Rodica CIOBANU
Rodica CIOBANU
3323 vizualizări 16 aug 2011

Pe puntea vaporului de croazieră, graţios rezemată de balustradă, stă doamna Elena Udrea, cu pletele în vânt. Z\mbeşte, privind malul înverzit ce i se derulează, lent, prin faţa ochilor. Localnicii, adunaţi ici şi colo, pe debarcadere, îi fac cu mâna, iar muncitorii de la vilele în construcţie îşi flutură căştile. Se-ntoarce către alaiul de ziarişti şi gângureşte: "România e parcă mai frumoasă, văzută de pe apă!".

Panglica tricoloră, bine întinsă între două coloane de beton, împodobite cu steaguri aşteaptă să fie tăiată. Deasupra, se unduieşte un banner enorm: "Bine aţi venit în Portul 1 Decembrie". Primarul Sorin Oprescu se îmbrăţişează cu un ins dolofan, năduşit în costumul nou-nouţ: "Te pup, hai să trăieşti!", apoi, apucă foarfeca şi taie panglica, dintr-o singură mişcare. Mulţimea aplaudă. Primarul se întoarce către publicul entuziast şi surâde: "De-acum, prieteni, ne putem da şi-n bărci!".

Acestea sunt, evident, două scene imaginare, dar ele ar putea deveni realitate, cu aceeaşi sau cu alţi protagonişti. Ministrul Dezvoltării Regionale şi Primarul General al Capitalei sunt însă cei mai aprigi susţinători (şi competitori) ai construcţiei Canalului Dunăre-Bucureşti şi fiecăruia dintre ei i-ar plăcea ca acesta să fie inaugurat cât se mai află în funcţie. Din păcate, noua "magistrală albastră", cu o istorie de peste un secol, are puţine şanse să fie terminată în mandatul lor, chiar dacă, sub Nicolae Ceauşescu, lucrarea a fost, pe trei sferturi, făcută. Premierul Emil Boc tocmai le-a pus proiectul pe masă, investitorilor chinezi, împreună cu alte patru, între care încă un canal început în urmă cu 25 de ani - Siret-Bărăgan, destinat irigaţiilor şi abandonat la kilometrul şase.

Chinezilor li s-a mai propus aceeaşi afacere în 2008, de către oficiali români de rang mai mic, dar, în ciuda optimismului părţii autohtone, care vedea investiţia de 800 de milioane de euro în Canalul Dunăre-Bucureşti încheiată în 4-5 ani, nu s-a mişcat nimic. Criza, revoluţia, războiul, nepăsarea guvernelor au sabotat ideea de-a lungul vremurilor. Dacă Parlamentul României din 1929 a aprobat, prin lege, legarea Capitalei de fluviu şi, apoi, s-a luat cu altele, legislativul postdecembrist a ignorat, complet, planul. Construcţia a intrat "în conservare", adică în degradare treptată, multe lucrări trebuind, după 20 de ani, refăcute.

Cât despre celălalt canal, Siret-Bărăgan, despre care ministrul Valeriu Tabără spune că este mai important decât o autostradă, fiindcă aduce apă, ieftin, pentru 500 000 de hectare de teren agricol şi salvează de inundaţii Lunca Siretului, acesta chiar de s-ar săpa nu mai poate servi scopului, fiindcă sistemele de irigaţii au dispărut, pur şi simplu, sub oblăduirea miniştrilor Agriculturii, domnul Tabără numărându-se printre aceştia.

Astfel, ultimele două canale ale lui Ceauşescu, abandonate, dezarticulate, jefuite, îngropate devin, pe măsură ce revin în actualitate, mega simbolurile proastei guvernări din ultimele două decenii. Valurile de pământ, fierul corodat din betoane, plantele uscate din Bărăgan parcă strigă împotriva spiritului destructiv al guvernanţilor, care au făcut să se evapore mare parte din moştenirea economică bună, lăsată de comunişti.

Acum, ironia istoriei, s-au dus, mari democraţi, într-o ţară condusă de un partid comunist, să găsească investitori pentru ultimele fărâme de moştenire. Deşi nu s-au arătat foarte nerăbdători, eu sper, totuşi, să vină, repede, chinezii, doamna Udrea să treacă, pe vaporaş, prin trei porturi şi patru ecluze, iar eu să-i fac cu mâna de pe mal.

Citește și: