Lelia MUNTEANU
Lelia MUNTEANU
2449 vizualizări 7 dec 2018

Eram cu Hemingway pe dealurile verzi ale Africii, la vânătoare de antilope kudu, când - la 13.03, ora Bucureştilor - s-a rupt filmul şi-a intrat publicitate electorală:

Der Präsident als ein von… Preşedintele, ca un von, cobora o scară somptuoasă, la capătul căreia, jos de tot, ca nişte hiene vegetariene, mişunau ziariştii acreditaţi. Marele Om a plonjat de pe ultima treaptă direct în subiect (care o fi fost ăla). A rostit eine Rede (un speech, pe înţelesul anglofonilor din Videle), care a început fulminant: “Se aude că…”.

S-a răfuit cu Vasilica pân-a dat-o-n perfectul simplu. (De câte ori Iohannis ia la trei păzeşte premierul guvernului Dragnea, îmi amintesc că a desemnat-o senin, grăbit să prindă un weekend sau o vacanţă sau un concediu. Ba a avut şi lipsa de umor să-i ureze succes).

A trebuit să-l ascult, fiindcă n-am avut opţiunea “skip”. Guvernul PSD conduce prost, parlamentarii PSD legiferează prost (nici o noutate). Referindu-se la cât timp îi trebuie preşedintelui României să ia o decizie, un jurnalist a invocat “termenul rezonabil”. A fost momentul în care Klaus Iohannis a alunecat într-o comparaţie care l-a înghiţit cu totul: “Aflăm, de exemplu, că la Senat s-a depus o solicitare de acceptare a urmăririi penale pentru o persoană, este preşedintele Senatului, într-o chestiune. Am aşteptat un vot sau o rezoluţie a Parlamentului. Ei, ce gândiţi? Parlamentul, controlat de majoritatea pesedistă, a considerat că un termen rezonabil la o solicitare instituţională este în jur de 2-3 luni şi au amânat dezbaterea şi votul până în sesiunea din februarie. Şi atunci, cu siguranţă, putem cu toţii să ne inspirăm de aici, dacă avem de-a face cu PSD, că un termen rezonabil poate să fie considerat şi 2-3 luni de zile”.

În privinţa asta, Preşedintele nu le poate reproşa nimic pesediştilor. Dosarul lui Tăriceanu are 70 de volume - 17.000 de pagini. Un simplu calcul arată că, dacă parlamentarii ar ţine ritmul de lectură al lui Iohannis (care a citit 133 de pagini într-o lună), le-ar lua 3.834,5 zile, adică vreo zece ani şi jumătate. Februarie 2019 pare un termen mai rezonabil decât mai 2028.

Restul a fost scrâşnet şi rânjet.

 

Citește și: