Lelia MUNTEANU
Lelia MUNTEANU
7656 vizualizări 11 dec 2011

În dimineaţa în care Organizaţia Mondială a Sănătăţii a anunţat, în sfârşit, după ani de cercetări, că dragostea e o boală mentală, s-au arătat concomitent trei semne. Preşedintele Republicii şi-a cumpărat beteală de pom. Pe strada Veseliei din Ferentari, pe cerul sticlos şi rece s-a ivit un soi de vârcolac mititel, sub forma cheii sol, chiar în clipa în care Tanţa Curdefier ieşea din casă, în capot şi papuci, să-şi conducă ultimul client. De la centrul de plasament "Aripi de serafimi" din Schela Gorjului, doi copilaşi şi-au luat zborul. În urma lor n-au mai rămas decât feliile de pâine sub magiun şi ceaiul sleit din cănile de tablă. Toate se leagă şi nimic nu e întâmplător.

S-o luăm ştiinţific. Până acum, atât cercetătorii britanici cât şi fetele de la Jean Monnet ştiau că dragostea e oarbă. Persoanele care contractează această maladie (îi spun şi eu F63, conform nomenclatorului OMS) se confruntă cu un proces sever de scădere a acuităţii vizuale. Dar şi cu deficienţe de auz, aflându-se în imposibilitatea de a recepţiona corect sfaturile chibiţilor din preajmă. Se constată acum că dragostea e şi o tulburare mentală gravă. Singura veste bună e că trece. F63 - (ce nume de rachetă cu rază scurtă de acţiune!) - nu durează mai mult de patru ani. Cercetările empirice efectuate în propriul meu laborator, încă din iulie 2008 şi redactate într-un amplu studiu în publicaţia de specialitate Gândul, sunt confirmate de concluziile Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii:

F 63. Ghid de supravieţuire

Având în vedere că, în jurul meu, cad persoanele fizice ca muştele; luând în consideraţiune dramele pe care le observ consumându-se zilnic; prelevând probe, făcând măsurători şi constatând că pluteşte ceva în aer, m-am decis să-i ajut pe cei în suferinţă. Cu un scurt ghid de supravieţuire.

Întâi câteva judecăţi de principiu: îndrăgosteala nu foloseşte la nimic. Nu iese din asta nici un ce profit. Doi: amorul tâmpeşte. S-a demonstrat ştiinţific. Trei: orbeşte. Avem studii solide în sensul acesta. Patru: asurzeşte. Cinci şi restu: dă palpitaţii, vertij, înmoaie genunchii, cauzează la somatic (la psihic nu mai ai oricum ce repara, consideră-l pierdut).

Cum recunoaştem fenomenul? Iată câteva simptome. Ai privirea umedă şi rătăcită? Te-ai ars. Caută o oglindă, holbează-te în ea ca să fii sigur că eşti tu şi dă-ţi palme. Dacă acţiunea nu-şi face efectul, îndepărtează-te de sursele de incendiu: fugi ca de dracu de mail şi de telefon. Când ai ajuns să te uiţi lung la mobilul care nu mai sună şi încerci să-l repari, roagă-te să scapi până nu e prea târziu. Din clipa în care ajungi să crezi că nu vine mailul fiindcă dincolo a căzut netul, ai intrat în faza terminală.
Nu-i crede pe cei care-ţi prescriu terapia prin muncă: dacă lucrezi la fabrica de ace, precis te vei trezi că faci brice. Nu pleca urechea la muzica de dor şi of, de adieu sau de ce noroc că te-am cunoscut. Nuuu! Treci pe marşuri. Sau dă-o rapid pe "Alunelu".

Nu ieşi din casă! O să ţi se pară că toate persoanele cu care dai nas în nas seamănă ca picăturile de apă şi toate au chipul ăla pe care tu trebuie să ţi-l scoţi din căpăţână. Scoate-l şi înlocuieşte-l cu harta drumurilor judeţene. Ceva trebuie să te zgâlţâie şi să te aducă la realitate.

Nu-ţi petrece prea prea mult timp cu gândiri de felul "viaţa fără... n-are nici un rost". Fii pragmatic, măcar în ultimul moment: caută sodă caustică, ascute cuţitul de bucătărie, verifică frânghia şi nu uita scrisoarea de adio. Redacteaz-o din timp, reciteşte-o atent, scoate virgulele dintre subiect şi predicat. Ţi-ai trăit viaţa corect gramatical, mori cu Îndreptarul sintactic şi morfologic pe piept.

(O singură instituţie tratează tipul ăsta de suferinţă, cum te vindecă doar spitalul de glumeţi când începi să vorbeşti singur: Starea Civilă. În secunda doi, după ce-ai zis "da" şi-ai semnat certificatul, ţi s-a ridicat ceaţa de pe ochi).

Citește și: