Gandul.info
Lelia MUNTEANU
Lelia MUNTEANU
6073 vizualizări 20 aug 2018

Ca să compari 10 august 2018 cu 15 iulie 2016 şi pe Dragnea cu Erdogan trebuie să fi inhalat nu doar lacrimogene. Nicio legătură între Sultan şi autocratul de buzunar, oricât s-ar strădui cel din urmă să-şi inventeze duşmani. Gülenismul n-a fost un stat paralel, ci statul însuşi, infiltrat la toate nivelurile de adepţi şcoliţi în instituţiile de învăţământ ale imamului. Aberant e şi scenariul intens vehiculat că Turcia se va retrage din NATO, iar România îi va lua locul sau măcar va fi recompensată cu focoasele de la Incirlik! Ieşirea Turciei din NATO ar fi o tragedie pentru întreaga Alianţă, iar pentru ţara noastră – o catastrofă. Nu putem asigura securitatea la Marea Neagră cu două fregate second hand şi cu un submarin de suprafaţă. 

Tensiunile dintre Ankara şi Washington, care au atins climaxul în ultimele săptămâni, nu sunt noi. Cine crede că problema ar fi pastorul evanghelic Andrew Brunson, misionarul din Izmir acuzat de spionaj şi terorism, nu vede tot tabloul. Chiar dacă preşedintele Donald J. Trump are tot interesul să ofere satisfacţie votanţilor săi evanghelişti, Brunston e doar un pretext – doar stă în puşcăriile turceşti de doi ani (acum într-un relaxat arest la domiciliu), iar soarta lui n-a interesat pe nimeni până săptămânile trecute.

Criza economică din Turcia se prefigura, chiar fără sancţiunile Statelor Unite (dublarea taxelor pe importurile de oţel şi aluminiu), care i-au dat lovitura fatală. Preşedintele Trump l-a pedepsit pe preşedintele Recep Tayyip Erdogan din cel puţin trei motive: din cauza acordului privind achiziţionarea de la ruşi a sistemului anti-balistic S-400 (pentru care Sultanul se lăuda că a şi plătit un avans), din cauza ofensivei împotriva aliaţilor kurzi ai Americii din Siria şi din cauza continuării relaţiilor economice cu Iranul.

Nu în ultimul rând, o altă piatră de poticnire o constituie Qatarul. Nu doar relaţiile Turciei cu duşmanul său de moarte, Iranul, deranjează aliatul strategic al Statelor Unite, Arabia Saudită, ci şi poziţia guvernului de la Ankara în blocada Qatarului din vara trecută, care a trimis trupe şi ajutoare economice în sprijinul micuţului şi bogatului emirat. În schimb, după sancţiunile americane, autorităţile de la Doha au promis Turciei investiţii de cel puţin 15 miliarde de dolari.

Ameninţarea lui Erdogan că acţiunile ostile ale lui Trump îl vor obliga să caute noi prieteni şi aliaţi face parte din jocul de intimidare pe care Sultanul îl face cu mult talent. Noii prieteni, chiar dacă evită să-i numească, sunt desigur Rusia şi Iranul.

Situaţia e cu atât mai încâlcită cu cât interesele aliaţilor NATO din Uniunea Europeană împiedică o politică externă concertată.

Incidentul din zorii zilei de astăzi, când asupra ambasadei americane din Ankara au fost trase focuri de armă dintr-o maşină, pe care Washingtonul l-a declarat “un incident de securitate”, iar turcii “o provocare evidentă şi o încercare de a crea  haos” e doar un episod bun de manipulat politic.

Ceea ce ar fi de dorit să rezulte din conflictul turco-american - o necesară regândire a valorilor Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord. 

 

Citește și: