Gandul.info
Lelia MUNTEANU
Lelia MUNTEANU
4917 vizualizări 1 ian 2018

În Iran e ”mâna americanilor”? E mână de la mână – americani, israelieni, saudiţi? Şi imediat vine argumentul multora care spun că nu există coincidenţe (ba există! am exemple devastatoare de coincidenţe în istoria lumii): documentul discret (secretul a fost dezvăluit, la mai puţin de două săptămâni, de Canalul 10 israelian) semnat pe 12 decembrie, la Casa Albă, între responsabilii militari şi ai securităţii naţionale din Statele Unite şi Israel, având ca ţintă Iranul. S-a purtat atunci discuţii intense între părţi, concentrate nu doar pe arsenal nuclear al regimului de la Tehran, s-au constituit patru echipe mixte de lucru, consilierii pe probleme de securitate naţională ai celor două părţi,  McMaster şi Meir Ben-Shabbat.

Memorandumul din 12 decembrie a revenit în atenţia opiniei publice în urmă cu câteva ore, când media israeliană a citat un articol din publicaţia kuweitiană Al Jarida  (“considerată trompeta Israelului”), care informa că regimul de la Ierusalim are undă verde, în urma unei înţelegeri cu Statele Unite, să-l lichideze pe  generalul Qassem Suleimani (poreclit de CIA "Shadow Commander"), versatul şef al operaţiunilor speciale desfăşurate de Iran în afara graniţelor).

N-am răspuns la întrebarea dacă în protestele care se extind şi se radicalizează în Iran e ”mâna americanilor”. Ar fi şi greu de documentat un răspuns direct. Iar memorandumul semnat pe 12 decembrie nu poate fi un argument solid, de vreme Statele Unite şi Israelul n-au nevoie să semneze hârtii ca să îşi conjuge forţele împotriva regimului de la Tehran. Cât priveşte generalul Suleimani, acesta e o ţintă veche (protejată însă o vreme de Administraţia Obama, înaintea semnării Acordului Nuclear din 2015).

Faptul că astăzi preşedintele Donald J. Trump s-a trezit cu noaptea-n cap ca să măgulească “bunul popor iranian” şi să transmită că e nevoie de o schimbare de regim n-are altă semnificaţie decât obişnuita sa agitaţie fanfaronardă, care – spuneam ieri – poate avea asupra ”bunului popor iranian” efecte opuse celor pe care liderul de la Casa Albă şi le doreşte.

În cea de-a cincea zi a protestelor se poate simţi ”mâna americanilor” – nefiresc ar fi fost să fie altminteri – într-un anumit tipar după care curge propaganda. Asta nu înseamnă că Statele Unite ar fi declanşat evenimentele, ci că ar fi neverosimil să nu încerce să le fructifice.

Valabil şi pentru Israel, unde premierul Netanyahu s-a grăbit  astăzi să afirme că ţara sa nu se află în spatele protestelor, după cum ar fi declarat preşedintele Hassan Ruhani.

Preşedintele nu nominalizase Israelul - în declaraţia făcută ieri, prima de când au  început mişcările de stradă - ci a dorit să calmeze spiritele, polemizând marginal doar cu Donald Trump, ”tipul acesta care încearcă acum să simpatizeze cu poporul nostru, uitând că în urmă cu câteva luni a catalogat naţiunea iraniană drept teroristă”.

În Iran nemulţumirile mocneau de luni de zile şi n-a fost nevoie decât de scânteia unui declanşator ca ele să explodeze. Iar pe declanşator au apăsat tensiunile existente între ayatollahi şi preşedinte. Înclin să cred că Mashhad-ul, oraşul în care au izbucnit joi protestele, s-a dorit a fi un avertisment pentru Ruhani, dar avertismentul a scăpat de sub control, lucru frenetic fructificat de ceea ce regimul de la Tehran numeşte ”duşmanii Revoluţiei [islamice din 1979]”.   

Citește și: