Lelia MUNTEANU
Lelia MUNTEANU
2008 vizualizări 15 aug 2019

”America duhovnicească” – aşa mai numea cu tâlc Cuviosul Paisie Aghioritul (1924-1994) Muntele Sfânt în care pustnicea.

Înainte cu nişte ani de a se muta la cele veşnice, pelerinii îl căutau prin peşteri şi vizuini pentru un cuvânt de folosinţă. Cuvintele au fost strânse într-un ceaslov şi, când vreau să mă strecor pe sub radarul rece al veacului meu, deschid ceaslovul:

”Când pleacă dragostea, rămâne iadul”.

”Diavolul nu e deştept, e foarte prost. E numai o încurcătură, nu-i dai de capăt. Face şi lucruri inteligente, şi prostii (...). Dumnezeu putea să-l desfiinţeze pe diavol – doar e Dumnezeu. Şi acum, dacă ar vrea, l-ar aduna ghem în iad, dar îl lasă spre binele nostru (...). Fără luptă, nu se face sat”.

”Lucurile sunt simple. Noi le complicăm”.

”Lumea se mişcă în minciună. Oamenii devin mincinoşi. Şi-au făcut o altă conştiinţă”.

”Înainte adânc, înapoi prăpastie”.

”Dacă ar veni un război, cum ar rezista oamenii fiind atât de bine trăiţi?”.

”Oamenii se grăbesc mereu, aleargă. În ceasul acesta se află aici, în celălalt – acolo, în celălalt – mai departe. Şi, ca să nu uite ce au de făcut, e nevoie să îşi noteze. Cu atâta alergătură, tot e bine că îşi mai aduc aminte cum îi cheamă... Nici pe ei înşişi nu se cunosc. Cum să se cunoască? Poţi să te oglindeşti în apă tulbure?”.

”Am trecut dincolo de limita răbdării lui Dumnezeu”.

”Cum să nu te minunezi: vezi o păsăruică atât de micuţă cum călătoreşte fără busolă, cum merge în Africa şi se întoarce fără busolă şi îşi regăseşte cuibul. Iar oamenii se rătăcesc cu hărţi şi cu indicatoare. Şi păsările nu merg pe uscat, nu îşi pun semne. Zboară în văzduh, pe deasupra mării. Unde să-şi pună semne? Unele păsăruici se aşează pe pescăruşi, ca pe avioane...”. 

Citește și: