Lelia MUNTEANU
Lelia MUNTEANU
7272 vizualizări 21 oct 2011

"Uau!" - a declarat doamna Clinton (care tocmai trecuse prin Tripoli în drum spre Kabul), la auzul veştii că Gaddafi a fost împuşcat şi că e, deja, atât de mort. Ceva mai târziu, pe un alt fus orar, preşedintele Obama declara candid: "Evenimentele de astăzi dovedesc o dată în plus că regimurile autoritariste sunt pe cale de dispariţie" (în afară de cele pe care Statele Unite le mai susţin încă, cultivându-le ca pe nişte plante de seră). Şi: "Acest eveniment marchează încheierea unui capitol lung şi dureros pentru cetăţenii libieni, care, de acum înainte, au şansa de a-şi determina propriul destin, într-o Libie nouă şi democratică". Ce frumos! Barack Obama desluşeşte asta în aburii euforiei care a cuprins - de voie, de nevoie - întreaga ţară. Zic "de nevoie", fiindcă ieri la Sirte toată lumea era mulţumită, fără excepţie, deşi acolo e unul dintre fiefurile susţinătorilor lui Gaddafi. Deja pe imensul teritoriu al Libiei nu mai e picior de susţinător al vechiului regim, au trecut toţi de partea poporului învingător. Ca după orice revoltă reuşită, urmează execuţiile - mii de oameni acuzaţi că l-au sprijinit pe dictator sunt deja în puşcării. Comunitatea internaţională nu va permite - veţi spune - astfel de orori. Mi-aş dori să aveţi dreptate.

Moartea lui Gaddafi e cât se poate de confortabilă pentru membrii Consiliului Naţional de Tranziţie. Dacă ar fi fost capturat şi apoi judecat, n-ar fi scăpat prilejul să-şi exerseze retorica pe foştii lui colaboratori apropiaţi. Pentru că mare parte dintre noii conducatori ai Libiei sunt demnitari ai regimului dictatorial, care au avut inscusinţa de a părăsi barca Puterii în momentul în care a început să ia apă (metafora şobolanilor, atât de dragă defunctului Frate Conducător, nu e tocmai gratuită).

În interiorul noii puteri - (anti-gaddafiştii sunt diferiţi până la antagonism) - va începe lupta pentru putere. Al-Harakat al-Islamiya al-Libiya, Mişcarea Islamică Libiană, aliată tăcută a Consiliului Naţional până ieri, va prinde glas şi îşi va cere drepturile. Abia apoi îşi vor exprima punctul de vedere (de regulă, o fac fără somaţie) liderii celor 140 de triburi.

Cine are cu adevărat de câştigat? Franţa, Italia, Turcia, Statele Unite, Canada, Qatar, Emiratele Unite (ultimele două au sprijinit asiduu intervenţia aliaţilor). A pierdut Rusia. China, care are investiţii importante in Libia (şi în toată Africa), s-ar putea să plătească un preţ piperat.

Mai mult decât îngrijorător e însă că pe teritoriul Libiei se desfăşoară o contrabandă cu arme fără precedent în istoria recentă a lumii. Pe de o parte, e vorba despre arsenalul lui Gaddafi (americanii mai caută cele vreo 20.000 de rachete sustrase din depozitele nepăzite de armament). Pe de altă parte, armele paraşutate de francezi rebelilor (de pildă, în iunie, la Jebel Nefussa) au încăput în mâna mercenarilor tuaregi din Mali - cei chemaţi în ajutor de Gaddafi - care, după antrenamentul din Libia, au revenit în propria ţară ca "Mişcarea Naţională pentru Eliberarea Azawad" şi cer ultimativ guvernului de la Bamako independenţa acestei regiuni din nord. În fine, Peninsula Sinai e doldora de arme, de la banalele AK47 până la rachete aer-sol. E un du-te vino pe drumurile contrabandiştilor de arme - berberii de pe înălţimile Nefussa şi tuaregii din deşert. (Berberi sunt aproape toţi cei din Magreb, fosta Berberie, având etnii diferite; tuaregii sunt o ramură a berberilor).

La sediul ONU, în aceasta dimineaţă, pe catargul Libiei, flutură drapelul vechii monarhii.

Întrebarea nu e ce fel de regim se va instaura în Libia, ci cât timp va trece până când Muammar Gaddafi va fi (n-am găsit alta rimă) trecut de popor în rândul martirilor.

Citește și: