Rodica CIOBANU
Rodica CIOBANU
12304 vizualizări 1 ian 2015

Acum, la început de drum împreună, un mesaj de Anul Nou, recitat printre fulgi, încă are parfum de idilă.

„Dragi români din ţară şi din străinătate, încheiem un an care ne-a adus provocări şi schimbări. Începem un an nou în care va trebui să construim temeinic, pentru ca speranţa să devină realitate. Şi o vom face împreună”, astfel  începe scurtul discurs al preşedintelui Iohannis, rostit în grădina Palatului Cotroceni, sub o ninsoare domoală. Găsim, în fraza de mai sus, verbul prin care se autodefineşte noul şef al statului – „a face” – şi  „temeinic”, unul din adverbele preferate. Ce face însă domnia sa şi, mai ales, ce va face temeinic anul acesta, altceva decât a împărţi, cu largheţe,  „încredere şi speranţă”, ca în discurs?

Deocamdată, noul preşedinte a făcut câteva lucruri, care i-au pus pe gânduri pe unii alegători. N-a ţinut cont de obiecţiile unui grup de intelectuali la numirea a doi consilieri prezidenţiali, consideraţi incompatibili, moral, cu postul. L-a decorat, stârnind dezaprobarea Centrului pentru Monitorizarea Antisemitismului, pe fostul deţinut politic, Octavian Bjoza, acuzat de simpatii legionare, după ce a vorbit despre învăţătura dobândită în temniţele comuniste, la un miting al Noii Drepte. A dăruit unei adolescente o tabletă ca să poată conversa cu mama ei, aflată la muncă, în străinătate, aducând daruri şi pentru copiii familiei, la care fata locuia. Preşedintele ştie însă mai bine care sfătuitori îi sunt de încredere, iar decorarea unui om care a suferit cu demnitate pentru ideile sale este infinit mai potrivită decât a unei liote de generali, care nu s-au remarcat prin nimic. Totuşi, un preşedinte, care se consideră altfel, nu şi-ar fi etalat mărinimia pe Facebook  - unde arată a propagagandă, împrumutată, parcă, din arsenalul dlui Ponta -, ci ar fi intrat cu tableta în anonimat.

Domnul Iohannis face însă şi altceva: organizează. Primul punct bifat – întâlnirile cu premierul. Acestea par gândite să se desfăşoare săptămânal, în fiecare zi de luni şi nici n-am şti de ele, dacă Victor Ponta nu le-ar menţiona pe Twitter. Astfel, colaborarea dintre Preşedinţie şi Guvern, scurtcircuitată în mandatul lui Traian Băsescu, intră într-o rutină normală, ceea ce ar putea determina o viziune şi o acţiune politică unitară, măcar în chestiunile mari. Aşadar, dacă-i luni, e Ponta, dar, dacă-i marţi sau miercuri, cine e?  Ar putea fi serviciile, comisiile prezidenţiale şi partidele parlamentare, pe care preşedintele le-a anunţat deja că le cheamă la consultări. Cu apetitul organizatoric al dlui Iohannis, despre care vorbeşte în autobiografia sa, „Pas cu pas”, doar ce nu se intersectează cu Preşedinţia rămâne neorânduit. Pare să apuce treburile pe rând, să lucreze pe îndelete, să se grăbească încet, privind  Administraţia Prezidenţială ca pe primărie şi România, ca pe o mega metropolă, vedere care se suprapune doar parţial peste realitate.

Talentul organizatoric nu spune însă nimic nou despre dl Iohannis, de la care unii au aşteptări mari, alţii mici şi alţii deloc. Pe lângă a face, verb în care oricine se mai împiedică uneori, domnia sa a promis să şi fie. Şi nu orice, ci un model uman, exemplu pentru tinerele generaţii, tocmai specia politică dispărută în România. Dacă dl Iohannis o va readuce la viaţă, nu va mai trebui să facă nimic.

Citește și: