Gandul.info
Lelia MUNTEANU
Lelia MUNTEANU
9987 vizualizări 17 aug 2018

Sunt eu Vasilica Viorica care mă ştiţi de mică dacă pot să mă exprim astfel. De ce vă deranjez tocmai acum când meritaţi şi dumneavoastră un concediu după cât aţi tras la Comisie. Mi-am rezervat şi eu câteva zile de vacanţă după cea mai mare creştere economică din Uniunea Europeana dar profitând de lipsa mea domnul preşedinte Klaus Werner Iohannis şi-a permis să-mi dea o nemeritată lovitură de stat. Nu dânsul personal pentru că nici nu prea trece pe la servici ci derbedeii dânsului care dacă nu erau prin zonă nişte jandarmi patrioţi ar fi aruncat ţara în haos vă rog să mă credeţi. Mă adresez dumneavoastră nea Jeane care pe 10 iulie când m-am deplasat la Bruxelles m-aţi primit ca pe copilul dumneavoastră şi era de faţă şi domnul prim-vice şi mi-aţi spus Vasilica faceţi ce-oţi face şi înţelegeţi-vă la vârf fiindcă ca mâine preluaţi preşedenţia rotativă a Consiliului nu vă mai certaţi putere cu opoziţie că nu e frumos. Şi eu v-am spus atunci că nu noi PSD-ALDE întreţinem o atmosferă necorespunzătoare muncii susţinute ci PNL, USR, chiar PMP şi mai ales acel partid care nu există condus de domnul Cioloş care i-aţi dat să mănânce o pâine şi iată că a ajuns să destabilizeze o ţară. Nu doresc să vă reţin atenţia prea mult dar ce vină are PSD care a ridicat pibulul României atât de sus ca circa câteva zeci de mii de persoane să se adune în faţa la guvern strigând acel cuvânt pe care nu îl pot reproduce aici pentru că nu mă caracterizează. Cine erau acei oameni care îndemnau la o acţiune care nu este specifică poporului român respectiv muie şi tocmai în anul centenarului? S-a aruncat cu pietre şi borduri, cu sticle şi chiar cu cocteliuri după cum am fost informată iar jandarmii au fost luaţi pur şi simplu la bătaie fără motiv. Nea Jeane şi domnule prim-vice Timmermans vă spun sincer că dacă nu aş fi fost o femeie serioasă şi puternică aşa cum mă cunoaşteţi cu siguranţă că aş fi cedat din punct de vedere psihiatric. Pomişori ornamentali devastaţi şi incendiaţi bordurile pe care le-aţi admirat şi dumneavoastră smulse. Am avut chiar şi un mort în rândul forţelor de ordine o jandarmeriţă care a fost transportată la urgenţă şi şi-a revenit. Cred că aţi văzut pentru că s-a dat şi la televizor. Ce aş putea să vă mai relatez? Eu am rămas aşa cum mă ştiţi de ani de zile când veneaţi de la Comisie în Parlament să prezentaţi raportul despre starea naţiunii şi mă vedeaţi mereu în banca întâia pe stânga. A fost deosebit de groaznic iar pentru împrăştierea gazelor şi pentru reinstituirea ordinii constituţionale şi a curăţeniei s-au aplicat furtunele cu apă. Mă grăbesc să închei această scurtă dar sinceră scrisoare eu având acum o şedinţă de informare în legătură cu ravagiile presei porcine. Vă mulţumesc pentru atenţie şi sper din suflet ca o nouă lovitură de stat să nu se mai petreacă până în douăzeci-douăzeci, cum se spune la noi la Bruxelles. A dumneavoastră, premierul României.

Budapesta, 17 august 20 optişpe

 

Citește și: