Marian SULTĂNOIU
Marian SULTĂNOIU
3461 vizualizări 7 mai 2019

Aşa cum am mai scris aici zilele trecute, pe data de 9 mai, de Ziua Europei, PSD organizează la Iaşi un miting absolut european (după cum susţin social-democraţii).

La prima strigare, PSD a anunţat participarea a vreo 40.000 de meseni (în sens de „masă de cetăţeni/alegători”); după apariţia tornadelor în meleag, au redus masa la jum’ate; dacă pe 8 intră pensiile, pe 9 intră lumea în supermarketuri, iese pe 10, şi la miting vor mai fi ajuns pe la vreo 10-15.000 de moldoveni-europeni. Mă rog, buni şi ei. Să fie primiţi!

Acum, zice-se că Dragnea ar fi fost ambiţiosul „organizator”: pe de o parte ca să le arate celor care l-au fluierat data trecută că are şi el fluieraşii lui, iar pe de alta că e în stare să aducă la Iaşi – precum Iohannis, la Sibiu – pe toţi şefii de sate şi, mai puţin, de guvern. „Mitingul se va organiza chiar dacă nu vine doamna prim-ministru. Avem această capacitate”, a anunţat liderul PSD.

Buuun!

Până aici, nimic în neregulă. La urma-urmei, liderii partidului au obţinut autorizaţie de la primărie, se ştie programul – cu scandări, lozinci, spectacol şi banchet – se ştiu orele, se ştiu unii pe alţii. Lucruri clare. Dreptul lor. Afluesc oamenii în Piaţa Unirii, pe la „orele 14.00” şi pleacă spre case, la 19.00, dacă rezistă cinci ore fără „sanvişuri” şi apă la PET.

Dar, întrucât, în Europa pe care o serbăm chiar de ziua mitingului, bătaia este ruptă din Rai (şi ce mame de bătăi se-ntâmplă, Dumnezeule), au apărut, în spaţiul virtual, intenţii cât se poate de reale de participare la un contramiting, din partea unor reprezentanţi ai „comunităţilor online şi grupurilor civice” din oraş.

Sigur că şi preopinenţii (vreo 5.000 la număr) au dreptul lor.

Chirica e şocat/interzis/depăşit: omul zice că se aşteaptă la incidente, că ziua mitingului este prost aleasă, dat fiind că e Ziua Europei (ca să vezi), şi că se va desfăşura pe „fundamentul unei nemulţumiri generale a populaţiei României”.

Concluzia? A autorizat mitingul PSD conform principiului „primul venit, primul servit”.

Nu e supărare, întrucât îl ştim cu toţii pe Chirica-edilul cât e de principial.

Aşa că, acestea fiind spuse şi toate puse punct, ringul e pregătit. Urmează să apară „eroii”, să se audă primul gong, apoi ropotele de pumni din cadrul incidentelor.

Şi când totul părea aşa de simplu, de limpede şi de organizat, a revenit organizatorul general al evenimentelor, Liviu Dragnea, şi a spus: „Dacă ei vor să joace aşa în campanie, atunci vor fi cotramanifestaţii şi la mitingul de pe 11 (al PNL). Putem să lăsăm şi noi oamenii noştri, care sunt foarte nervoşi, să facă contra manifestaţie. Nu cred că vor înţelege acest mesaj nici Iohannis, nici măscăricii lui”.

Ei, aşa da! Aşa mai vii de-acasă. Pentru că în toate competiţiile se joacă tur-retur.

De ce să nu faci două scandaluri, când ai putea să nu faci niciunul – şi ce spun aici este valabil pentru ambele tabere!

Păi, dacă tot e Ziua Europei, iar noi, românii ne pretindem, dar ce zic eu „ne pretindem”, suntem europeni, pentru ce trebuie să ne dăm cu firma/parul/pulanu-n cap? De ce să ne comportăm ca nişte pădureţi, ca nişte babuini, ca nişte nevrotici?

Până la urmă, de ce să nu-l lăsăm, pe fiecare, să se exprime în legea lui, cu posibilităţile şi cu „armele” lui, dar fără violenţă?

Vrem să ne luăm la-ntrecere cu francezii, cu grecii, cu ucrainenii? E mai european şi mai civilizat cu pumnul, cu parul, cu „molotovul”?!

Mă rog, mie nu mi se pare, dar până şi asta e o chestie de gust.

Ca să nu mai vorbim că atari „strategii” ne vor întoarce, pe loc/pe toţi, cu gândul la violenţele mizerabile şi nejustificate din 10 august.

PSD-ul va susţine că aşa s-a-ntâmplat şi la mitingul de anul trecut. „Nervoşii Opoziţiei au venit la miting ca să-i bată pe jandarmi şi să dărâme guvernul”.

Toţi ceilalţi vor răspunde că, aşa cum a adus PSD-ul, la Iaşi, în 2019, „oamenii lor foarte nervoşi”, aşa i-a adus şi pe 10 august 2018: ca să facă scandal, ca să spargă mitingul Diasporei, ca să provoace Jandarmeria, ca să-i încalece pe manifestanţii paşnici, şi ca să-i bată măr, ca să-i bage-n spital, ca să-i înveţe minte.

Deci, n-ar fi, totuşi, mai cuşer, să ia, fiecare, doza lui de carbaxin?! 

Citește și: