3 vizualizări 21 oct 2007

O ţară pentru dl. Marko Bela! „În 1526, strămoşii noştri au pierdut şi, pentru un secol şi jumătate, ţara nu a mai fost a  noastră. Ultima dată, această patrie s-a pierdut în 1918, iar datoria noastră este să redobândim acel pământ pierdut. Să redobândim tot ce am pierdut: casele, pădurile, pământurile, steagul”.

Cu „Noua descălecare” – sloganul campaniei electorale a UDMR pentru Parlamentul European, enunţat sâmbătă seara, la Târgu Mureş – dl. Marko Bela porneşte în căutarea timpului pierdut. Altădată prieten al metaforei şi al piruetei stilistice, poetul Marko Bela cade, cu noul său discurs de campanie, în romantismul incipient al secolului XIX, direct, înflăcărat, revoluţionar, dar, vai! atât de desuet! Dacă nu este doar o rătăcire electorală, noua pecete stilistică pe care o imprimă dl. Marko Bela partidului său riscă să arunce UDMR-ul într-un timp din care nu se va mai întoarce niciodată.

UDMR este pe cale să dispară tot căutând „pământul pierdut”, de care vorbeşte dl. Marko Bela.

Habar n-am câţi maghiari mai suferă după bătălia de la Mohacs (1526) sau după pierderea Ardealului (1918). Or mai fi şi din aceştia, dar pe ei nu-i înflăcărează dl. Marko Bela, ci adevăratul bard al autonomiei, dl. Laszlo Tokes, împreună cu corul tragic din UCM, cântăreţii măreţiei unui Imperiu pierdut. Când dl. Marko Bela vorbeşte de „redobândirea caselor, pământurilor, pădurilor, steagului”, domnia sa intră, invariabil, într-un registru tragi-comic. Să fim serioşi, comunitatea maghiară, prin unii reprezentanţi ai săi din UDMR, a recuperat de mult casele, pământurile şi, mai ales, pădurile.

Drama liderului Uniunii şi a colegilor săi din UDMR este că nu te poţi transforma în radical peste noapte. Pentru asta trebuie să ai, în primul rând, privirea fixă. Or, UDMR are ochii alunecoşi, nu degeaba i se spune, în Secuime, PSD-ul maghiarilor. De aceea, „noua descălecare” a UDMR este o strategie electorală proastă: nu numai că este necredibilă, dar mai e şi ipocrită.

Mă îndoiesc că dl. Marko Bela „vrea să ne ia Ardealul”. E drept, domnia sa vrea să-l ia, dar nu de la noi, ci de la dl. Laszlo Tokes. Pentru prima oară, liderii UDMR nu mai sunt atât de siguri pe electoratul lor. Monopolul lor asupra votanţilor maghiari s-a spart în ultimul an. Primul semnal l-a constituit votul maghiarilor la referendumul pentru demiterea lui Traian Băsescu, atunci când au încălcat masiv recomandarea UDMR. Al doilea semnal este acesta – candidatura episcopului reformat, care va fura o parte însemnată a comunităţii maghiare, în special cea sensibilă la discursuri radicale.

Nu putem şti, deocamdată, cât de mare este spărtura pe care o va provoca dl. Tokes. Dar pentru că este cel mai puternic brand de export al maghiarilor din România şi pentru că este şi o voce respectată într-o comunitate încă strâns legată de biserică, dl. Tokes are toate şansele să obţină un scor bun la europarlamentare. Poate nu destul să ajungă eurodeputat, dar suficient să nu permită nici UDMR să ajungă la Bruxelles.

În aceste condiţii, dl. Marko Bela lasă deoparte sofisticăriile liricii moderne şi decide să facă poezie de sub şa. Intră pe terenul adversarului său direct şi luptă cu armele acestuia, pe care, însă, nu le stăpâneşte. În încercarea de a recupera electoratul captiv în timp, uită însă de oamenii care trăiesc azi, în satele şi oraşele cenuşii din Secuime. Lor ce să le spună? Cum s-a schimbat în bine viaţa lor după mai bine de zece ani în care UDMR a guvernat, direct sau indirect, această ţară, multă vreme deţinând chiar ministere-cheie, precum Lucrările publice?! Ce a făcut UDMR, partid mai mereu la putere, să scoată această zonă din sărăcie şi uitare?! Aşa-i în campanie: e mai comod să călăreşti spre Mohacs, decât să conduci spre Miercurea-Ciuc. E uşor să-ţi tot cauţi o ţară. Mai greu e s-o asfaltezi

 

Citește și: