234 vizualizări 18 oct 2010

Îmi amintesc o singură discuţie dintre cele 4-5 telefonice pe care le-am avut cu dl. Vântu, în care a venit vorba de preşedintele Băsescu. Mă simt ca înainte de '89, a spus S.O. Vântu, omul ăsta e un pericol pentru democraţie, vreau să-l împiedic s-o distrugă. Atât. Nu a pronunţat cuvintele p... ă, f... t, morţi, muie care împănează stenogramele date acum publicităţii. Niciodată, dl. Vântu nu a folosit obscenităţi în dialogul cu subsemnatul. Niciodată nu mi s-a adresat altfel decât cu pluralul de politeţe.

Din acest motiv, surpriza cea mai neplăcută pentru mine în aceste stenograme este felul în care interlocutorii lui SOV acceptă să li se vorbească la pertu, uneori cu măscările aferente. Şi să li se dea "preţioase" indicaţii editoriale. În principiu, un patron are dreptul să ceară publicaţiei sau televiziunii pe care o deţine o anumită politică editorială, dictată de interesele lui personale. Dar niciun interes nu-i dă dreptul să înlocuiască regulile profesionale ale gazetăriei cu bunul său plac.

S.O. Vântu: "Dacă decidem, de exemplu, mâine suntem tovarăşi cu Băsescu. Păi, de mâine, toată lumea îl lasă pe Băsescu în pace. E ca exemplu. Sau mâine agresăm, criticăm, cu supra de măsură, instituţia f...ut-ului din România. (...) Ei sunt agresaţi în funcţie de interesele mele. Atât! Că dacă fixăm ca strategie că de mâine susţinem actele guvernului, de mâine, trustul ăsta de presă, inclusiv Academia Caţavencu, susţine actul de guvernare. Asta încerc să-ţi spun.
D. Buşcu: - Cu condiţia ca actul de guvernare să merite să fie susţinut. Pentru că dacă...
S.O. Vântu: - Nu, nu m-ai înţeles: singura condiţie care este aici este decizia lui Vântu. Asta încerc să-ţi explic, Doruleţ.

Asta le transmite Vântu şefilor din trustul său: acest trust este o unealtă în mâna mea, care poate fi o armă sau puf de păpădie în bătălia politică după cum doresc eu. Voi sau executaţi, sau demisionaţi. Nici unul nu îi spune că "aiasta nu se poate", că s-o putea într-o fabrică de încălţăminte, dar în ziaristică nu. În documentul semnat în 2007 de toţi patronii importanţi de media, inclusiv de trustul Realitatea, sub egida Clubului Român de Presă, se stabilea clar faptul că patronul nu are dreptul să angajeze unitatea media într-o campanie persistentă şi dezechilibrată, dictată de interesele sale. Că are dreptul, ca patron, să ceară o anumită politică editorială, dar nu cu încălcarea regulilor jurnalismului. Că jurnalistul nu e un robot aflat la telecomanda patronului. N-a făcut nimeni apel la acest document; bineînţeles că şi dacă i s-ar fi pus hârtia respectivă în faţă, dl. Vântu tot cu cuvinte scurte de 3 şi 4 litere ar fi reacţionat. Şi atunci nu-ţi mai rămânea decât demisia, pe care subsemnatul şi-a dat-o, din funcţia de preşedinte al CRP, întrucât constatasem că nu mai pot stăvili cheremul superpatronilor de presă veniţi pe un val de bani făcuţi în afara presei, constatare pe care am făcut-o publică. N-am auzit de vreo demisie din trustul Realitatea-Caţavencu pe motive de nerespectare a deontologiei de către patron, ceea ce e trist pentru breasla noastră.

Pe de altă parte însă, ce citim în aceste stenograme nu reprezintă ilegalităţi. Sunt doar imaginea unui despot de presă primitiv, al nivelului jos de civilizaţie profesională din presa românească. Dar atunci, ce caută aceste înregistrări în dosarul penal al lui Vântu legat de FNI, Nicolae Popa, Indonezia etc.? Cu ce drept sunt "agăţaţi" în acest dosar nişte jurnalişti care n-au nicio treabă cu cazul Nicolae Popa, pentru a le fi "scurse" apoi pe net convorbirile private? Ei greşesc ca atitudine profesională, dar nu comit vreo infracţiune.

Ba da, uitasem, de fapt o comit pe cea mai mare: atentează la siguranţa naţională, potrivit gândirii securistoide care a dus la calificarea oficială a presei de către CSAT ca "pericol naţional". Simplul fapt că nişte ziarişti stau de vorbă cu un ins care se războieşte cu Băsescu, din motive care îi privesc pe cei doi foşti derbedei de cartier, e destul, se consideră în laboratoarele de manipulare ale puterii, pentru a induce opiniei publice imaginea ziariştilor ca "duşmani ai poporului". Care e imperios necesar să fie spionaţi, înregistraţi, urmăriţi şi, la nevoie, să nu ne agităm prea mult dacă vor fi arestaţi.

Citește și: