Raluca ION
Raluca ION
5871 vizualizări 30 ian 2014

Politicianul român la ceas de catastrofă seamănă cu un turist picat în mijlocul crizei nu din altă ţară, ci din altă lume. La aterizarea forţată în universul nostru înzăpezit sau inundat, i se dă GPS-ul peste cap şi umblă bezmetic printre troiene ori prin potop, înarmat cu un tratat sumar asupra naturii umane, cu un dicţionar însăilat în laboratoarele de comunicare ale partidului extraterestru şi cu un scop, care scuză orice mijloace: eu mă prefac că te ajut, tu mă votezi.

Reacţiile politicienilor români faţă de oamenii obişnuiţi în momentele de criză sunt hilare, jignitoare, revoltătoare sau toate la un loc. În goana după voturi şi după foloase necuvenite de imagine, orice adiere de compasiune, orice urmă de umanitate şi orice fărâmă de interes pentru soarta celuilalt sunt abolite. Exprimările golite de sens şi de soluţii salvatoare, atitudinile sfidătoare dau măsura exactă foamei de câştig electoral şi îi lasă pe cei aflaţi în situaţii vulnerabile în aceeaşi stare în care i-au găsit.

Cu doar câteva zile în urmă, Elena Udrea posta pe pagina sa de Facebook un mesaj, scris parcă de Wonder Woman care tocmai reuşise să-i pună tălpici de sanie Arcei lui Noe: „Plec spre Bucureşti, pe traseul Borsec – Topliţa – Gheorgheni – Miercurea Ciuc – Sfântu Gheorghe – Braşov – Predeal – Bucureşti. Mă pot opri pe drum să dau o mână de ajutor dacă sunt oameni în nevoie din cauza vremii. Pot transporta pe cineva cu maşina, ajuta pe cineva care a rămas înzăpezit, pot aduce medicamente sau ceva de mâncare”. Ridiculizată pe Facebook de oameni care-i cereau să-i lase şi pe ei, în drum, la Dristor sau care o întrebau dacă a ascuns lopata în poşetă, postarea este definitorie pentru impostura politicianului român, care ţine cu orice preţ să pozeze în salvator, deşi ştie că nu are nimic de oferit. Cu exact doi ani în urmă, colegul de partid al doamnei Udrea, Emil Boc, pe atunci premier, îşi făcea loc în jurnalele de ştiri cu lopata în mână, deszăpezind un Audi pe autostrada Bucureşti-Piteşti. "Am antrenament din tinereţe. Se vede după cum mânui lopata", spunea cu mândrie premierul de atunci, de parcă deszăpezind o maşină, deszăpezea o ţară întreagă.

Dacă unii au mimat, de-a lungul timpului, interesul faţă de sinistraţi, primul ministru în funcţie al României, Victor Ponta, a adăugat o altă dimensiune, sfidarea, atitudinii catastrofale pe care o are în momente de criză. Ca o ilustrare perfectă a zicalei “ţara arde, baba se piaptănă”, Ponta a găsit de cuviinţă să joace o partidă de baschet la scurt timp după ce meteorologii au anunţat că trei judeţe urmau să intre, în premieră, sub avertizare de cod roşu din cauza zăpezii. Purtătorii săi de cuvânt au explicat că să-şi vadă de program şi de viaţă era singurul lucru logic care-i rămăsese de făcut premierului în ţara în care autorităţile acţionează cu eficienţă japoneză. “Premierul are dreptul şi la timp liber”, i-a pus la punct un purtător de cuvânt pe jurnalişti. Cât de bine îşi face premierul treaba, după aceste bine meritate momente de relaxare, cât de eficientă este, cu sau fără el, administraţia pe care o conduce am avut ocazia să simţim pe pielea noastră.

Un alt model de comunicare tipic românească în vremuri grele îi aparţine directorului CNADNR, Narcis Neaga, care, din prea multă grijă pentru transportatori, le cerea şoferilor de TIR să-şi facă selfie-uri din zăpadă pentru a nu primi amenzi pentru rovinieta expirată. Cât despre fostul ministru de Interne, Radu Stroe, ce să mai zicem: păcat că accidentul aviatic din Munţii Apuseni s-a întâmplat în mandatul lui şi că acei oameni şi-au găsit un moment atât de prost să moară.

Pentru cei mai indulgenţi, acestea pot părea doar simple erori de comunicare, nişte stângăcii care ar putea fi trecute cu vederea. Ele sunt însă definitorii pentru cei care le fac. Sunt dovada vie a lipsei oricărui interes real pentru soarta cetăţenilor României şi nu ştiu dacă există vreun leac pentru asta. Poate un curs intensiv într-un sat precum satul Horea din Munţii Apuseni, unde politicienii-catastrofă să înveţe, la prima mână, cuvinte precum omenie, implicare, solidaritate. Dar mă tem că le-am pierde timpul de pomană acelor oameni buni.

Citește și: