat sistemul în iunie aici, unde, Stelian Negrea, într-un articol delirant, anunţă de facto intenţiile Sistemului de a-l discredita. Apoi a urmat o revistă finanţată de nişte sponsori, „Newsweek”, cu un articol în care se dezvăluia „bomba” că un constructor l-a sponzorizat pe ND (tot plecat de la acelaşi Negrea). 

Bunăoară, ceea ce eu numesc „statul captiv ss” dăduse deja semnalele că nu-l vrea.

Cum am surse în Sistem la fel de bune ca roşiile mamei de ţară, am întrebat „în spate”, acolo unde se validează candidaţii la „profilul de cadru”, şi mi s-a răspuns că „Viaţa e nedrept, dar nu avem încredere in el”. În traducere liberă: nu poţi avea încredere într-unul pe care nu-l controlezi.

Un alt sponsor de casă al lui ND îşi diminuase considerabil donaţia în vederea campaniei de la locale (singura care contează la această oră) pe motiv că „eu nu cred că te vor lăsa să candidezi, din ce ştiu eu”.

Bunăoară, ce s-a întâmplat în USR este un rasputinic amestec în viaţa internă a unui partid, despre care criticii săi pârăcioşi spun că este o creaţie a serviciilor secrete.

Nici la PNL chestiunea candidaturii lui ND nu arată deloc bine. Vanitatea unui partid mare este să-şi impună propriul candidat, aşa cum a făcut-o la alegerile trecute cu Predoiu versus ND şi, previzibil, a câştigat Firea. Speranţa liberalilor este să preia guvernarea şi să dea un OUG în ce priveşte alegerile în două tururi şi astfel pipota de partid mare cu candidat la butonieră s-ar putea materializa.

Nu, PNLeul nu sprijină candidatura lui ND la Primăria Capitalei.

La PLUS, cum bine spunea cineva din acest partid-boutique, „Vlad este de neoprit”. Este popular, are un PR bun, fetele îl adoră, are „drive”, are şi spate, aşa că managerul de şapte luni al ministerului Sănătăţii în guvernul Cioloş vrea pe scaunul de primar al Capitalei.

În altă ordine de idei, independenţa lui ND enervează pe toată lumea. E denunţată ca o aroganţă. Nimeni nu şi-l poate asuma cu adevărat şi nimeni nu poate face compromisuri subterane cu el. Aşa că, pe lângă lipsa de legitimaţie de partid, autismul său politic nu-l face prea frecventabil pe cel care, de fapt, are cea mai mare favorabilitate la membrii partidelor de opoziţie din Bucureşti.

În frunte cu USReul.

De aceea Barna şi fostul şef al lui Barna, Ghinea, cei care i-au urmat lui ND la conducerea partidului, nu vor, din timpuri premeditate şi culpă oedipiană, să-l legitimeze pe părintele fondator al partidului lor. Unde, nu-i aşa, anonimul figurant din ministerul fondurilor europene, Barna, este candidat la figura numărul unu a ţării.

Dar cel mai important obiectiv şi cel care atârnă cel mai mult în obstrucţionarea lui ND la fotoliul celui mai greu şi bogat minister din Ro, Primăria Capitalei, este Preşedinţia Ţării, cea mai bine păzită poartă politică a României. Un primar care va face cele mai banale şi necesare lucruri acestei necadastrate, betonate şi ambuteiate Capitale, atât de prost administrată până acum, va deveni atât de popular încât va fi prin transfer automat cel mai probabil candidat la funcţia cea mai înaltă în stat. Iar asta se face numai cu aprobare la Înalta Poartă şi câinii lor de pază ai democraţiei noastre: serviciile secrete. De aceea, Barna a fost în SUA unde s-a întâlnit cu nişte middle management al Departamentului de Stat pentru şerveţelul cu sarcini şi îndatoriri al candidatului la preşedinţia celui mai fidel partener strategic din UE.

Numai că problema candidaturii lui ND are cel mai mare potenţial de a exploda în faţa Opoziţiei chiar inainte de a se da startul celei mai previzibile campanii prezidenţiale din '92 şi 2000 încoace, în care singurul candidat la preşedinţie care a anunţat că l sprijină pe ND la Primăaria Capitalei este... Theodor Paleologu.

Credit foto: Anda Dobrescu

Citește și: