Marian SULTĂNOIU
Marian SULTĂNOIU
2006 vizualizări 21 mai 2018

Pe scurt, aşa cum am mai scris aici, monstrul a prins contur acum un an, din zâmbetul sulfuros al lui Ionuţ Mişa, fost ministru de Finanţe, care ne-a şocat pe toţi, anunţând că Pilonul II de pensii se va desfiinţa.

A urmat un mare scandal, negaţii vehemente venite din partea conducerii PSD, lacrimi de crocodil, curse pe obrajii groşi ai lui Mişa, şi, în final, o precizare a actualului „finanţist”, Teodorovici: „Normal şi de bun simţ faţă de economie este ca tu, stat, să oferi alternative. Avem trei piloni: Pilonul I al statului şi cel privat, dar lasă-l pe om să opteze. Dacă eu, stat, îi ofer o alternativă, în sensul că Pilonul I va deveni mai atractiv şi omul decide, nu decid eu stat, de ce să nu o facă? Nu înţeleg temerea celor din zona Pilonului II. Omul poate să decidă în funcţie de avantajele pe care le aduce fiecare pilon. Ce spun eu este că trebuie să existe transparenţă”.

Şi ceea ce mai spune el este că n-ar fi vorba despre o „naţionalizare”, ci doar de o intenţie a statului de a crea un mecanism opţional. „Va fi o competiţie între stat şi privat, iar contribuabilul doar va alege, în funcţie de beneficii. Aproximativ la jumătatea anului va fi dată această decizie prin care contribuabilul va putea transfera banii din Pilonul II de pensii în Pilonul I”.

Şi, cum am ajuns, deja, aproape la sfârşit de mai, cu toţii stăteam cu urechile ciulite pe manevrele guvernului.

Când acolo, ce să vezi?! Senatorul liberal, preşedinte al Comisiei Economice din Senat, Florin Cîţu, descoperă pe site-ul guvernului „o prioritate legislativă” absolută, cuprinsă la capitolul „Program legislativ 2018”: anume, un proiect de lege privind reglementarea pensiilor obligatorii administrate privat – Pilon II, care prevede că în perioada 1 iulie – 31 decembrie contribuţiile la P. II vor fi suspendate - „Contribuţiile CAS vor fi încasate integral la bugetul de stat, iar plata sumelor aferente Pilonului II se suspendă o jumătate de an”, se arată în „documet”.

„Avem două confirmări: Pilonul II de pensii dispare şi se fură banii pentru a fi folosiţi la finanţarea altor cheltuieli. Poate că nu e o coincidenţă faptul că, de la 1 iulie se propune mărirea pensiilor, probabil că pentru asta vor fi folosiţi aceşti bani. Faptul că nu se mai pun banii în acest pilon de pensii înseamnă desfiinţarea lui”, se revoltă Cîţu.

Ca de obicei, majoritatea s-a repezit să infirme: şeful Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză, Ion Ghizdeanu, susţine că „rândul” cu pricina a apărut din greşeală în documentul menţionat, tema fiind dezbătută doar la nivel de analiză internă; ministrul Muncii, Olguţa Vasilescu, respigând, şi ea, categoric, ideea în discuţie.

Numai că, ce să vezi, nici Liviu Dragnea şi nici premierul Viorica Dăncilă nu sunt la fel de categorici.

Primul spune că suspendarea plăţilor este posibilă, până când se dumireşte lumea, şi va putea alege între cei doi piloni. „Banii sunt publici, iar discuţia trebuie purtată cu toate ideile pe masă. Românii au drept de opţiune. Dacă se continuă campania mincinoasă, care să sperie lumea, nu e bine”, a afirmat Dragnea, exagerând, evident atunci când susţine că fondurile Pilonului II sunt bani publici.

„Nu exclud faptul că vom aduce modificări la Pilonul II de pensii, dar exclud faptul că am putea desfiinţa pilonul. Faptul că vom face analize, că vom vedea dacă este bine ca să avem o opţiune pentru Pilonul I sau Pilonul II din partea  cetăţenilor,  acest lucru îl vom prezenta populaţiei, dar nu vom desfiinţa Pilonul II”, a declarat, la rândul său, premierul Dăncilă.

Opoziţia s-a aprins. Orban l-a acuzat pe Dragnea de furt: „Chiar şi când i-am prins cu mâna în buzunarul cetăţeanului român contribuabil la Pilonul II de pensii, Dragnea şi ai lui nu recunosc că atentează la banii românilor. (…) Dragnea minte cu neruşinare în continuare spunând că nu atentează la Pilonul II de pensii'', a afirmat liberalul, potrivit Mediafax.

Mai mult, Cîţu s-a dezlănţuit pe Facebook, anunţând că, în cazul în care Liviu, Olguţa, Vasilica, Viorel şi Eugen vor naţionaliza banii din pilonul II de pensii, va depune plângere penală „împotriva găştii de mai sus” pe care o va semna personal. „Vă aştept şi pe voi toţi să semnaţi alături de mine”, a postat senatorul liberal.

Ba, chiar şi camaradul lui Liviu, Vasilica et comp, Victor Ponta, a fost de acord că, de această dată, se susţine chiar şi o plângere penală, pe care o va depune, în persoană: „Dacă se vor fura de către Guvern banii MEI acumulaţi la Pilonul 2, voi depune şi eu plângere penală pentru suma pe care am plătit-o eu în fiecare lună din ultimii 12 ani. (…) Daca Guvernul îi va lua de acolo, aceasta nu este o decizie politică şi fapta reprezintă infracţiunea de furt calificat sancţionată de Codul Penal!”.

În consecinţă, lista lui Cîţu a fost, deja, deschisă. Iar cine n-are un procuror (ca Ponta), să-şi cumprere…

Citește și: