Marian SULTĂNOIU
Marian SULTĂNOIU
3607 vizualizări 5 mar 2019

Devine de ne-nţeles în ce fel li se arată acestora democraţia şi regulile ei.

Ştiu oameni, astăzi maturi, care n-au băut alcool în viaţa lor, după ce şi-au văzut părinţii beţi morţi; şi pe alţii care n-au pus ţigara în gură, trăind, în copilărie/adolescenţă drama părintelui omorât de vreo boală de plămâni.

Mă întreb cum de actuali demnitari, trecuţi printr-o dictatura ceauşistă, ca printr-o boală de cap, fiind ei în toate minţile şi pe picioarele lor, nu se cutremură, nu li se apleacă de la stomac, nu tremură carnea pe ei, atunci când sunt tentaţi să reia practici ale orânduirii care s-a chinuit din răsputeri, nouă cincinale, să-i reasambleze pe români în tiparul ”omului nou”, fricos şi surdo-mut.

Ce poate să simtă un profesor universitar - dacă, el însuşi, nu e reasamblat pe ”noua placă integrată” - rectorul unei universităţi de prestigiu, magistrat de carieră, aşa cum ni se prezintă Toader Tudorel, atunci când ameninţă/şantajează tineri jurnalişti, leat cu studenţii săi, pe care-i instruieşte, pe care îi pregăteşte, nu-i aşa, spre a intra în viaţă şi profesie? Tineri cărora ar trebui să le insufle curaj, să le inculce nevoia imperioasă de a trăi în demnitate, mediu aseptic, necesar practicării unei profesii onorante, precum aceea de magistrat.

Ce trăiri îl animă pe un astfel de ”învăţător” al democraţiei, atunci când este întrebat, într-o conferinţă de presă, despre ceva, orice - neconvenabil, evident - iar el, în loc să-şi adune curajul în răspuns, mârâie ca un lup încolţit, îşi arată dinţii bătrâni şi ameninţă că ”obraznicii” şi ”nesupuşii” care refuză să-nghită, pe nemestecate, protocolul impus de el - mai presus de regula jocului democratic -, nu vor mai pupa acreditarea pe MJ?

Fie vor înţelege să se supună umilinţei de a-şi înghiţi vorbele în faţa demnitarului cu aură dictatorială, fie vor fi alungaţi la porţile cetăţii, ca o şleahtă necivilizată.

Astăzi, după ce a bătut apa-n piuă aproape o oră, prezentând un aşa-zis raport de activitate, la jumătatea propriului mandat, ministrul Justiţiei Tudorel Toader a fost întrebat de jurnalişti despre soarta OUG 7 pentru modificarea legilor justiţiei şi, mai ales, dacă va renunţa sau nu la Secţia de investigare a magistraţilor.

Prins nepregătit, Toader a răbufnit penibil: ”Vă promit următorul lucru: am pe masă solicitările de reacreditare. În măsura în care nu daţi curs formulelor protocolare pe care le-am stabilit, voi acţiona în consecinţă. Vă rog, aşadar, să le respectaţi!

Ce mai poţi spune, într-o astfel de situaţie, în care, dacă vei insista, încercând să-ţi faci meseria până la capăt, omul cu pâinea şi cuţitul-n traistă te va considera ”obraznic” şi ”impertinent”, va pune să fii dat afară şi îţi va retrage acreditarea, pe model Trump - Jim Acosta, BBC. (Nu că ar fi vreo asemănare între Toader şi Trump, dincolo de carenţele lor în practica democraţiei).

Şi dacă la ministrul Justiţiei putem vorbi despre o tendinţă dictatorială, amplificată de postura în care se află în prezent (părând cu nervii la pământ), în situaţia fostului ministru al Educaţiei, Pop-”Genunche”, nu pare a fi vorba despre altceva, afară de o lipsă de cultură şi de respect, apărute pe fondul numărătorii greşite a celor ”7 ani de-acasă”.

Omul acesta, re-tuşat din gros de presă, ca o caricatură franţuzească din Charlie Hebdo, îşi permite să-i admonesteze pe artiştii Teatrului Naţional din Bucureşti, pentru că au îndrăznit să iasă la protest - acuzându-i de lipsă a recunoştinţei oarbe faţă de darnicul său partid.

"Două lucruri vreau să le spun tuturor actorilor: să îmi spună, cu excepţia Guvernului PSD, ce alte guverne, de altă culoare politică, au avut grijă de actorii din România, plecând de la salarii şi condiţii de muncă? Şi dacă ştiu că în OUG 114, din cele 11 miliarde de euro prevăzuţi pentru investiţii, o bună parte din aceşti bani sunt exact pentru zona de cultură. Deci, posibilitatea administraţiilor locale sa construiască cămine, săli de cultură etc”.

Pe cale de consecinţă, în tendoanele încrucişate ale lui ”Genunche” se zbate impresia că, dacă un partid aflat la guvernare face ceea ce este obligatoriu să facă pentru unii dintre cei mai de necontestat ambasadori ai României şi ai culturii ţării în lume - adică să contribuie, legal, la asigurarea traiului lor decent - aceştia trebuie să se comporte precum o mulţime de personaje mute, surde şi veşnic umil-recunoscătoare, în căutarea unui tătuc politic, oricare ar fi el.

Halal ministru al Educaţiei, omul care crede că demnitatea unora dintre cei mai mari artişti ai României poate fi cumpărată cu o ultimă sută de lei, în cel mai pur stil ceauşist…

Şi, totuşi, eu cred că şantajul cu dictatura şi filajul nu mai ţine!

 

Citește și: