Lelia MUNTEANU
Lelia MUNTEANU
3257 vizualizări 29 oct 2016

Directorul publicaţiei, părintele Antonio Spadaro (profesor la Academia Pontificală Gregoriană, cel care a lansat conceptul   de “ciberteologie”), a realizat, împreună cu omologul său de la Signum, revista iezuiţilor suedezi, părintele Ulf Jonsson (profesor de filosofie a religiei), un interviu cu Suveranul Pontif, care prefaţează călătoria apostolică a Papei în Suedia (31 octombrie – 1 noiembrie).

Vizita la Lund şi Malmö marchează comemorarea ecumenică a 500 de ani de la Reforma luterană. Faptul că gestul acesta îl face un Papă iezuit (Ordinul s-a înfiinţat tocmai pentru a lupta contra Reformei) îi sporeşte greutatea.

Convorbirea s-a desfăşurat pe 24 septembrie şi a fost publicată acum.

”Ce poate învăţa Biserica Romano-Catolică din tradiţia luterană?”. Papa răspunde exemplar, fără inhibiţii: “Două cuvinte îmi vin în minte – reformă şi Scriptură. O să încerc să explic. Primul e cuvântul reformă. La început, actul lui Luther a fost unul de reformă, într-un moment greu pentru Biserică. Luther a intenţionat să repare o situaţie complexă. Apoi, acel act  - şi din cauza conjuncturilor politice, ne gândim de asemenea şi la cuius regio eius religio (a cui e puterea a lui e religia/ religia e a celui care are puterea, n.m.) – a devenit o declaraţie de separare, nu un proces de reformă al întregii Biserici, care e fundamental, pentru că Biserica este simper reformanda (mereu în reformare, n.m.). Al doilea cuvânt e Scriptură, Cuvântul lui Dumnezeu. Luther a făcut un pas enorm punând Cuvântul lui Dumnezeu în mâinile oamenilor. Reformă şi Scriptură sunt două aspecte pe care le putem aprofunda când ne gândim la tradiţia luterană.

La întrebarea ”Care este, în opinia Sanctităţii Voastre, mijlocul cel mai bun de a promova unitatea între creştini?”, Papa Francisc îşi aminteşte o discuţie cu Bartolomeu I: “L-am întrebat pe Patriarhul Ecumenic dacă ceea ce se spune că i-a declarat Patriarhul Athenagoras Papei Paul al VI-lea – Să mergem amândoi mai departe şi să ducem teologii pe o insulă, ca să discute între ei – e adevărat. Mi-a confirmat”. (În 1965, la Ierusalim, Patriarhul Ecumenic Athenagoras şi Papa Paul al VI-lea îşi dăduseră sărutarea frăţească şi ridicaseră reciproc anatemele din 1054).

Mijlocul cel mai bun pentru a promova unitatea între creştini? Dialogul. Iar cea mai bună formă de dialog e împreună-lucrarea. Iezuitul Bergoglio respinge prozelitismul, citându-l pe Papa Emerit Benedict al XVI-lea: prozelitismul e o atitudine păcătoasă.
“În ecumenism, cel care nu greşeşte niciodată e duşmanul, diavolul”, explică Papa Francisc. “Când creştinii sunt persecutaţi şi ucişi, ei sunt vizaţi fiindcă sunt creştini, nu că sunt luterani, calvinişti, anglicani, catolici sau ortodocşi. Există un ecumenism al sângelui”.

“Ecumenismul sângelui” e o sintagmă profundă şi temerară, pe care Francisc n-o rosteşte întâia oară. Anul trecut, când a invocat-o referindu-se la creştinii copţi, a stârnit grimase  inclusiv printre teologii catolici. Conceptualizată într-o viitoare enciclică, va rămâne, probabil, una dintre cele mai importante contribuţii ale Sanctităţii Sale la revigorarea spritului ecumenic, amorţit de pe vremea Papei Ioan Paul al II-lea.     

Citește și: