Gandul.info
Florin NEGRUŢIU
Florin NEGRUŢIU
16747 vizualizări 22 feb 2015

Mă lovesc în realitatea virtuală, dar şi în discuţiile offline cu diverşi părinţi, de două subiecte „grele”: dacă ne vaccinăm copiii şi dacă-i lăsăm la ora de religie. Ca de atâtea ori, discuţia nu este despre copii, ci despre adulţi, despre fricile şi miturile pe care ne-am construit viaţa.

De pildă, dacă te întâlneşti dimineaţa în lift cu o corporatistă între două vârste, impecabil îmbrăcată, aranjată, machiată, dar care emană, în loc de Givenchy, un miros pregnant de usturoi, există o mare probabilitate ca dumneaei să fie din tabăra celor care nu-şi vaccinează copiii. Îşi poartă cu mândrie mirosul eco, precum un exoschelet olfactiv care-ţi transmite un mesaj ca din reviste: 7 beneficii miraculoase ale usturoiului!

Religia terapiilor naturiste beneficiază de o literatură bogată şi de adepţi pe măsură. Dar cum, vorba bunică-mii, unde-i carte multă e şi prostie multă, fanteziile sunt cu atât mai puternice, cu cât sunt promovate de oameni despre care ai spune că sunt bine mobilaţi intelectual. Frica noastră de boli vine la pachet cu o neîncredere crescândă în medici. E drept că se găsesc şi medici slabi, dar mulţi pacienţi nu dau doi bani pe sfatul unui medic, în schimb sunt dispuşi oricând să creadă că usturoiul te vindecă de cancer.

Prin urmare, îmi vaccinez copilul şi-i evit pe cei care încearcă să-mi demonstreze cât de fraier sunt, cum bag chimicale în ăla mic sau cum fac jocul marilor companii farmaceutice. Am mai mare încredere într-un om care a terminat o facultate de medicină decât într-un vraci calificat pe google, chiar dacă, defect profesional, verific diagnosticul medicului din mai multe surse. Îmi spun că dacă omenirea a făcut paşi uriaşi în descoperirea vaccinurilor împotriva tuberculozei, rujeolei, difteriei, poliomielitei, să refuz schema vaccinurilor „obligatorii” înseamnă să-i fac cu bună ştiinţă un rău copilului. Există apoi o schemă a vaccinurilor opţionale, pe care putem să le facem la recomandarea medicului/medicilor şi doar după ce ne edificăm asupra efectelor adverse.

Nu dau sfaturi, nici recomandări, fiecare face ce crede că este mai bine pentru copilul lui. Mă revoltă însă cinismul şi egoismul părinţilor eco, acei părinţi care-şi lasă copiii bolnavi la grădiniţă sau la şcoală. Eu îi ţin acasă şi-i chinui cu antibiotice, ei îi lasă să zburde liberi, să se lupte organismul lor singur „ca să-şi facă anticorpi”, chit că până atunci îi îmbolnăvesc pe ceilalţi. Ştiu, medicul ăla care ne-a dat reţeta e un monstru, este greşit să dai antibiotice unui copil când există ciuboţica cucului.

O altă discuţie de oameni mari, deşi aparent este vorba despre copii, ţine de participarea la ora de religie. Există printre părinţii moderni temerea că, aşa cum vaccinurile strică trupul, religia strică mintea fragedă a copilului. Din nou, nu-mi permit să recomand cuiva ce să facă, mai ales când există atâtea canale de desene animate care pot să deschidă mintea copilului şi să-i ofere o mitologie alternativă. Aici, discuţia ar trebui să se reducă strict la calitatea dascălului. Un dascăl prost te poate îndepărta de religie, la fel cum poate să te facă să urăşti matematica sau botanica. Un dascăl prost poate încerca să facă prozelitism, poate să pedepsească şi să sperie, dar niciodată nu va câştiga copilul. Din contră, un profesor bun poate transforma cea mai grea lecţie într-un câmp de joacă, în care copilul îşi pune întrebări şi este încurajat să-şi găsească singur răspunsul. Iar ora de religie a fost pentru Andrei fun, una dintre cele mai plăcute ore din primii lui doi ani de şcoală. „De ce-ţi place, măi?” „Că desenăm îngeraşi”. Pentru mine a fost suficient: dacă ora e interesantă şi lui îi place, eu sunt mulţumit. Iar dacă în final va constata că Dumnezeu e mai mult decât un spirit care ne face zarurile la Piticot („Hai, Dumnezeu, ajută-mă să dau un şase!”), voi fi fericit. Înseamnă că nu-l voi lăsa singur când nu voi mai fi. Sunt momente în care copilul are dileme reale, la care nu găsim întotdeauna un răspuns. Ce i-aţi zice, de pildă, dacă v-ar întreaba: „Cine stă mai sus, Dumnezeu sau extratereştrii?” Puteţi scăpa simplu: „Du-te şi întreab-o pe doamna de la Religie”. Sau puteţi să-i explicaţi direct dumneavoastră. Oricum e bine.

Citește și: