Lelia MUNTEANU
Lelia MUNTEANU
9613 vizualizări 6 ian 2019

Am deschis însemnările zilnice ale lui Constantin Argetoianu, nu doar cauza gurii lui spurcate. Mare om - la propriu şi la figurat - căruia unii i-ar putea lipi eticheta de traseist politic. Ce trebuie să ştiţi e că a ocupat înalte demnităţi, a fost unul dintre predecesorii Vasilicăi (preşedinte al Consiliului de Miniştri între 28 septembrie şi 23 noiembrie 1939), dar mai ales a avut un strălucit condei de pamfletar. S-a războit cu Iorga, pe care l-poreclit academicianul Fute-Vânt; pe Gheorghe Tătărăscu îl alinta Guţă Trâmbiţă. Ale lui sunt, de pildă,  formulele “guverne cu condicuţă”, “buget de ananghie” şi câte altele. Despre Alexandrina Balş zicea că rudele hrăpăreţe “au moştenit-o de vie”. El a remarcat, în octombrie 1936: “s-a inventat cuvântul <solidaritate> şi o naţiune nu mai cade singură”. Şi tot el s-a dumirit înaintea noastră: “Realitatea întrece de multe ori în fantezia ei limitele pe care imaginaţia omenească nu le atinge decât cu sfială”.

Despre ce vorbeam? Despre vremea de acum 79 de ani. În Bucureşti erau zero grade şi a plouat. “Gerul posomorât, de parcă ar fi suflet de muscal,” ţine Argetoianu să adauge.

Asta era pe 6 ianuarie. Pe 18, Argetoianu explica originea unor expresii. Nici nu bănuiţi de unde vine ”fumează ca un şarpe”. Din biserică: ”fiindcă pe zidurile bisericii, balaurii vărsau foc, fiindcă în iconografia mai veche, şerpii erau reprezentaţi totdeauna cu limba scoasă, o limbă subţire, ce le ieşea din gură ca o ţigară”. Ştiţi din ce se trage zicerea ”până în pânzele albe”? Simplu: ”fiindcă la ţară se albesc, în spălături succesive, ţesăturile de in şi de cânepă şi se merge cu albitul după hărnicia femeilor - unele merg până ce pânza devine albă ca zăpada”.

Nu l-a iertat deloc nici pe Titulescu. Citează cu satisfacţie din oficiosul guvernului polonez: ”Dl. Titulescu este una din apariţiile cele mai neverosimile din timpurile de după război. Dacă, într-adevăr, politica sa a avut un fir conducător, acest fir nu pare să fi fost decât acela să încurce cât mai mult posibil garanţiile reciproce, ca la sfârşit să nu se mai descurce nimeni în ele. Dl. Titulescu nu s-a preocupat niciodată de valoarea practică a acestei politici. S-a mulţumit să joace un rol important şi să-şi satisfacă mania de a obţine efecte teatrale. Cea mai sensibilă lovitură primită de dl. Titulescu e că a fost îndepărtat de la enormele fonduri de dispoziţiune ce le avea la îndemână ca ministru de Externe. Luxul fără de care d-sa nu credea până acum că poate trăi şi care-l aşeza în rândul Nababilor Indieni nu era deloc potrivit cu resursele economice ale ţării sale”.

Cum am ajuns la Argetoianu? Făcând greşeala să intru în bibliotecă.

foto: wikipedia

Citește și: