Marian SULTĂNOIU
Marian SULTĂNOIU
1837 vizualizări 21 iul 2018

Discuţia privind oferta de prezidenţiabili pentru 2019 are partea ei de interes. N-ar fi pentru prima oară, în prezenta democraţie, când oferta se anunţă generoasă. Aceasta înscrie, însă, prea puţine personalităţi puternice la vârf.

Dacă în 1990 am avut trei prezidenţiabili puternici – Raţiu, Câmpeanu, Iliescu - în 1992, doi - Constantinescu, Iliescu - în 1996, aceiaşi doi, plus Petre Roman, în 2000 unul şi o sperietoare - Iliescu, Vadim - dar şi cu Stolojan şi Isărescu în preajmă, în 2004, doi - Băsescu, Năstase - plus Vadim, care a ţinut aproape, în 2009, trei - Băsescu, Geoană, Antonescu - iar în 2014, doi - Iohannis, Ponta - pentru anul care vine au început să-şi încălzească vocea, următorii: titularul pe post, Klaus Iohannis (intenţie declarată, personal şi de PNL), preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu (intenţie sugerată), Dacian Cioloş (intenţie sugerată), Liviu Dragnea (încă ambiguu, dar, evident, interesat), Corina Creţu (nedeclarat, dar cu perspective, în funcţie de evoluţia liderului), Laura Codruţa Kovesi (aproape exclus, dar adusă în discuţie de Dan Barna, liderul USR), Gabriela Firea (autodeclarat apt necombatant) şi, cu voia dumneavoastră, ultimul pe listă, Eugen Tomac, noul lider al PMP (foarte vocal, băgăcios şi caustic în ultima perioadă).

Ecuaţia presupune, evident, şi existenţa unui „x”, în persoana candidatului ProRomânia, despre care Victor Ponta declara că va exista, cu siguranţă, dar că nu el va fi acela.

Astfel, până la ora de faţă, niciun fel de surprize/vârfuri, echipa plafonându-se, în medie, undeva între 10 şi 15 procente în preferinţele electoratului, cu excepţia lui Iohannis, plasat la diferenţă apreciabilă, în faţa plutonului urmăritor, aflat însă pe trend negativ, după episoadele „Revocarea lui Kovesi”, „Promulgarea legilor justiţiei”, (deşi, a fost obligat de Constituţie la acest gest), perioadele de absenţă din tranşeele luptei politice, scandalurile legate de unele dintre proprietăţile imobiliare.

Al doilea, după Iohannis, în tabloul momentului, cu clarobscururile sale, pare a fi - Cioloş şi reprezentantul ProRomânia nefiind încă măsuraţi - Călin Popescu Tăriceanu.

La prima vedere, Klaus Iohannis, cu toate şocurile de imagine suferite, păstrează o şansă importantă. Şansă care, nu mă îndoiesc, va fi atacată, fără discuţie, în a doua jumătate a acestui an, de către Dragnea/PSD: fie printr-o reinterpretare a prevederilor legii, în cazul unei eventuale suspendări – un astfel de demers, încheiat cu referendum de demitere, transformându-se, cu siguranţă, într-un succes pentru actualul preşedinte - fie prin declanşarea unui mega-scandal în cazul proprietăţilor imobiliare deţinute de Iohannis.

În ambele situaţii, cred că preşedintele în funcţie va păstra rezerve pentru a intra în turul al doilea al alegerilor.

În cazul lui Popescu Tăriceanu, lucrurile sunt şi mai limpezi: o coaliţie la guvernare sau nu, din care face parte PSD, nu va susţine, never ever, vreun candidat „nepesedist”, indiferent cu câte zeci de procente s-ar afla acesta în faţa liderului/candidatului PSD.

În consecinţă, dacă Tăriceanu (măsurat cu şanse mult mai bune decât cele ale lui Dragnea, la acest moment) va dori să candideze pentru Cotroceni, coaliţia PSD-ALDE se va destrăma. Altfel, un motiv cât se poate de bun pentru ca, pe fondul mega-scandalurilor privind reformele în justiţie, fiscale, administraţie publică, Tăriceanu şi ai lui să abandoneze barca chiar înainte de naufragiu.

Tăriceanu nu riscă major în aceste circumstanţe, problemele lui cu Justiţia fiind aproape stinse.

În condiţiile în care nu vom avea parte de un new entry viguros, în ultima etapă a competiţiei, Tăriceanu poate accede şi el în turul doi. Absolut surprinzător.

Dacian Cioloş nu va fi susţinut de PNL, formaţiunea sa, Mişcarea România Împreună apropiindu-se, din mers de USR, cele două partide semnând împreună un Apel la apărarea democraţiei în România.

Nimic nu lasă să se întrevadă, astăzi, că mica uniune ar putea avea forţa necesară de a-şi propulsa un candidat pentru Cotroceni – indiferent dacă parte a foştilor susţinători iohannişti vor trece de partea sa.

Cu atât mai mult, cu cât Cioloş ar fi candidatul. El ar trebui să remonteze deficitul de imagine înregistrat, atât din pricina unor greşeli politice comise în perioada guvernării tehnocrate (vezi alegerea primarilor într-un singur tur, care a adus un câştig de cauză considerabil PSD), cât şi din pricina pronunţatei indecizii manifestate post guvernare.

Liviu Dragnea va fi candidatul PSD pentru Cotroceni. În cazul lui, lucrurile sunt mult mai complicate. În primul rând, ar trebui să scape de problemele pe care le are cu justiţia – fie prin modificarea, ”până la capăt” a legilor, în propriul beneficiu, fie în conformitate cu sentinţele instanţelor, în actualul context legal.

Dacă se va înfăptui acest deziderat, un an de zile, partidul va fi nevoit să lupte, pe viaţă şi pe moarte, pentru cauza liderului său. Doar de acesta depinde ca Dragnea să ajungă la un fond necesar de susţinători de peste şase – şapte milioane. Extrem de greu, dată fiind poziţia liderului în partid, la acest moment politic.

În opinia mea, Laura Codruţa Kovesi nu va candida.

Invitaţia lui Barna a părut un gest disperat, care, oricum, nu a primit răspuns, ceea ce ne îndreptăţeşte să credem că nici USR nu are candidat, nici Kovesi nu va candida. Activitatea şi ambiţiile acesteia par să fie cantonate în aria de manifestare juridică.  

Corina Creţu ar putea fi surpriza acestor alegeri. Europarlamentarul are potenţial, susţinere europeană, ba chiar şi transatlantică, precum şi notorietate în plan extern. Din păcate, în ţară, notorietatea nu e la fel de puternică, în condiţiile în care Creţu a absentat, mult timp, din arealul politic. Alegătorii, chiar şi cei fideli, au cam pierdut-o din vedere.

Ar putea candida pentru PSD, în cazul în care Dragnea ar fi condamnat definitiv, sau pentru ProRomânia, în cazul în care va negocia bine cu echipa lui Ponta, contracandidata sa din această zonă, Ecaterina Andronescu, neavând forţa necesară pentru o luptă atât de intensă.

Rămâne de văzut dacă Victor Ponta nu va intra în vâltoarea prezidenţialelor cu un personaj-surpriză (eventual, Vasile Dâncu, ştiut fiind că Grupul de la Cluj se situează, declarat, de partea fostului lider al PSD).

Gabriela Firea a jurat că nu va candida, dorind să-şi ducă mandatul de primar general până la capăt, deci până în 2020. Eu o cred. Oricum, după episoadele „Halep” şi „Mitingul Diasporei”, şansele sale s-au redus considerabil.

Ultimul pe listă, după cum spuneam, liderul PMP, Eugen Tomac. Acesta ar fi putut avea anumite şanse, dacă s-ar fi trezit mai repede. Sigur, n-a avut loc de Traian Băsescu, omul care, până la urmă, a înţeles că, deşi are voinţă, nu mai are putirinţă politică.

Starea aceasta se simte şi în cazul urmaşului său politic, care nu ştiu dacă a înţeles, exact-exact, că şansa lui ar putea fi, cândva, conlucrarea opoziţiei/dreptei.

Tomac are calităţi, e tânăr, inteligent şi clonţos. Mai rămâne să se dea la „şlaif”, să-şi desfunde urechile şi să caşte ochii.

 

Citește și: