Lelia MUNTEANU
Lelia MUNTEANU
4692 vizualizări 5 ian 2019

Şi nu o poveste, ci un episod de pe vremea când România era o ţară în curs de dezvoltare multilateral dezvoltată, dacă înţelegeţi ce vreau să spun.

Mă trezisem în crucea nopţii dintr-un coşmar recurent, cu strigătul ăla în urechi.

Am străbătut pieptiş prin pârloaga memoriei, până am cedat şi am intrat în bibliotecă tiptil, ca la furat. Acolo vraiştea e în aşa fel organizată încât mă sileşte să găsesc repede ce caut, altfel s-ar scutura peste mine, fie stiva de dicţionare, fie toate ediţiile tratatului de cetologie “Moby Dick”.

Superba carte a rezistenţei (“convorbiri libere într-o ţară ocupată”) scrisă de doi dintre cei vreo zece dizidenţi ai regimului Ceauşescu, Dan Petrescu şi Liviu Cangeopol. Povesteşte Cangeopol (care, între timp, s-a lecuit de România):

“Mi-a fost dat să cunosc, acum nu mulţi ani în urmă, un individ mai special: el îşi întrerupsese facultatea (de filosofie, parcă) spre a lucra voluntar pe şantierul Dunăre-Marea Neagră.(…) Omul trecea pe şantier drept un intim al lui Ceauşescu, datorită faptului că noaptea se urca pe o ridicătură de teren şi urla în direcţia Bucureştilor: To’arşu’ preşedinteee! Furăăă! Ăştia furăăă!”

Completaţi singuri spaţiile libere, deşi nu văd niciunul.

 

Citește și: