Lelia MUNTEANU
Lelia MUNTEANU
1136 vizualizări 31 dec 2018

După invazia americană din 2003, la 10 iunie 2014, autotintitulatul Stat Islamic ocupa încercatul oraş irakian Musul, de pe malul de vest al Tigrului, desăvârşind catastrofa. Pe zidurile Mar Gurguis (mănăstirii Sfântului Gheorghe) a rămas multă vreme mesajul: “Nu vom pleca niciodată!”.

ISIS a fost scos din oraş după trei ani, dar ruinele şi molozul au rămas.

Monseniorul Pietro Parolin, Secretarul de Stat al Vaticanului, şi-a petrecut Crăciunul în bisericile catolice de rit siriac şi caldeene din Irak. Erau pline cu cei care au rămas sau au revenit acasă, după ce se refugiaseră în zonele controlate de kurzi. Bisericile - pline, cu credincioşi rugându-se fierbinte, chiar dacă în cupolă se vedeau stelele Babilonului.

Întrebat ce imagine i-a rămas pe retină, cardinalul Parolin a invocat Musulul: Oraşul Vechi, calea spre biserica As Sa’ah (în care, între 2014-2017, ISIS îşi încartiruise Batalionul Diavolului). Înainta cu greu printre dărâmăturile adunate în mijlocul străzii, sub o ploaie torenţială, când a apărut guvernatorul musulman şi i-a întins mâna. Atunci, povesteşte Secretarul de Stat al Papei, am văzut curcubeul…

Petrec Anul Nou cum m-am obişnuit, în faţa unui pahar cu ceai, în minte cu oamenii pe care i-am întâlnit înainte de curcubeu. Unul dintre ei e Mile Cărpenişan. În urechi îmi sună, ca în tuburile unei orgi sinistre, explozii, tiruri de artilerie, focuri răzleţe de kalaşnikov. Şi, până adorm, lumea îmi apare din nou ca un pluton de execuţie.

 

Citește și: