42 vizualizări 5 dec 2008

„Mergi singur în maşină, mergi cu Hitler alături” – aşa suna celebra lozincă lansată în America din anii războiului pentru a convinge poporul să facă economie la benzina tot mai greu de găsit şi tot mai scumpă. Îndemnul a revenit în memoria Americii abia zilele acestea, când cele trei mari companii producătoare de automobile au descoperit că sunt pe marginea prăpastiei falimentului. Ieri, senatorii le-au mai aplicat o doză de umilinţă celor trei directori executivi din Detroit, interogându-i dacă au venit singuri în maşină sau dacă au avut şofer şi dacă plănuiesc să se întoarcă tot cu maşina sau îi aşteaptă avioanele private, ca data trecută. Mai-marii de la Ford, Chrysler şi General Motors au venit pentru a doua oară să cerşească de la Congres câteva zeci de miliarde care să salveze milioane de slujbe ale americanilor.

Unul din zece americani depinde direct sau indirect (prin industriile conexe) de industria producătoare de automobile şi riscă în condiţiile actuale ale crizei financiare să rămână fără slujbă. Miza este enormă, dar este de înţeles şi reticenţa congresmenilor. Odată cu criza financiară, lumea politică şi cea civică din Statele Unite s-au pus de acord că ce se întâmplă la cele trei companii (Big Three) este de fapt falimentul politicilor (comerciale, corporatiste şi de stat) de până acum. Dar mai presus de toate este vina companiilor. „V-aţi făcut-o cu mâna voastră”, le-au transmis senatorii directorilor executivi.

Companiile stau cu stocuri uriaşe de maşini gata produse, dar pe care nu le mai cumpără nimeni – SUV-uri, minivanuri etc., toate mari consumatoare de carburanţi. Americanii au fost încurajaţi, timp de decenii, să cumpere maşini care consumă cât trei sau patru în Europa (chiar şi 27 de litri de carburant la suta de km ori mai mult). Marile companii americane nu şi-au tras semnalul de alarmă nici măcar când Toyota sau Honda au început să se vândă ca pâinea caldă în America pentru că galonul de benzină care ajunsese la 4,7 dolari îi pusese pe gânduri pe americani. E drept că americanii au fost încurajaţi şi de stat la aceste excese – o recunoaşte inclusiv preşedintele ales, Barack Obama.

Dacă în timpul războiului, americanii erau îndemnaţi să ia pe cineva în maşină sau să se alăture altcuiva pentru a ajunge la muncă, învăţămintele lui Franklin Delano Roosevelt au fost demult uitate. Astăzi, fiecare familie americană are cel puţin 3 maşini mari consumatoare de carburanţi. Întreaga structură este gândită în aşa fel încât să fie cumpărate cât mai multe maşini. În aproape fiecare liceu există profesor şi cursuri de condus. Nu este o întâmplare – carnetul este acordat imediat ce ai împlinit vârsta de 16 ani (în schimb, alcoolul nu este permis decât de la 21 de ani, când un american este considerat cu adevărat major). Şi cei care nu aveau bani lichizi pentru a cumpăra o maşină puteau obţine oricând un credit. Au fost facilitate împrumuturile pentru încă o maşină şi încă una… În acest sens, declaraţia unui preşedinte de bancă rezumă perfect situaţia: „Avem o problemă cu obezitatea în această ţară şi nu e vorba doar de persoane. Este valabil şi pentru corporaţii. Au devenit lacome şi obeze”, spunea Anthony Biandi, preşedintele Merchant’s bank. Companiile americane au filiale şi în Europa, însă maşinile vândute pe această piaţă nu au nimic în comun cu cele vândute pe piaţa americană. Iată poate de ce s-au simţit îndreptăţite companii precum General Motors (care deţine Opel) să ceară bani chiar de la statul german, invocând riscul de a exista concedieri masive. În schimb, Ford se gândeşte să renunţe la Volvo – dintr-o dată, nu mai este rentabilă.

Şi abia acum, în pragul falimentului, companiile şi-au dat seama cât de important este să investească în noi tehnologii care să crească eficienţa maşinii. Directorii executivi au promis în Congres marea cu sarea: restructurare, renunţarea la modelele cele mai poluante, tăierea (nu au indicat cu cât) a uriaşelor salarii ale celor din conducere, orice, numai să primească un ajutor de stat de 34 de miliarde de dolari.

Nimic nu oferă însă garanţii Congresului că dacă facilitează din nou creditele şi în contextul în care barilul de petrol costă doar 47 de dolari şi ar putea ajunge la 30, companiile americane nu vor uita din nou de preocuparea pentru crearea de modele performante. Şi anul trecut, Congresul a pompat 25 de miliarde de dolari în cele trei companii pentru a le ajuta să se retehnologizeze. Banii s-au topit însă în cu totul alte scopuri. Iar acţiunile viitoare ale directorilor de companii sunt uşor de prevăzut – după scăderea vânzării de SUV-uri cauzată de „o scumpire fără precedent a petrolului”, directorii companiilor îşi exprimau „convingerea fermă” că maşinile americane se vor vinde din nou foarte bine, deoarece preţul petrolului „se va echilibra”. Performanţa, în optica lor, este strâns legată de preţul carburantului şi vânzările depind de cât de bine se descurcă America în statele mari producătoare de petrol. Şi ieri, în Congres, această optică a fost reluată, când directorul executiv de la GM a declarat că „forţe de dincolo de noi ne-au împins către prăpastie”. În aceste condiţii, Congresul trebuie să obţină garanţii mai mult decât solide pentru a îndrăzni să împrumute din nou cu banii contribuabilului american companiile auto – falimentare nu doar în conturi, ci şi în modul de administrare.
 

Citește și: