Lelia MUNTEANU
Lelia MUNTEANU
10029 vizualizări 25 nov 2015

Unii argumentează chiar, asemenea doctorului Constantin Crânganu de la Brooklyn – o somitate mondială în cercetări energetice – că ar trebui să privim mai ales în subsol, numind Siria “Gazoductstan”, iar războiul prin procură “Cruciada Gazoductelor”. Un punct de vedere de-a dreptul pasionant, aşa cum îl prezintă, care însă nu trebuie absolutizat. Nu sunt exclusiv mize economice în Levant, dar mizele economice sunt foarte importante şi le vom vedea strălucind în tot cinismul lor la sfârşitul conflictului.

Regiunea în care s-a prăbuşit avionul rusesc lovit de turci e parte din traseul unui vis întrerupt brutal de preşedintele  Bashar Al-Assad: gazoductul  Qatar- Arabia Saudită-Siria-Turcia şi de aici spre Europa, care ar scoate Rusia din cărţi. Fireşte că are şi Rusia un vis, încurajat de guvernul de la Damasc: gazoductul Iran-Irak-Siria-Mediterana şi de aici spre Europa, scoţând Turcia din cărţi.

Dacă Bashar Al-Assad va fi debarcat de la putere, aşa cum îşi doresc vecinii – turcii, qatarezii şi saudiţii – Latakia ar intra pe axa Iskenderun-Hatay, lăsându-i pe ruşi orfani de profit.

Să ne întoarcem la incidentul de ieri. Miliţiile turkemene se aflau, de cîteva zile, sub bombardamentul rusesc care susţinea  atacul la sol al armatei guvernamentale. Ceruseră cu disperare ajutorul fraţilor turci, declarând că populaţia civilă din cele aproximativ 5o de sate vizate sistematic e aproape decimată. Chiar dacă au exagerat sperând să fie băgaţi în seamă, nimeni nu se îndoieşte că ”operaţiunile chirurgicale” în stil american, cu care se laudă ruşii, numai chirurgicale nu sunt (o sursă din cadrul opoziţiei siriene, deci profund subiectivă, număra 500 de victime civile, de la începutul ofensivei ruseşti, pe tot cuprinsul ţării).  Analişti militari acreditează ideea că reacţia (prea) rapidă de ieri dimineaţă a turcilor a fost tocmai pentru a le arăta turkmenilor că le pasă.

Cu alte cuvinte, pripeala a fost un răspuns la jelania de duminică a comandantului  Ömer Abdullah, şeful miliţiei turkmene “Sultan Abdülhamit”, implorând sultanul de la Ankara: “În fiecare zi, fraţii noştri turkmeni mor. Aşteptăm susţinere guernamentală. De ce ne-au lăsat singuri? Adunăm zilnic martiri. De ce am fost abandonaţi? Nu înţeleg”.

Fireşte că în zona despre care vorbim nu e nici urmă de ISIS. Armata rusă se afla în raiduri de pedepsire ale inamicilor lui Al-Assad. Iar turkmenii se numără printre aceştia.

Turcii, la rândul lor, nu s-au grăbit – de când, abia în august, au intrat în coaliţia condusă de Statele Unite – să bombadeze ISIS. I-au pedepsit pe inamicii kurzi.
Cine se ocupă, totuşi, de ISIS? (În afara coaliţiei tacticoase conduse de americani). Ruşii şi turcii, în timpul liber.

Doar ca să vă faceţi o idee despre ce se întâmplă acum pe cerul Levantului: Rusia loveşte din bazele sale din Siria şi de pe Marea Caspică, Statele Unite lovesc din Turcia, din bazele situate în ţările Golfului şi de pe Oceanul Indian, Franţa - din Emirate şi din Iordania şi, în curând, de pe portavionul “Charles de Gaulle”, care taie ţanţoş apele Mediteranei de Est.

Citește și: