Florin NEGRUŢIU
Florin NEGRUŢIU
30807 vizualizări 4 ian 2015

Suntem inelele unui şarpe care pâlpâie-n noapte. Suntem un singur corp care înfăşoară muntele în această Vale a Plângerii, de la Predeal la Comarnic. Gerul ne-a paralizat simţurile, ne-a mai rămas doar instinctul vechi de a ne agăţa de coada celui din faţă. Ne târâm aşa, ca orbeţii, întroieniţi în bezna neputinţei şi a lipsei de speranţă.

La începutul anului, mii de români au dat iarăşi la stat o parte din viaţa lor. Câte zile, câte luni, câţi ani fac împreună orele de stat în coloană? Câte ore de nervi, de chin, de umilinţă s-au făcut de când tot aşteptăm? Câte trenuri am pierdut? Ce naiba mai aşteptăm? Autostrăzile s-au furat, parcările s-au surpat, oraşele au căzut pe noi. Părinţii şi bunicii au obosit să ne tot aştepte să ajungem acasă. Stau cu inima-n gât privind ceasul şi aşteptând un telefon: „Ai grijă cum conduci, mamă!” Tu ai grijă, dar cineva..., întotdeauna va fi acolo cineva care va face o depăşire periculoasă, care va prinde un dâmb sau o bordură sau o groapă, care va încerca să evite un câine...

Pe şoselele din România mori cu zile: statisticile spun că suntem ţara europeană cu cea mai mare rată a mortalităţii cauzată de accidentele rutiere, dublă decât media continentului; şoselele noastre sunt de opt ori mai „mortale” decât cele suedeze, de pildă. Ce nu spun însă statisticile este cât din viaţă pierd cei care scapă, totuşi, cu viaţă. Cu câţi ani contribuim noi la stat pentru incompetenţa şi corupţia lor? Întotdeauna la Ministerul Transporturilor e un Moş Tăgârţă care ridică din umeri: „Cum să fac eu peste noapte ceea ce alţii n-au făcut până acum în decenii?”. Întotdeauna un birocrat care n-a ieşit în viaţa lui din birou îţi va explica doct „masterplanul de transport” începând cu fraza-stas a habarniştilor, în orice domeniu ar activa ei: „Problema e că...” Întotdeauna la Guvern e un premier care poate spune doctoral „de ce nu se poate”.

Da, la Palatul Victoria şi la ministere s-au dat, în ultimii 25 de ani, adevărate doctorate în incompetenţă şi furt. Toţi aceşti specialişti în pasarea responsabilităţii sunt, de fapt, complici la o crimă monstruoasă: în timp ce o ţară întreagă ţipa după autostrăzi, ei îngropau viitorul nostru sub un strat gros de indiferenţă şi de tupeu. Autorităţi în nu-se-poate au dovedit însă că se poate când a fost vorba de bunăstarea personală.

Coloana trece printre munţi ca un şarpe lung. Dincolo de Comarnic, unde încep două benzi, şoferii se eliberează apăsând pedala. Un echipaj de poliţie veghează într-o parcare cu un aer plictisit. Câţiva kilometri mai la vale, pe stânga, în mijlocul pustietăţii, se înalţă cupola unei biserici nou construite. Popor credincios, milos şi răbdător, românii şi-au mai inventat un sfânt în calendar: Sfântu’ Aşteaptă. Cum ne-am lămurit cu profanii de la Guvern, cred că a venit timpul să ne gândim serios la soluţia divină: de aceea, de Transporturi poate ar trebui să se ocupe PF Daniel, singurul mare constructor din România. Iar slujba să ne intre în preţul rovinietei.

 

Citește și: