Lelia MUNTEANU
Lelia MUNTEANU
3911 vizualizări 10 feb 2019

Am intrat în hăţişul memoriilor principelui Nicolae Şuţu, fiul ultimului domn fanariot, ca să dau de povestea unui unchi al său după mamă (Eufrosina Callimaki), un împătimit de vânătoare, care s-a stins la 95 de ani, “înainte de sezonul prepeliţelor”, dar m-am luat cu altele.

În adânc subiectiva sa perspectivă asupra istoriei trăite (1798-1871), principele Şuţu face, cu pana rafinată a intrigantului bizantin, portretele unor boieri pământeni, din vremea Regulamentului Organic.

N-ai zice că au trecut 187 de ani peste aceste obraze. Gândul meu le împerechează cu căftăniţii de astăzi, nu vă spun care cu care, vă las desfătarea de a ghici singuri.

Şeful Departamentului din Lăuntru (al Internelor, cum am zice azi), logofătul Gheorghe Catargi: “persoană lacomă de putere, dar întotdeauna folosind-o nepotrivit, spirit vioi, mobil, dar în răspăr cu bunul simţ. Inteligenţă dezvoltată, dar pusă în slujba şireteniei şi a folosirii de mijloace necurate. În afaceri, evita totdeauna cu grijă să urmeze calea dreaptă,(…), o minte sucită, întrebuinţată spre a ocoli ţelul şi a căuta echivocul şi dublul înţeles”.

Şeful Departamentului Dreptăţii, logofătul Constantin Conachi (poetul - “Am iubit-o pân’ la suflet şi în nebunia mea/ Dumnezeu, noroc şi lume pentru mine era ea”): “înzestrat cu o fire leală şi hotărâtă, cu o judecată solidă, cu o cultură puţin obişnuită printre confraţii săi şi cu o experienţă desăvârşită a trebilor ţării. Bogătaş, dar de o zgârcenie abjectă în fondul său interior”.

Vistierul, şeful Departamentului Finanţelor, vornicul Mihai Sturdza: “Spirit subtil, mlădios, şiret, strălucitor prin cunoştinţele variate şi printr-o limbuţie îndemânatecă.(…). Defectele sale, care acum doar se bănuiau, aveau mai târziu să apară cu toată evidenţa, de aceea când Tumanski (poet şi diplomat rus la Constantinopol, n.m.) îmi spunea ”Nu-l cunoşti pe Mihai Sturdza, e sufletul cel mai negru şi mai păcătos pe care l-am cunoscut”, căscam ochii mari”.

Şeful miliţiei, logofătul Theodor Balş: “om de nimic, lipsit de orice merit, înfumurat, neştiind să scrie sau să vorbească vreo altă limbă, neavând păreri proprii, încăpăţânat unde era interesat, linguşitor al puterii”.

Citeşte şi Un martir al minciunii

 

Citește și: