Lelia MUNTEANU
Lelia MUNTEANU
7796 vizualizări 17 apr 2018

“Aceasta este povestea unui oraş numit Duma…”. Aşa îşi începe relatarea de la faţa locului unul dintre foarte puţinii corespondenţi de război în a cărui onestitate am o încredere deplină – Robert Fisk. Excepţional cunoscător al Orientului Mijlociu, stabilit la Beirut, Fisk e pentru mine una dintre cele mai credibile surse. După atacul americano-franco-britanic din noaptea de vineri spre sâmbătă, s-a deplasat acolo ca să vadă cu ochii lui.

Prima concluzie, după ce Fisk a făcut ceea ce trebuiau să facă aliaţii înainte de a lansa atacul (a cercetat clinica unde a fost realizat filmuleţul care a îngrozit şi revoltat lumea, a cerctat împrejurimile, a vorbnit cu martori): la Duma n-a fost nici un atac chimic! 

Prima informaţie a primit-o de la unul dintre medicii spitalului subteran (în Duma, pe toată perioada când oraşul a fost sub ocupaţia aşa-numiţilor rebeli, viaţa s-a desfăşurat în pestilenţiale adăposturi subterane): filmul distribuit de propaganda occidentală e autentic! Dar pacienţii pe care îi vedem în imagini, declară dr. Assim Rahaibani, “au fost afectaţi nu de gaz, ci de lipsa oxigenului din tunelurile pline de gunoaie şi din subsolurile în care au trăit, într-o noapte în care care vântul a stârnit o furtună de praf”.

Mărturia unui localnic (dintre cei care nu au plecat cu gruparea jihadistă):  “Eram cu familia în subsolul casei mele, la trei sute de metri de aici (clinica subterană, cunoscut ca Punctul 200, n.m.), în noaptea aceeea (…). Aeronave au zburat mereu deasupra Dumei pe timp de noapte, dar în noaptea aceea existau nori uriaşi de praf purtaţi de vânt, care începuseră să intre în subsolurile şi pivniţele unde locuiau oameni. Şi ei au început să vină aici (în clinică, n.m.) – sufereau de hipoxie, lipsă de oxigen. Apoi, cineva care stătea în dreptul uşii, o <cască albă>, a strigat: <Gaz!> şi s-a declanşat panica. Oamenii au început să arunce unii peste alţii cu apă. Da, viceoclipul a fost filmat aici, e adevărat, dar ceea ce vedeţi sunt oameni care suferă de hipoxie, nu de intoxicare cu gaz”.

Căştile Albe sunt volntarii unei organizaţii de salvatori sirieni anti-Assad, care acţionează în zonele ocupate de aşa-numiţii rebeli, organizaţie stipendiată mai ales din Marea Britanie şi Statele Unite. Cei care au acţionat în Duma (inclusiv în noaptea presupusului atac cu gaz) au şi plecat spre fieful jihadist din Idlib, în autobuze escortate de ruşi, motiv pentru care Robert Fisk nu i-a mai găsit în oraş. Şi Jaish el-Islam (“Armata Islamului”), finanţată de saudiţi, s-a retras din Duma, după lungi pertractări cu ruşii (în noaptea presupusului atac cu gaz, erau pe picior de plecare).

Cât despre cei 40 sau 70 de morţi care ar fi rezultat în urma presupusei gazări ordonate de Bashar al-Assad, oamenii care au rămas în Duma nu ştiu nimic. E greu de presupus că într-un loc în care oamenii doresc să afle unii despre ceilalţi ca să se asigure că mai sunt în viaţă, 40 sau 70 să fi dispărut fără urmă, într-o noapte, sau să fi existat tot timpul acolo, anonimi, cu atât mai mult cu cât propaganda occidentală a raportat că printre ei s-ar fi aflat şi copii.

Îl cred pe Robert Fisk. Aştept ca preşedintele Macron să aducă dovezile irefutabile ale atacului chimic, dovezi pe care le clama zilele trecute.  De la premierul May şi preşedintele Trump nu mă aştept la nimic. 

Citește și: