Marian SULTĂNOIU
Marian SULTĂNOIU
1751 vizualizări 5 iun 2019

De când a plecat Daddy, a rămas Dăncilă, mama noastră a tuturor. O femeie omniprezentă, aproape ubicuă: este şi nu este la referendum, este la BPN, este la CEx, este la Bruxelles, este la Cotroceni.

Orice s-ar spune, este.

Dă senzaţia, într-un fel sau altul, că, mai nou, PSD are direcţie şi o anume legătură între compartimente. Nu s-a mai întâmplat asta de când liderul partidului putea fi şi premier: ce se vorbea acasă, în Kiseleff, se auzea/făcea şi în târg, la Victoria.

Iar când n-a mai putut fi aşa cum spun, ne-a ieşit tuturor pe nas: nu intram în vacanţa de semestru de guvernare, că Daddy zbura premierul.

Când l-a zburat pe Grindeanu, m-am gândit că poate ştie el ceva ce noi nu ştim. Când l-a aruncat în aer pe Tudose, m-am gândit că ştim noi ceva ce el nu ştie, dar ar vrea să afle.

Când a fost gata-gata s-o arunce pe Dăncilă afară din meandrele concretului, m-am gândit că nu ştie, totuşi, nimic, şi că nici nu va afla, vreodată, cum se conduce un guvern al unei ţări europene.

Acum e altceva.

În primul rând că liderul nu mai hotărăşte de unul singur, ci de comun acord cu toţi baronii rămaşi, foşti disidenţi: în primul rând să scape de toţi oamenii fostului preşedinte – ceea ce s-a făcut sau e în curs.

Apoi, că tot ce hotărăşte e bun hotărât, nu ca pe timpul lui Toader, când, săptămânal, se hotăra ceva, ce nu se-ntâmpla niciodată.

Astăzi, când a ieşit de la întâlnirea cu preşedintele, de la Cotroceni, pentru o clipă am avut senzaţia că e Gabriela Firea, la vremea puciului eşuat: cu Stănescu, cu Ciolacu, cu Fifor (care, nici el nu mai ştie dacă a semnat sau nu scrisoarea „celor 26”).

De ce ea şi nu Firea, lider al opoziţiei intestine de moment, pe care însuşi Dragnea o reevaluase în al 12-lea ceas?!

Pentru că, după cum aţi văzut/auzit, Viorica Dăncilă şi restul guvernului (condus de ea) în care cel dintâi a fost Tudorel Toader, l-au tradus fără remuşcări pe Daddy: „Pe masa Guvernului nu a existat niciun document referitor la amnistie şi graţiere. (…) Am spus la Bruxelles că nici nu vor fi OUG pe Justiţie, că această discuţie, pentru noi nu mai există”, a reiterat Dăncilă.

Iar Tudorel a confirmat - la multe zile după ce mima loialitatea - faptul că, el însuşi este miezul: „Confirm spusele doamnei premier! Pe masa Guvernului nu a ajuns niciun proiect de OUG referitor la amnistie şi graţiere. Ministerul Justiţiei nu a elaborat niciun proiect de OUG referitor la amnistie şi graţiere. Am refuzat să îmi însuşesc vreunul dintre proiectele de OUG, referitoare la amnistie şi graţiere, proiecte elaborate în alte centre de reflecţie”.

Deci, concluzia este aceea că Dăncilă şi Toader au scăpat PSD, ţara, Europa de Dragnea. A aflat-o, inclusiv, conducerea UE, ieri, din gura premierului.

Atunci, bravos Naţiune!

Însă întrebarea, la care nu poate răspunde nici chiar Robert Negoiţă, rămâne: „de ce aşa de târziu, de ce atâta joc la două capete, de ce atâta teamă?”.

„Dacă am un regret, am un regret că a trebuit ca alţii să vină sa ne facă nouă curăţenie, adică să scăpăm de personaj. Ceva cât de cât apropiat de nivelul de ticăloşenie pe care îl întruchipa acel personaj este greu. Sunt cunoscător al detaliilor. E vorba de Dragnea”, s-a ofensat Negoiţă.

Aşa?! Păi, atunci m-aş risca şi eu cu un răspuns: dacă lucrurile ar fi stat altfel şi n-ar fi plecat Dragnea, singur, în ultimul moment, fiind considerat unicul vinovat, punct-şi-de-la-capătul relansării partidului, Nero însuşi, câte alte capete care l-au ţinut acolo, ca pe un stindard de luptă, ar fi trebuit să cadă? Câţi alţii ar fi trebuit să dea socoteală (unii dintre ei aflaţi, astăzi, prin alte partide care au trecut pragul)?

Nu aşa a fost cel mai convenabil? Sau n-a fost?

Citește și: