Liviu Mihaiu
Liviu Mihaiu
13556 vizualizări 31 dec 2018

Fiul meu cel mare, activist antiguvernamental, cu o ditamai #muiepsd în suflet, este cel mai antirus copil al meu, ceea ce mă amuză, căci el nu se născuse când studentul de taică-său dădea mâna, în 1987, cu Gorbaciov la Politehnica bucureşteană, la prima sa vizită de avertisment pe care i-a făcut-o lui Ceauşescu, cel mai anti-rus fost conducător de lagăr socialist, după Tito.

Dar, dacă tot şi-a postat un funcţionar rus de ambasadă indignarea faţă de "întinarea" idealurilor Armate ruse eliberatoare pe teritoriul acestei ţări, trebuie să vă povestesc o mărturie pe care Corneliu Coposu ne-a încredinţat-o unor jurnalişti prin 1995, despre ce-ar fi fost dacă n-ar fi fost în 1944, 23 augustul puştiului de 23 de ani, fie-i memoria veşnică, Regele Mihai I de Ro.

Imediat după 23 august, o delegaţie de comunişti români a plecat la Moscova. Mândră, nevoie mare, să prezinte "isprava comuniştilor", vândută fake, ca atare, timp de 45 de ani de propagandă istorică oficială. În delegaţia asta, era şi Lucreţiu Pătrăşcanu, unul dintre puţinii intelectuali ai comuniştilor de baştină românească.  La întoarcerea de la Moscova, acesta era destul de livid şi dezamăgit de reacţia fraţilor comuniştilor stalinişti care suna cam aşa: " Daaaa, e foarte bine, tovarăşi, dar ne-am fi dorit să eliberăm noi România de sub jugul fascist şi burghezo-moşieresc…"

Ceea ce l-a făcut pe Pătrăşcanu să povestească "faza" şi altor lideri politici din alte partide. (Îndoiala asta a lui Pătrăşcanu faţă fraţii comunişti ruşi o va şi plăti cu viaţa în 1954, la Jilava, după cel mai lung proces al unui comunist din istoria mondială a comunismului.)

Şi aşa a ajuns şi la şeful de cabinet al lui Maniu, Corneliu Coposu.

Şi toţi şi-au dat seama că, dacă nu se săvârşea lovitura de palat a Regelui, Rusia ne-ar fi adus, înaintea "cărţilor sfinte" ale lui Lenin, iadul pe pământ românesc. La propriu.

Iar Armata rusă, înainte de a-şi instala comisarii daţi jos de pe tancuri în birourile din spatele miniştrilor, ar fi făcut cam ce zice The Guardian că au făcut, când au intrat in Germania: "They raped ever german female from eight to 80's".

Bunăoară, nu că nu au făcut-o şi la noi, dar au făcut-o "tandru", "cu măsură" cuvenită unor "aliaţi" predaţi pe şerveţel la Yalta, până când, Hrusciov, beat, la o vânătoare de urşi carpatini, a semnat înţelegerea cu Dej, pentru retragerea "eliberatorilor" în 1958.

Dar, mult după ce, Rusia devenise - sub acoperirea în acte a despăgubirilor de război - cea mai mare jefuitoare a României din toate timpurile. Nu turci, nu tătarii, nu pecenegii, nu nemţii.

Ci Rusia. Nota de plată venită după război, cu tot cu cele peste 300 de milioane de dolari stabilite de ruşi, pe hârtie, ca despăgubiri de război, şi prin explotarea colhozurilor şi sovhozurile pe teritoriului României, a fost, după calclulele unor istorici, aproape 2 miliarde de dolari, la banii din anii '50.

La acestea şi la tezaurul furat se mai adaugă toate teritoriile anexate cu forţa: Basarabia si Bucovina… Şi asta fără să mai punem la socoteală maşina românească a inginerului Nicolae Malaxa, "Malaxa 1 C", care, se pare că, stă la baza vestitei "Lada", prima mea maşină personală.

Bunăoară, în cazul Rusiei, dragă ambasadorule, capra vecinului am fost noi. În toate poziţiile. Şi cu toate portofelele şi ceasurile din casă lipsă în gestiune… vorba unui confrate de socializare, Marius Georgescu, nepot de combatant în al doilea război mondial:

"Bă, tovarăşi, în WW2, în timp ce bunicul, medic maior atunci, lupta alături de aliaţii germani în URSS, casa ne-a fost rechiziţionată de germani pentru a-şi stabili acolo comandamentul. Bunica şi cei doi copii, mama şi fratele ei, s-au mutat la ţară. Periodic, ofiţerii germani le aduceau, alimente, lapte praf, ciocolată, jucării şi globuri de Crăciun etc. Când s-au retras, casa era intactă. Apoi, aţi venit voi din taiga, sălbatici şi beţivi şi v-aţi făcut comandament acolo. Când, după ani aţi plecat, casa era în paragină, geamuri sparte, cercevele smulse, pereţi scrijeliţi la beţie cu baioneta, civilizaţilor…"

 

Citește și: