Rodica CIOBANU
Rodica CIOBANU
7734 vizualizări 11 ian 2015

„Între dreptul la viaţă şi dreptul la secretul corespondenţei, bineînţeles, alegem dreptul la viaţă, chiar cu diminuarea sau cu îngrădirea, în limite legale bineînţeles şi cu respectarea procedurilor legale, a dreptului la corespondenţă şi comunicare”, declara şeful Parchetului General, punând într-o relaţie disjunctivă două drepturi fundamentale şi, totodată, alegând domnia sa unul dintre ele, în locul cetăţenilor români. A doua zi, s-au reunit două comitete ce se ocupă de securitatea naţională şi au hotărât că aşa numita lege „Big Brother” (privind reţinerea timp de 6 luni a datelor personale de către operatorii de telefonie şi furnizorii de internet), precum şi legea privind cumpărarea doar pe baza unui act de identitate a cartelelor prepay, legi declarate neconstituţionale de CCR, trebuie repuse urgent în discuţie şi adoptate de Parlament. Şefii SRI, MAI, DIICOT s-au întrecut în a sublinia cum aceste legi sunt indispensabile pentru  „identificarea corectă a tuturor factorilor de risc”, încercând să convingă, astfel, opinia publică să accepte promovarea lor. Cu alte cuvinte, „Dragi români, dacă ţineţi la viaţă, daţi-ne-o nouă, pe tavă!”.

Va fi având dl Tiberiu Niţu intenţii bune, dar are şi erori de judecată. Dreptul la viaţă şi dreptul la viaţă privată nu se află într-o relaţie de tipul ori/ori, nu se exclud reciproc (decât, poate, în statele ultratotalitare), ci merg foarte bine împreună. Prin urmare, cetăţenii României nu trebuie să aleagă între un drept sau altul, cum îi învaţă procurorul general, ci, dacă socotesc că există raţiuni superioare şi suficiente, să renunţe temporar la un drept al lor, în favoarea statutului. Şi de ce ar face-o?

Responsabilii cu securitatea naţională vorbesc, încă de când România a devenit parte a coaliţiei militare din Afganistan şi Irak, despre creşterea riscului de organizare a unor atacuri teroriste pe teritoriul ţării, fiecare an adăugând o nouă treaptă la piramida îngrijorării, masacrul din Franţa conducând, evident, drept în vârful ei. Cu toate acestea, pe harta terorismului mondial, România este cotată cu risc redus spre zero (vezi AON Risk Solutions şi Global Terrorism Index pe 2014), în 5 ani, serviciile identificând peste 90 de suspecţi, majoritatea ocupându-se de finanţarea organizaţiilor jihadiste, prin firme fantome înfiinţate aici. Pe scurt: ameninţarea teroristă există, dar nu impune măsuri excepţionale şi nu este normal ca autorităţile să-i bage pe cetăţeni în sperieţi.

După reuniunea miniştrilor de interne din UE, în urmă cu o lună, la Bruxelles, ministrul francez  Bernard Cazeneuve avertiza că un atentat într-o ţară membră a UE este „foarte probabil” şi cerea identificarea şi neutralizarea islamiştilor reveniţi din ţări precum Siria. Nenorocirea avea să lovească chiar la el acasă. Exact aici au dat greş serviciile de securitate franceze, care cunoşteau drumurile şi legăturile în Siria ale fraţilor Kouachi, ucigaşii de la Charlie Hebdo, dar i-au scăpat de sub observaţie. Şi nu le-a lipsit Big Brother şi nici datele personale ale utilizatorilor de cartele prepay. Aşadar, oricâte informaţii ar procesa autorităţile, un fanatic hotărât găseşte o cale să se strecoare şi să atace, doborându-i pe cetăţenii liniştiţi, tovarăşii săi de superserver, inutil radiografiaţi şi etichetaţi până în conţinutul stomacului. De aceea, replica la heirup-ul antitero al procurorului Niţu ar putea fi aceasta: „Alegem dreptul la viaţă şi dreptul să nu-şi bage nimeni nasu-n ea”.    

Citește și: