Alina Matis
Alina Matis
2711 vizualizări 18 iun 2012

În ultimele două luni, Europa s-a uitat cum vine glonţul spre ea cu încetinitorul. Duminică, glonţul acesta made in Grecia a trecut pe la urechea UE.

Alegerile care au avut loc duminică în Grecia au fost unul dintre cel mai atent urmărite scrutine din ultimii ani. Noua Democraţie a ieşit pe primul loc, iar liderii europeni, care îşi amânaseră plecarea la summitul G20 din Mexic pentru a aştepta rezultatele de la Atena, au răsuflat uşuraţi. Omul lor era în frunte.

Cu toate acestea, diferenţa dintre Noua Democraţie (centru-dreapta, pro-asuteritate) şi Syriza (stânga radicală, anti-austeritate) este mult prea mică pentru ca bucuria europeană să fie întemeiată.

În plus, clasamentul (în ordine - Noua Democraţie, Syriza, PASOK, Grecii Independenţi) este acelaşi ca în cazul alegerilor din 6 mai. Astfel, se pune următoarea întrebare: cu ce diferă scrutinul din 17 iunie de cel din 6 mai?

Există o singură mare deosebire: la alegerile trecute, Noua Democraţie şi PASOK (singurele partide pro-austeritate) ar fi însumat, în caz de coaliţie, 149 de locuri în Parlament (din 300), la limită pentru a nu avea majoritate. A nu se înţelege că, luna trecută, Noua Democraţie şi PASOK stăteau în acei doi parlamentari lipsă. Ei puteau fi racolaţi cu uşurinţă, dar nimeni nu a vrut asta la momentul respectiv. Acum, dacă Antonis Samaras şi Evangelos Venizelos reuşesc să se înţeleagă, ar avea 162 de mandate. Diferenţa formală, la nivel de scor, este deci că acum ar avea majoritate.

Aritmetica aceasta a îmbucurat Europa, care dă semne că ar fi dispusă să le facă grecilor anumite concesii, în sensul extinderii termenului limită pentru implementarea reformelor. Pieţele financiare s-au entuziasmat şi ele şi au deschis în creştere. Cu toate acestea, există multe motive pentru care ar trebui să privim cu mai multă rezervă în direcţia Atenei.

În primul rând, Antonis Samaras are trei zile la dispoziţie pentru a forma un guvern. Nu este deloc o sarcină uşoară, cu toate că liderii politici nu îşi mai permit să strâmbe din nas la orice posibilă alianţă. Realitatea este următoarea: Noua Democraţie are nevoie de o majoritate pentru a forma un guvern pro-austeritate. După cum am arătat deja, singurul partid cu o asemenea direcţie este PASOK, care are şi procentul necesar pentru a completa puzzle-ul. Problema este că PASOK, eternul rival al Noii Democraţii, a dat de înţeles că nu vrea o coaliţie fără Syriza. Syriza, adică extrema stângă condusă de Alexis Tsipras, a anunţat duminică seara că nu va intra în nicio coaliţie şi va sta în opoziţie.

Chiar dacă Noua Democraţie reuşeşte să bată palma cu PASOK, coaliţia ar putea să fie prea slabă pentru a ţine piept unei opoziţii puternice cum va fi Syriza.

În al doilea rând, în cazul în care Noua Democraţie nu reuşeşte să formeze o coaliţie, cum nu a reuşit nici după 6 mai, următorul mandatat să formeze un guvern va fi tocmai Alexis Tsipras.

De aici ajungem la un aspect deosebit de important al acestor alegeri: scorul obţinut de Syriza. În cei opt ani de existenţă, această coaliţie a ajuns de la puţin peste limita pragului electoral la statutul de posibil partid de guvernământ. Cu excepţia alegerilor de luna trecută, scorul Syriza a fost de aproximativ 5% în trecut. Un termen de comparaţie: neonaziştii au strâns duminică aproape 7% din voturi. În mai, Syriza a ajuns la un record electoral, de 17%, record pe care l-a depăşit acum cu aproape 10%.

Pentru o formaţiune radicală, devenită sperietoarea UE, este o evoluţie uriaşă, care spune multe despre atmosfera din Grecia şi care poate fi un indicator şi pentru direcţia Europei. Syriza vrea anularea memorandumului cu troika (UE, FMI şi BCE), îngheţarea privatizărilor, naţionalizarea băncilor. În acest context, diferenţa dintre conservatori şi stânga radicală este îngrijorător de mică şi arată cât de divizată este societatea greacă.

De altfel, peste 50% din voturile de duminică au mers către partide anti-austeritate, trend care se conturează treptat şi la nivel european.

Confruntată cu noi "Grecii" în sudul continentului (Spania, Italia, Portugalia), mult mai periculoase decât Elada adevărată, Uniunea Europeană nu a stat prea mult pe gânduri până să se bucure de victoria sa la alegerile din 17 iunie. Realitatea este că tragedia greacă mai are încă multe acte, iar unele dintre ele se vor scrie zilele acestea.

Citește și: