79 vizualizări 6 aug 2009

Nu credeam că pot fi traversat de vreun sentiment vizavi de Elena Udrea. Nici măcar de unul iscat de statutul de sex-symbol politic al doamnei ministru. Nu pot spune că o cunosc, deşi a fost şi dânsa, ca şi d-na Ridzi, pe canapeaua mea de „psihanalist“ de la Gândul. Şi totuşi, ceea ce simt în aceste zile în legătură cu „scandalul Udrea“ e un amestec de indignare cu tristeţe, câtă mai am.

Am vorbit adesea despre graniţa subţire, dar fermă, dintre ziarist şi securist. Amândoi vânează informaţia. Amândoi pot folosi pentru asta „mijloace specifice“ care nu pot fi găsite într-un manual. Diferenţa esenţială este că securistul ascunde informaţia şi o foloseşte din umbră, în vreme ce ziaristul o obţine pentru a o face cunoscută publicului. Şi mai e o diferenţă, care poate fi adusă în discuţie în cazul Udrea: Securitatea vâna şi omul, ziaristul onest nu are ca ţintă decât informaţia. „Găsiţi-i ceva!“ suna ordinul în Onorabila Instituţie. Din acel moment, persoana vizată era supusă tirului de întrebări zi şi noapte, anchetatorii se schimbau ca hocheiştii, se montau provocări, diversiuni, uneori se jucau adevărate scenete, cu convingerea că până la urmă „ceva iese la iveală“. Securitatea blufa sinistru dintr-o cauză simplă: ignoranţa.

Voiau să afle fără să ştie – maieutica lămpii în ochi.

Nu departe de aceste procedee se află acum o bună, mai exact rea, şi mai exact proastă parte a presei. În cazul Ridzi, reacţia jurnaliştilor, inclusiv a subsemnatului, a fost tenace şi dură, chiar brutală. Dar ea se baza pe date şi documente oficiale, cât se poate de semnificative, aduse în serie la cunoştinţa publicului. Precum şi pe atitudinea obstrucţionistă, aroganţa şi justificările total neconvingătoare ale d-nei Ridzi.

În cazul Udrea, de zile întregi, nu aud şi nu citesc decât adjective, interjecţii, zbierete de mânie populară emise de nişte bănuiţi de jurnalism, întrebări „revelatoare“, insinuări căznite, evaluări „indignate“, mochete, Bregovici, clipuri, diurne şi câte şi mai câte. Totul asezonat cu imagini repetate obsedant ale d-nei ministru jucând tenis, mergând cu vaporul şi pe bicicletă, aburcându-se pe cal – „burjuia“ care toacă banii poporului pentru distracţiile ei, musai să fie vinovată. Un ghiveci disperat, nimic documentat serios şi relevant, semn că respectivii, alunecând pe panta unei campanii prost începute, sunt tot mai agitaţi că „nu-i găsesc ceva“ blondei cotrocene. Udrea trebuie… puneţi dvs. verbul, las’ că ştie ea de ce.

Şi mai grav este că politicienii folosesc acest „forţaj“ al presei zise, care nu spune, da’ zice, pentru a sări în cârca adversarilor. Gazetăria devine o unealtă, mai mult sau mai puţin oarbă, în încăierarea politică de an electoral.

Nu ştiu dacă d-na Udrea se face vinovată sau nu de ilegalităţi în activitatea ministerială. Şi într-un caz, şi în celălalt, cred că acest minister, inventat pentru ea, trebuie desfiinţat. Dar indiferent de rezultatul anchetei comisiei parlamentare, presa zisă se face vinovată de pescuit cu prostovolul în chiuvetă.

Încă ceva ce nu credeam: să ajung să mă mai gândesc o dată la o zicere a d-lui Dan Voiculescu Varanul, izvorâtă din adânca sa experienţă în domeniu: „Ziariştii sunt noii securişti.“


Urmăreşte pe twitter cele mai noi ştiri şi analize din Gândul


Citește și: