Alex LIVADARU
Alex LIVADARU
2359 vizualizări 3 mai 2015

De ziua internaţională a libertăţii presei, domnilor politicieni, acceptaţi democraţia şi obişnuiţi-vă cu gândul că presa nu vă va mai fi niciodată aservită 100%. Că jurnalismul adevărat nu poate fi contemplativ. Că relatările nu mai pot avea topica şi retorica precum cele de pe timpul lui Ceauşescu. Şi retrageţi-vă de pe website-urile care nu vă sunt comode postacii anonimi plătiţi din fonduri dubioase, care înjură ziariştii. Sunaţi goarna retragerii, acceptaţi regulile jocului într-un stat liber, în care opinia este democratic exprimată.
 
La un sfert de veac de la căderea comunismului, un fenomen extrem de violent şi periculos s-a întărit în România: atacul politicienilor la adresa instituţiilor de presă, jurnaliştilor şi patronilor.  Dar pentru că le este mai greu să îi bată, să îi scuipe, să îi răpească de pe stradă, au inventat un instrument menit să intimideze: postacii anonimi care folosesc ciomagul jignirilor, ameninţărilor, atacurilor la familie - totul sub anonimat laş, demn de clasa politică pe care o avem astăzi. Şi despre acest fenomen aflăm amănunte în fiecare zi: de la procedurile pe care le urmează postacii, până la preţul unui comentariu în care îl înjură pe autorul unui editorial sau pe angajatorul său.

România are una din cele mai concurenţiale pieţe de presă. În puţine ţări există, la o populaţie de 20 de milioane de cetăţeni, atât de multe posturi de televiziune de ştiri, canale locale, posturi de radio, website-uri de news care se bat în fiecare zi pentru o poziţie cât mai sus în clasament. Într-o societate normală, această concurenţă ar fi fost semnul unei libertăţi de exprimare totale. În România, este, doar un semn al implicării politicului în presă, al influenţei la care visează diverşi membri de partid care vor să aibă în mână şi legile, şi implementarea lor, şi administraţia publică, dar şi tonul dezbaterii publice. 
 
Această inflaţie de instituţii de presă a dat naştere, din păcate, şi unei inflaţii de jurnalişti mai buni sau mai puţini buni, mai independenţi sau mai puţin independenţi, mai bine sau mai prost plătiţi. În câţiva ani, dacă piaţa ar fi corectă şi nu ar fi perturbată de finanţări dubioase de partid şi afaceri obscure, atât televiziunile, website-urile, cât şi ziariştii s-ar cerne în mod natural. Până atunci, atacurile sunt zilnice pentru că pe cât de multe instituţii de presă există, pe atât de vulnerabile sunt.
 
Publicaţii şi posturi de televiziune locale fac cu greu asaltului venit din toate direcţiile: baronii îi jignesc şi îi agresează pe jurnaliştii incomozi, agenţii economici condiţionează cumpărarea spaţiilor de publicitate de politica editorială a ziarelor. Să ne amintim atitudinea absolut grosolană a baronului de Brăila Bunea Stancu, care înjura, de faţă cu sefii PSD Bucureşti, o jurnalistă locală. Astăzi, poate şi datorită încăpăţânării şi neînfricării ziaristei respective, Bunea Stancu se află acolo unde îi e locul.
 
În România, presă este călcată în picioare, murdărită, scuipată şi înjurată în fiecare zi. La o scară mai mare, pe plan naţional, am văzut un Traian Băsescu în calitatea de preşedinte al României care a pus semn de egal între conflictele pe care le avea cu liderul unui partid şi angajaţii unui trust aparţinând aceluiaşi politician. Fără nuanţe, fără nicio separare, doar o confuzie voită, repetată în fiecare zi.  
  
La 25 de ani de la Revoluţia din 1989, premierul României, stat membru UE, îşi permite să atace public jurnaliştii care îi sunt incomozi, care îi pun întrebări neplăcute, să le spună că nu le răspunde temelor ridicate dacă patronii nu îşi plătesc taxele, îi face evazionişti pe proprietari, deşi împotriva acestora nu există verdicte date - cu atât mai puţin definitive- prin care să fie condamnaţi. Loveşte proprietarii de trusturi prin alte trusturi măciucă, lasă foarte clar impresia că dirijează personal investigaţiile, blocările de conturi, descinderile ANAF, reţinerile şi îi condamnă înainte că judecătorii să o facă. 
 
Acelaşi premier aruncă în derizoriu subiecte importante făcând mişto din întrebările grele, trimiţându-i pe ziarişti să vină cu bonul fiscal în mână, imprimând intenţionat, pe model stalinist, o imagine care să se lipească foarte clar în mentalul public de breasla celor care practică această meserie. 
 
Toate acestea în timp ce acelaşi premier şi actuala clasă politică fac abstracţie de situaţia extraordinar de grea în care se află televiziunea publică, folosită în fiecare mandat că armă politică. Instituţie care concurează neloial jucătorii privaţi, şi ei în situaţii dificile. Canalele publice au ajuns un colos cu şapte capete, pline de datorii, dar şi cu trei surse nesecate de finanţare nemeritate - subvenţii de la bugetul de stat, abonament obligatoriu de la fiecare cetăţean şi publicitate.
 
În 2015, la un sfert de veac de la Revoluţie, în România a devenit un act de curaj să scrii, să faci campanii de presă. Dar datorită acestor jurnalişti care îşi asumă riscuri, datorită celor care au scris chiar şi aici, pe Gândul.Info, despre finanţările ilegale ale partidelor, astăzi subiectul este pe agenda publică
 
Desigur că jurnaliştii le sunt dragi mai marilor zilei ca sarea în ochi: au săpat şi au relatat despre scandalul plagiatului şi astăzi nerezolvat în trecutul lui Victor Ponta. Ziariştii au scris cu încăpăţânare pagini întregi despre Marţea Neagră şi pericolul la adresa democraţiei, au criticat spectacolul grotesc de ziua premierului, pe Arena Naţională şi au relatat pe larg despre votul interzis din diaspora. Fac investigaţii, vin cu dovezi, arată combinaţiile politicienilor cu interlopi locali, comisioanele ilegale pe lucrări publice. 

Într-un mesaj de ziua internaţională a libertăţii presei, Ambasada SUA atrage atenţia asupra asediului la care sunt supuşi jurnaliştii, amintind că numai în 2014, în lume au murit şi au fost răniţi 60 de oameni care au scris sau au relalat din zone de conflict şi ţări în care nu există democraţie. 
 
Într-un alt mesaj, Klaus Iohannis ne mai serveşte pe Facebook o platitudine inodoră, incoloră, fără nuanţe, un enunţ sec, din lunga serie de propoziţii seci cu care ne-a obişnuit, prin intermediul cărora suntem anunţaţi că preşedintele face o constatare fără consecinţe: "O presă liberă contribuie la consolidarea democraţiei şi la dezvoltarea unei societăţi prospere". 
 
De ziua internaţională a libertăţii presei, jurnaliştii români ar trebui ceară la un ison politicienilor din toate partidele, mai ales PSD şi fostul PDL să-şi retragă hoardele de scriitori anonimi de pe website-urile care fac o presă incomodă, dar şi serviciilor secrete să-şi treacă în umbră ofiţerii din redacţii. În România lui 2015, să scrii un editorial sau să faci o investigaţie este un act de curaj. Zeci de indivizi ascunşi sub pseudonime, plătiţi cu nimic de politicieni, te înjură şi te scuipă fără argumente, cu o violenţă care îi descrajeaza chiar şi pe cititorii oneşti să te contrazică pe un ton civilizat şi cu argumente. 
 
De ziua internaţională a libertăţii presei, să le mulţumim celor care, în ciuda atacurilor pe toate fronturile, atât din partea politicienilor de la putere, cât şi instituţiilor măciucă, dar şi în faţa postacilor care semnează cu peudonim, îndrăznesc să scrie şi să critice.

Citește și: