Cristian Tudor POPESCU
Cristian Tudor POPESCU
22681 vizualizări 14 mai 2015

În schimb, are loc un război înăuntrul ţării.

Aşa cum se întâmplă începând cu vara lui 1958, când trupele ruseşti s-au retras din România, agresiunile împotriva românilor sunt comise de români. În clipa de faţă, nu Rusia sau Coreea de Nord ne atacă, ci Popescu Tăriceanu şi senatoarea Anghel.

Cunoscuta artistă a foamei a înaintat un proiect de lege vizând activitatea Agenţiei Naţionale de Integritate, prin care orice ins declarat vinovat de incompatibilitate sau conflict de interese poate să ocupe, în anii următori, orice altă funcţie eligibilă în afara celei în care a fost găsit în culpă. Adică, dacă avem, să zicem, un primar  incompatibil, declarat incompatibil de Justiţie, el poate să candideze pentru Parlament. Dacă a călcat legea, de ce să nu i se asigure în mod democratic posibilitatea s-o mai calce o dată, la un nivel mai înalt? Chiar! De ce nu!? Şi-a zis Camera Deputaţilor în sinea ei, adoptând tacit, ieri, modelul de integritate al distinsei Anghel.

Însărcinatul cu afaceri al Statelor Unite, ambasadorii Marii Britanii, Olandei şi un reprezentant al  Ambasadei Germaniei au cerut o întâlnire cu Tăriceanu şi Zgonea. De ce? Pentru că NATO încearcă să apere România de agresorii ei interni, cei care se străduiesc, din răsputeri, să pună piedică Justiţiei în lupta la baionetă pe care aceasta o duce cu corupţia. Un duşman mai făcător de rău decât o rachetă cu cap nuclear.

„Statul de drept nu înseamnă întărirea instituţiilor represive ale statului, ci înseamnă instituţii puternice, care să fie capabile să apere libertăţile şi drepturile cetăţeneşti în faţa abuzurilor pe care unii le pot face, vedem, la adresa cetăţenilor”, a cuvântat cunoscutul traficant ordinar de influenţă al bileţelului roz, Călin Anton Popescu Tăriceanu, actualmente militant anticătuşe şi apărător înfocat al modificărilor Codului Penal, menite să ajute infractorii.

Da. Are dreptate domnul Tăriceanu. Justiţia trebuie să apere cetăţenii de abuzuri. De abuzurile nemernicilor reprezentaţi de domnia-sa, aceia care, furând cu sutele de milioane, cu miliardul de euro, fac ca oamenii cinstiţi din ţara asta să fie mereu mai săraci, mai bolnavi fără speranţă, lipsiţi de şansa educaţiei, lipsiţi de apărare în faţa jegmănitorilor, gata să-şi ia câmpii la muncă în străinătate. Căci străinătatea e cea care, de 150 de ani încoace, determină în România schimbările esenţiale menite să-i apere pe români de ei înşişi. 

Citește și: