Mihai Găinuşă
Mihai Găinuşă
3347 vizualizări 28 aug 2018

Deci, doamna cu prenume rusesc, Olga, consideră că etnicii germani, fie ei saşi sau de prin alte părţi, sunt vinovaţi de Auschwitz. Deci oficialii germani, de la mama lor, Deutschland, inclusiv Angela Merkel, meine damme Olguţa, sunt cei care au dat drumul la robinet, nu? Şi când ziceaţi că vă mai duceţi în delegaţii oficiale în Vest? Sau mai vine careva din Germania în vizită oficială?

Maşini germane

Şi, nu vă supăraţi, ştiaţi că şeful matale, domnu' cu mustaţă conduce o maşină germană, din care se filmează pe Facebook? Dacă e o maşină de gazat? Deşi alea aveau ţeava de eşapament înăuntru, nu afară. Oricum, poate e o maşină germană de gazat trecătorii. Că aia românească poartă cu cinste însemnele Jandarmeriei.

Nu ştiu ce se-ntâmplă cu guvernul partidului social democrat, continuator al frontului salvării naţionale, continuator al partidului comunist, dar miniştrii au luat-o razna, probabil de la oboseală. Să cauţi zi şi noapte bani ca să mai măreşti puţin inflaţia, pardon salariile, e foarte greu. Cât poţi să te mai împrumuţi de afară, de la populaţie sau să dai iama în Trezoreria strategică?

Autişti, gândaci, Auschwitz

De aia, de oboseală, doamna Veorica îi face pe europarlamentari ”autişti”, cu un zâmbet condescendent de la Consiliul Discriminării. De aia Liviu PLM Dop compară Statele Unite şi ţările occidentale cu nişte gândaci care se urcă pe ”genunchele” ţării. De aia ministrul genocidului porcin, Daea, compară bucuros arderea zootehniei româneşti cu Auschwitz.

Iar acum, madam Olguţa crede că nemţii nu trebuie să vorbească despre gazare. Păi cine să vorbească, doamnă, că fostul dumitale şef, de la şcoala PRM nu mai e. Şi el se pricepea bine la mitralieri pe stadioane. Nu-i aşa că ai aplaudat la şedinţe, Olguţo?

Vizigoţi, bulgari şi lipoveni

Poate vrei să ne spui că nici minoritatea bulgară nu trebuie să vorbească vreun pic despre vacanţe în Bulgaria, că ăştia ne-au luat Cadrilaterul, nu? Văd că de unguri nu zici nimic. Poate după ce nu vă mai sprijină la guvernare? Sau minorităţile care v-au scos din moţiune, cum de nu i-ai comparat cu vizigoţii, tătarii, otomanii sau, eventual, minoritatea lipoveană cu Armata Roşie?

Nu ştiu ce notă ai avut, Crăcănuţo, la istorie - că la franceză ai avut ”trois” după cum vorbeşti despre ”Minister du Tramvail” - dar poate îţi desenează cineva, să afli şi tu că, până la 23 august 1944, oltenii tăi, ca şi întreaga armată română, au luptat alături de cel de-al Treilea Reich. Hopa, ce să vezi, probabil bunică-tu bea cot la cot schnaps cu tipii care gazau evrei! Păi se poate, meine damme Olga Volga?

Mai schimbaţi placa la partidul roşu acolo, că asta cu naţionalismul nu prea mai ţine. Nu când jumate de populaţie are rude care lucrează pe afară, că aici aţi închis toate fabricile, ba acum, prin priceperea lui Daea, aţi eutanasiat şi locurile de muncă din zootehnie.

În alte părţi, civilizate, un ministru îşi dă demisia dacă întârzie două minute la vreo întâlnire oficială. Aici poţi să jigneşti o etnie întreagă, ba chiar şi un popor şi a doua zi să duci să-ţi faci cumpărăturile dintr-un supermarket de-al lor, nemţesc. 'Ţi-ar ipocrizia aia, tavarăşa Olga Vasilovici!

 

Citește și: