Cristian Tudor POPESCU
Cristian Tudor POPESCU
19974 vizualizări 29 mar 2015

Rugăciunea adevărată nu se face decât singur cu tine însuţi.

„Iar când vă rugaţi, nu fiţi ca făţarnicii, că lor le place să-şi facă rugăciunile stând în picioare prin sinagogi şi răspântii, ca să se arate oamenilor; adevăr vă grăiesc, îşi iau plata lor. Tu însă, când te rogi, intră în cămara ta şi, închizând uşa, roagă-te Tatălui tău care este întru ascuns. Şi Tatăl tău, care vede întru ascuns, îţi va răsplăti la arătare”. (Matei, 6, 5 – 6)

Cuvântul Domnului e adevărat în sine? Sau în funcţie de contextul în care e folosit?  Cine citează din Sfânta Scriptură ca să apere hoţii, e oare un credincios?  Poate fi folosită Biblia ca unealtă de manipulare?

„Primul corupător şi primul corupt, dar şi obiectul actului de corupţie, l-au făcut Adam şi Eva”. (Evanghelia după Ioan. Rus.)

Carevasăzică, ministrul transporturilor prezintă maselor teologia sa, amintind de vremea când era la Interne, în legătură cu păcatul originar. De ce? Cam ce urmăreşte dl Rus să rămână în capul oamenilor din această zicere?

Ca să pricepem, e de folos o învăţătură mai veche a aceluiaşi Rabbi Rus:

„De vreo două mii şi ceva de ani, de la Aristotel şi Platon, toţi cei care au scris teze de doctorat, pe filosofie, pe politică, pe ştiinţe sociale, toţi au plagiat. Repet, de la Aristotel şi Platon, pe tehnic de la Einstein şi Newton încoace,  toată lumea a plagiat”.

Ergo, dacă toţi au plagiat, ce rost are  să mai discutăm de plagiatul lui Victor Ponta? – căci aceea era atunci ştirea zilei. Rus se străduia cum putea să-şi scoată şeful la vopsea prin strigarea la apel a lui Aristotel.
    
Acum, îi convoacă pe Adam şi Eva. Corupţia nu e de ieri, de azi, e de când lumea. Dacă Eva l-a corupt pe Adam cu mărul, şi întrucât ei sunt părinţii omenirii, înseamnă că toţi suntem şi vom fi mai mult sau mai puţin corupţi.
 
În plus, „De atunci, (de la păcatul originar – n.m.) unii tot interpretează cum s-a întâmplat acest lucru”, mai zice dl Rus. Aşadar, se anchetează cazul Adam şi Eva de mii de ani şi vine DNA să rezolve acum corupţia noastră obştească, zilnică, arestând rapid colegi de partid, de bani mulţi şi de aroganţă ai dlui Rus?

Dar pe dl Voiculescu spunând, atunci când a fost acuzat şi dovedit ca turnător la Securitate al propriilor rude, că înainte de `89 toţi românii au colaborat cu Securitatea într-un fel sau altul, vi-l mai amintiţi?

De fapt, metoda asta, Rus-Voiculescu, are un înaintemergător ilustru în persoana lui Nea Mărin-Amza Pelea:

„Bă, fraţîlor, şi să pătă paltonu, bă, auzi, făcu zaibăru pe el o pată cât capu lu Sucă. Şi, ce zîsăi io atunci, Veto, ia adu, Veto, o dimijană cu zaibăr încoace, s-o deşertăm în baie şi să băgăm paltonu cu totu”.

Toţi suntem păcătoşi dintotdeauna, aşa că decât să ne arestăm, să fim judecaţi, mai bine să ne iertăm, căci şi Dumnezeu o să ne ierte. Cine se închină lui Dumnezeu e mântuit, pentru că nu poate fi decât un om cinstit. Asta vor alde Rus ,Vosganian, Şova şi alţii ejusdem farinae să creadă credincioşii.

Aceştia se pot feri însă de vorbele noilor farisei dacă ţin seama de avertismentul lui Iisus:

„Nu tot cel ce-Mi zice: Doamne, Doamne! va intra în împărăţia cerurilor, şi acela care face voia Tatălui Meu din ceruri. Mulţi îmi vor spune în ziua aceea: Doamne, Doamne, oare nu în numele Tău am profeţit? [...] Şi atunci le voi mărturisi: Niciodată nu v-am cunoscut pe voi. Depărtaţi-vă de la Mine, voi, cei ce lucraţi fărădelegea!” (Matei, 7, 21 – 23)

Lăsând acum la o parte prostia solemnă cu care dl Rus defineşte izgonirea din Rai drept pedeapsă pentru corupţie, merită să desluşim ce s-a întâmplat atunci între Dumnezeu şi primii oameni.

Tatăl l-a prevenit pe copilul său, care zburda fără grijă prin Grădină:

„Domnul Dumnezeu i-a dat poruncă lui Adam şi i-a zis: Din toţi pomii raiului poţi să mănânci, dar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca din el, cu moarte vei muri!” (Facerea, 2, 16)

Şarpele, făptură făcută şi ea de Dumnezeu, dar simbol al Diavolului, i-a spus Evei: „Nu, nu veţi muri, dar Dumnezeu ştie că în ziua în care veţi mânca din pomul acela vi se vor deschide ochii şi veţi fi ca nişte Dumnezei, cunoscând binele şi răul”. (Facerea, 3, 4 – 5)

Adam şi Eva se află în faţa întrebării: cine minte? Cui să dea crezare, lui Dumnezeu sau Şarpelui?

Pot să moară, sau pot să trăiască revelaţia condiţiei umane, aşezarea omului sub semnul categoriilor morale, inexistente în Natură.

Textul biblic nu precizează ce fel de fruct creştea în pomul interzis. Mărul ajunge să fie identificat cu fructul păcatului din cauza numelui pe care pomul cu pricina îl poartă în Vulgata, traducerea în latină a Bibliei: malus, care înseamnă atât „rău”, „arbore rău”, cât şi pomul numit măr.

De aici, impresia comună că a muşca din măr înseamnă descoperirea sexului de către Adam şi Eva. Şi ideea de corupere erotică a bărbatului de către femeie. Pe cât de răspândită, pe atât de greşită.

Primii oameni au de ales între katanoéo, a-ţi da seama, a vedea limpede, a fi conştient de sine în lume... şi riscul de a nu mai fi deloc. Există şi a treia posibilitate,  a nu mânca din pomul oprit şi a vieţui în continuare cu mintea odihnită,  ca nişte păpuşi fericite din lut şi apă, în serele cereşti ale Creatorului.

Adam şi Eva riscă să creadă că Dumnezeu minte, iar Diavolul spune adevărul. Şi câştigă. Sau pierd, depinde ce fel de om e cel care citeşte aceste rânduri.

Izgonirea din Rai înseamnă să ştii cum stai.

Dacă Adam şi Eva s-ar fi lăsat înşelaţi de Tatăl, atunci, într-o lume fără bine şi rău, fără vină şi crimă, fără păcat şi sacrificiu, Iisus Hristos n-ar mai fi avut de ce să-şi facă venirea. Adam şi Eva l-au născut pe Iisus.

Pun o întrebare tuturor acelora pentru care Biblia este cartea credinţei lor: cum se face că regăsim tiparul de idee al relatării despre Adam , Eva şi Iisus într-o altă religie mare, ivită la mii de kilometri de Ierusalim şi cu 5-600 de ani înainte de Hristos?

Până la 29 de ani, prinţul Gautama Siddhartha a trăit în raiul pus la dispoziţie de tatăl său, Suddhodana, stăpânitorul unei mici regiuni din Nepal. Avea trei   palate, în care se putea desfăta după anotimp. Deşi mama lui, regina Maya, visase în noaptea conceperii lui Gautama că e penetrată prin dreapta de Duh, un elefant alb cu şase colţi, iar Ioan Gură de Aur, un pustnic pe nume Asita Clarvăzătorul, prevestise că pruncul va ajunge fie conducător de oşti, fie un mare lider religios, tatăl său, regele, dorise să-l ţină departe de învăţăturile sfinte, cât şi de realităţile atroce ale existenţei.

La o vârstă apropiată, deci, de cea a patimilor lui Iisus, Siddhartha dă cu ochii de un bătrân. Aflând că toţi oamenii îmbătrânesc, el păşeşte dincolo de porţile palatului. Ieşit în lume, viitorul Buddha întâlneşte un om bolnav, un mort şi un ascet. Atmabuddhi, un echivalent sanscrit al lui katanoéo din Septuaginta, aceeaşi revelaţie de sine, îl aruncă în colţii câinelui negru al depresiei. Din care va încerca să scape mai întâi prin asceză.

De fapt, şi astăzi, oricine poate trăi povestea biblică şi budistă. Ani de zile, un om poate să vieţuiască închis într-o bulă protectoare, mişcându-se pe trasee prestabilite, ferit de orice şoc şi amăgindu-se că viaţa chiar aşa e. Dar vine o zi, sau, pentru unii, nu vine niciodată, când dorinţa de a înfrunta binele şi răul, pentru a afla cine eşti cu adevărat, dorinţa de a şti cum stai, poziţia ta ontologică devine mai puternică decât confortul previzibilului şi securităţii.

Adam, Eva şi Siddhartha Gautama ne spun că luciditatea este miezul condiţiei umane.

Şi că absenţa lucidităţii e mai rea decât moartea.

Citește și: