Lelia MUNTEANU
Lelia MUNTEANU
3497 vizualizări 20 ian 2019

Acuzat că în spatele partidului +PLUS, pe care l-a primit în dar, stă un ofiţer de anchetă din fosta Securitate, Dacian Cioloş a replicat, într-un bizar exerciţiu de mindemptiness: “Având în vedere cât de mulţi români au colaborat sau au lucrat cu Securitatea, sigur se poate ”demonstra” că există cel puţin o legătură între oricare dintre noi şi Securitate”.

(Nici o diferenţă morală, deci, între cei care au turnat sau au fost turnaţi, între cei legaţi cu angajament şi cei legaţi cu cătuşe).

Acum, la două zile, schimbă tehnica, o dă-n mindfulness şi ne lămureşte ce-a vrut să zică: “Ceea ce voiam să spun este că e regretabil să ajungem în situaţia de a putea învinovăţi pe oricine pentru că are în familie sau a cunoscut la un moment dat pe cineva care a avut legătură cu Securitatea sau care a dat declaraţii la Securitate - şi de aici să tragem concluzia că, iată, Adrian Iordache, pentru că tatăl lui a avut o legătură cu Securitatea, trebuie să fie condamnat pe viaţă pentru asta”.

Abia cu această precizare, liderul +PLUS a trecut public, cu brio, testul de politician.

În plus, ne-a convins că partidul său e alcătuit din naivi. Logica e imbatabilă: “dacă în spatele nostru ar fi fost Securitatea sau serviciile de informaţii, aşa cum se spune, credeţi că ne-ar fi lăsat să ne compromitem?”.

Fie şi retorică, interogaţia merită măcar un răspuns timid: da.

Citeşte şi BALc

 

Citește și: