Gandul.info
Lelia MUNTEANU
Lelia MUNTEANU
3035 vizualizări 11 sep 2018

Făceau şi pe-atunci oamenii echilibristică pe frângie, dar fiecare pe frânghia lui.

Am citit (nu-mi bat capul să-mi amintesc unde) că, între cele două războaie, străbăteau străzile Bucureştilor nişte personaje preocupate, cu aer de colecţionari. În costume cernit-ponosite, ca nişte cioclii de înmormântări fără fanfară, stăteau cu privirile aţintite în pământ, de parcă ar fi pierdut ceva preţios.

Bastonul pe care îl ţineau în mână le dădea un aer de sumbră sobrietate, contrastând cu veselul coş de nuiele pe care îl duceau la subţioară.

Dacă priveai cu atenţie, la capătul bastonului se afla un cleştisor.

Prindeau în cleştişor excrementele de câine şi le rânduiau în coşul de nuiele. Când coşul era plin, o luau către Radu-Vodă, în mahalelele de jos, spre tăbăcăriile unde, până la inventarea substanţelor sintetice, se argăsea cu excremente de câine.

(În tăbăcării veghea icoana Sfântului Spiridon, patronul breslei, singurul care coboară din raclă când e nevoie de el, singurul care a făcut-o pe Maica Domnului să râdă).

Deşertau coşurile, îşi primeau tainul şi iar se întorceau pe străzi şi tot aşa până când clopotele de la Radu-Vodă băteau de vecernie.

Istoria i-a înregistrat la grămadă pe aceşti oameni mărunţi, făcându-le loc între buchiile sale.

Meseria lor îmi pare astăzi mai cinstită şi mai vrednică de respect decât a multora despre care mă canonesc să scriu.

 

Citește și: