24 vizualizări 10 mai 2010

Ştiam că s-a ascuns de frica lui ta-su şi am aşteptat să apară. Am sperat până în ultima clipă că, după ce preşedintele României ne-a întins pe masă programul anticriză "Scapă cine poate" şi i-a adunat pe bătrâni la propriul priveghi, o să iasă şi Boc pe sticlă, să zică măcar un "Dumnezeu să-i odihnească" fiindcă au muncit o viaţă. Am sperat că premierul adjunct o să-şi citească demisia, cum citeşte popa stâlpările.
Dar ce-a făcut Boc, în vreme ce pensionarii se dădeau de ceasul morţii? A colorat grafice. Mulţumit că a găsit bani ieftini - una e să iei cu dobândă de la FMI şi să-ţi dea cu 007 şi cu zecimale, alta e să iei de la bătrâni şi, cu puţin noroc, să nu mai ai cui să-i restitui - s-a avântat frenetic: a promis că mai face câţiva centimetri de autostradă şi şapte case pentru specialişti, la ţară. A raportat foste şi viitoare succese în Acţiunea Rabla. Eu cred că poate să se întoarcă la sala de sport cu conştiinţa împăcată. Trăiască Guvernul Rabla!

N-am să vorbesc despre noi, care încă muncim, care am rămas în ţară. N-am luat calea căpşunarilor pentru că suferim de Sindromul Stockholm. Stăm aici şi mulţumim din inimă partidelor. N-am să vorbesc nici despre asistaţi. O să vorbesc doar despre pensionari. Cei care au ochii prea slabi ca să desluşească semnele vremurilor. Care au înghiţit la viaţa lor atâtea minciuni de nu mai ştiu cât e ceasul. Care au prins şi proiectul Tăriceanu - "După noi, potopul", care au numărat şi ouăle guvernării social-democrate. Douăzeci de ani au avut timp să se fotografieze cu toţi politicienii, să celebreze multe, inclusiv descinderea primei bone filipineze. Acum, când guvernanţii lucrează după calendarul mayaş, ce mai e de făcut? Să ieşim în stradă? Să huiduim Puterea, să-i spargem geamurile? Să ne batem unii cu alţii? Să alimentăm verva retorică a liberalilor? Să ne frecăm de costumele scumpe ale pesediştilor, marca "Amicii Săracilor"? Să strigăm lozinci: "Opriţi dricul! Vrea să urce şi bunicul!"? Nu e clar că vistieria e goală şi că găleţile cu promisiuni s-au vărsat?

… Vorbesc pentru pensionarii fericiţi, care nu vor mai apuca ce va să vină. Lor vreau să le cer iertare că n-am lătrat destul şi astăzi sunt jefuiţi sub ochii noştri. Numai lor vreau să le cer iertare. Noi, ăştilalţi, o să ne întâlnim la capătul încercărilor şi o să ne numărăm câţi am rămas.

Citește și: