Gandul.info
Lelia MUNTEANU
Lelia MUNTEANU
1631 vizualizări 8 mar 2018

“Obosit de iubire” – cu aceste trei cuvinte l-a definit Sfântul Ioan Paul al II-lea pe Fericitul Paul al VI-lea căruia, după slujirea de 33 de zile a Papei Ioan Paul Întâiul, i-a urmat în tronul arhieresc. De altfel, chiar cel de-al doilea nume, Paul, şi l-a ales în memoria Fericitului care foarte curând va fi canonizat.

A fost numit “Hamletul de peste Tibru” fiindcă îşi problematiza îndelung fiecare decizie.

Pontificatul său de 15 ani a fost al celui mai frământat Papă din istorie.

Sfinţenia sa a fost (cum a mărturisit în urmă cu câţiva ani omul care îl cunoaşte cel mai bine, postulatorul cauzei sale, părintele Antonio Marrazzo) una discretă, “trăită lăuntric”. Reflectase, la doar trei ani după întronizare, pe 1 septembrie 1966, la mormântul lui Celestin I, asupra spuselor acelui papă adus din sihăstrie şi care s-a retras din Scaun: “Dorinţa de a conduce, obsesia puterii e, la orice nivel, o formă a nebuniei. Devorează sufletul, îl tulbură, îl impinge la falsitate. Chiar dacă doreşti puterea <cu scopul de a face bine>, mai ales dacă doreşti puterea <cu scopul de a face bine>. Ispita puterii e capcana cea mai diabolică pentru om, dacă Satana a îndrăznit să i-o propună chiar lui Cristos. Cu El n-a reuşit, a reuşit însă cu cei care Îi ţin locul pe pământ”.

Când, la 6 august 1978, a adormit în Domnul “obosit de iubire”, se întorsese de ceva timp (decupându-se parcă din prezent) la pluralul majestăţii, pe care îl abandonase când şi-a donat spectaculoasa tiară.

Giovanni Batista Montini, după numele de mirean, e continuatorul aggiornamento-ului,  ducând la bun sfârşit Conciliul Vatican II .

El e Suveranul Pontif care, în ianuarie 1964, împreună cu Patriarhul Ecumenic Atenagoras a făcut gestul-simbol al ecumenismului, ridicând anatemele reciproce, pe care Biserica de Apus şi Biserica de Răsărit şi le aruncaseră în 1054, şi dându-şi îmbrăţişarea frăţească.

A pornit un proces curajos de reformare a Curiei. Specialist în drept canonic, a fost unul dintre cei mai cultivaţi pontifi.  

A fost primul Papă care a păşit în afara Europei, ajungând în 1965 până la tribuna Adunării Generale a ONU, de unde şi-a rostit memorabilul discurs despre pace şi cultul omului - această din urmă sintagmă a stârnit controverse violente, cum au stârnit multe dintre declaraţiile sale a căror profunzime deconcerta. Cum e, de pildă, celebra zicere despre Fumul Satanei care “a pătruns în Templul lui Dumnezeu printr-o fisură” sau afirmaţia “Biserica se răneşte singură”, trecând “prin schimbările şi degradările lumii, cu zel conformist, aproape inovativ”.

I s-au reproşat nedrept de multe, cele mai multe şi le-a reproşat el însuşi. Marele teolog elveţian  Hans Urs von Balthasar remarca faptul că Papa Paul al VI-lea ar fi putut schimba lumea, dacă n-ar fi fost înghiţit de istorie. Asta şi este esenţa sfinţeniei montiniene – a ars până la capăt pe rugul îndoielilor sale.

… De ce scriu despre Papa Paul al VI-lea? Cui foloseşte, când doamna Vasilica n-are imunoglobină, când preşedintele tuturor românilor se bate cu nişte penali? Măcar şi pentru această frază: ”Cineva ar trebui să ne atragă atenţia, chiar de la începutul vieţii noastre, că suntem pe moarte”.

Citește și: