318 vizualizări 24 nov 2009

Am aşteptat cu inima strânsă conferinţa de presă a d-lui Crin Antonescu. După ieşirea de duminică seara, mi-era teamă că anunţă intrarea d-sale în coaliţia de la "Select" cu C.V. Tudor pentru anularea alegerilor fraudate de mafia sondajelor. Noaptea a fost însă un sfetnic bun; dl. Antonescu a redevenit raţional, corect, consecvent şi ferm. Gestul său a fost unul mai degrabă moral, decât politic, ceea ce mi se pare extraordinar. După toate regulile curluntrismului, tehnică politică deosebit de îndrăgită pe la noi, d-sa trebuia să joace cel puţin o săptămână la două capete, să facă fiţe, să-şi crească preţul. Dl. Tăriceanu, de altfel, foarte dotat pentru curluntrism, deja se declara "deschis tuturor posibilităţilor". Fără să consulte partidul, nici nu ar fi avut de ce, dl. Antonescu a reafirmat ceea ce susţine de luni de zile: nici un sprijin, nici o înţelegere cu Traian Băsescu. Premier Klaus Johannis, nenegociabil. Cu aceste idei a obţinut voturile a aproape 2 milioane de români, cu ele merge înainte. În felul acesta, el poate să nu spună votanţilor săi votaţi Mircea Geoană preşedinte, ci votaţi Klaus Johannis premier. În felul acesta, dl. Antonescu se desparte de politica egoistă şi meschină a predecesorului său Tăriceanu, care şi-a pus dosul în uşa tuturor negocierilor pentru că nu voia să dea drumul fotoliului de premier.

E absurd, e hilar să spui, ca dl. Videanu, că Ion Iliescu îşi pune astfel basca pe PNL. Adică ascultă Crin Antonescu, ascultă liderii liberali de Ion Iliescu? Nici în PSD Ion Iliescu nu are ultimul cuvânt, e încă vocal, dar în anii care vin activitatea sa se va diminua inexorabil. Niciodată Crin Antonescu nu va accepta prezenţa în guvern a unui Adrian Năstase sau Marian Vanghelie.

Faptul că Mircea Geoană a cuplat imediat la formula Johannis premier, probabil că nu i-a făcut foarte fericiţi pe unii lideri PSD, dar a însemnat un gest de maturitate politică şi capacitate de a face compromisuri necesare. În felul acesta, căile de combinaţie ale d-lui Băsescu, pentru care se pregătise duminică seara declarând că dreapta, PDL plus PNL, a câştigat alegerile, sunt tăiate.

Şi atunci, dl. Băsescu a trecut la ceea ce i-a rămas şi ştie cel mai bine să facă: să manipuleze, să ameninţe, să insulte, să şmecherească, să prostească lumea în faţă. Mi-e pur şi simplu lehamite să mai comentez ieşirea sa în replică la declaraţiile d-nilor Antonescu şi Geoană. Cine vrea să-l creadă, n-are decât.

Citește și: