6 vizualizări 11 oct 2007

După 1989, au fost desemnaţi tot felul de terminatori în cadrul presei: s-a spus că presa scrisă nu va supravieţui asaltului televiziunilor, pe urmă că va fi lichidat ce mai rămâne din ea de internet, care se va năpusti apoi şi asupra televiziunii, preluând supremaţia videoştirilor. Această concepţie pune în relaţie de adversitate diversele mass-media, încercând să explice astfel căderi şi creşteri de tiraje şi audienţe. Este o viziune de tip darwinist, struggle for life, care aruncă mediumurile unul împotriva altuia şi ocultează adevăratul „duşman” al presei. Pericolul în expresia mass-media nu e reprezentat de cuvântul media, ci de cuvântul mass.

În mod normal, presa scrisă, televiziunea, radioul, internetul au fiecare specificitatea lui, avantaje şi dezavantaje, pot convieţui într-o biocenoză a spaţiului comunicării. Ce ea ce alterează echilibrul dinamic al acestui spaţiu este masa, masa consumatorilor de presă care suferă o mutaţie fundamentală. Asistăm în anii din urmă la conturarea tot mai pregnantă a omului de tip nou, o făptură bidimensională care nu e creaţia comunismului şi pe care am numit-o omul-abţibild. El, omul-abţibild, nu mai are a treia dimensiune, adâncimea, şi nici nu doreşte s-o mai aibă. Se simte foarte bine lipit pe suprafaţa vieţii, dacă îi pomeneşti de adâncuri te respinge sau se face că nu aude. Refuză să gândească prea mult în afara meseriei care îi aduce leafa, dacă gândeşte şi acolo. Acum o sută şi mai bine de ani, Ipingescu şi jupân Dumitrache analizau ziarul „Vocea Patriotului Naţionale” cuvânt cu cuvânt, cu sfinţenie, oficiau parcă un ritual, încercau să găsească sensuri şi în absurd (E scris adânc, bate în ciocoi...). Astăzi, Vocea Patriotului Naţionale s-a stins. Cât de adânc este scrisă sau vorbită presa interesează pe din ce în ce mai puţini. Orizontul de aşteptare faţă de mass-media se schimbă. Imediat după 1989, ziarul se găsea în percepţia publicului românesc aproape de palierul cărţii, în prelungirea tirajelor imense ale cărţilor sub dictatură. Lectura ziarului, căreia îi era alocat mult mai mult timp, era un punct de pornire pentru gândire, pentru dezbateri fără un beneficiu palpabil şi imediat, pe subiecte de interes general. Astăzi, de la presă se aşteaptă livrarea de segmente cât mai scurte, mai umflate şi mai colorate, de aşa-zise informaţii tabloidizate, digerabile fără efort mental. Siteurile care colportează şi rezumă ştiri sunt mai accesate decât ziarele sursă. Revista presei face mai multă audienţă decât presa. Bagajul cultural al ziaristului devine un balast. Impresia înlocuieşte gândul.

Specificul internetului constă în faptul că cititorul poate să reacţioneze imediat scriind şi el un text pe forum. Asta îl face mai dispus decât cititorul de print să citească texte mai lungi.

Totodată, jurnalistul profesionist, cocoţat odinioară pe un maldăr de scrisori primite de la cititori, pierde acum din autoritate când e cufundat până la gât în postări ale forumiştilor care ajung de multe ori să-l ignore, comunicând între ei. Importanţa liderilor de opinie, a marilor columnişti şi comentatori va scădea treptat, aşa cum după 1989 au căzut în plan secund scriitorii. Vechiul vis al lui Nicolae Ceauşescu, lipsirea de autoritate a elitelor culturale prin inventarea Cântării României, prin promovarea ziariştilor şi scriitorilor amatori „din popor” puşi pe acelaşi plan cu profesioniştii se împlineşte.

Ziarul tipărit nu va dispărea. Ceea ce nu va supravieţui însă este ziarul de calitate print profitabil. Dacă nu e tabloid şi nu e gratuit, ziarul trebuie să ofere auxiliare la vânzare, cum ar fi suplimentele, cărţile, DVD-urile, concursurile cu premii etc. care îl dezechilibrează constant din punct de vedere financiar. Sentimentul omului că trebuie să plătească pentru informaţii sau raţionamente mediatice aşa cum plăteşte abonamentul telefonic e din ce în ce mai palid. Anul acesta, nytimes.com a renunţat să mai ia bani pentru vizitare, lăsând accesul liber.  Ne îndreptăm spre informaţia gratuită.

Privind lucrurile în ansamblu, putem spune că mediocraţia e înlocuită cu mediocritatea. Unii numesc asta democratizare media. Jim Chisholm o numeşte prostire. Sunt de acord cu domnul Chisholm.

Citește și: