Gandul.info
Mihai Găinuşă
Mihai Găinuşă
1662 vizualizări 10 sep 2018

Că din cauza lu' Firea şi a partidului m-a şi dat afară azi. Ne-a întrebat care a fost cel mai tare lucru pe care l-am făcut în vacanţă, am ridicat mâna şi i-am zis că cel mai blană a fost când ne-am intoxicat cu gaze la protest.

Profa pesedistă

Era să facă infarct profa. Cică: ”Ce-ai căutat, Gigele, la prostia aia de miting al Diasporei? Părinţii tăi sunt inconştienţi, de te-au lăsat să te duci acolo? O să-i chem la şcoală.”

- Doamnă, poate să vină doar mama, dar după ce iese de la serviciu din Pipera de la firmă, că tata e la lucru în Spania. De aia ne-am şi dus la miting, ca să ne întâlnim cu tata.

S-a înroşit la faţă, i s-a umflat venele şi a zis că ea nu e de acord, ca PSD-ul e un partid foarte bun, care i-a mărit salariul şi a trimis-o în vacanţă gratuită în Grecia. I-am răspuns că noi n-am fost anul ăsta în vacanţă, că mama  a trebuit să lucreze la multinaţională toată vara, ca să-şi plătească impozitele, din care se duc asistaţii social în Grecia gratis.

Doamna a început să urle că ar trebui desfiinţate multinaţionalele, cum zice domnul Dragnea, pe care-l apreciază foarte mult. Atunci eu am zis că mie îmi place mai mult de prietena domnului Liviu, pentru care şi-a lăsat nevasta mai bătrână, aşa ca dumneavoastră şi că peste 10 ani, o s-o caut, să ne împrietenim. Aşa că m-a dat afară din clasă, dar eu am intrat la loc, de-a buşilea. Nu de alta, dar mi-e cam frică să stau pe hol, că s-a scorojit tavanul şi mi-e să nu cadă peste noi, cum s-a mai întâmplat într-o şcoală tot aşa, fără autorizaţie ISU.

Nu înţeleg de ce nu iau bani europeni să repare toate şcolile şi să facă veceuri înăuntru, că am un verişor în Teleorman care iarna, ca să nu iasă afară în frig, până la toaletă, face pipi într-o sticlă de plastic sub bancă.

Afaceri şcolare

Am şi întrebat-o pe doamna directoare, care mi-a zis să nu mă bag, că bărbatul doamnei inspectoare are firmă de construcţii şi e prieten cu primarul şi o să ne repare el şcoala, pe bani grei de la buget, dar când o să găsească nişte muncitori. Că sunt toţi la lucru în Spania.

Nu mă prea pricep eu la afaceri d-astea, dar cred că ar trebui să-i ia la întrebări DNA-ul. Numai că mama mi-a zis că o să vină o altă doamnă la DNA, în locul doamnei Kovesi, o doamnă care o să rezolve dosarele împreună cu părinţii ei. Probabil locuieşte încă cu familia, dar mama a zis că sigur o să-i dea ministrul Justiţiei o casă mare şi mulţi bani, de la nişte prieteni.

Manuale de mână

În fine, în ora a doua, ne-a dat manualele de Geografie şi profa ne-a zis să luăm un pix să corectăm pe carte; în loc de Marea Moartă, tăiem şi scriem alături Marea Roşie. Tata a râs acasă şi mi-a zis că exact aşa s-a întâmplat şi în Teleorman: după ce au ieşit morţii la vot, ne-a inundat Marea Roşie.

Şi la Biologie ne-a zis proful să corectăm manualul, să trecem inima în stânga şi ficatul în dreapta, că ne-au mâncat ficaţii ăştia de la Minister cu afacerile lor cu Editura de partid. Şi că abia aşteaptă să îi iasă actele de Canada, să plece să-şi echivaleze studiile sau chiar să se angajeze taximetrist în Toronto sau ospătar, că s-a săturat de ţara asta plină de analfabeţi parveniţi, care-şi trimit la şcoală beizadelele cu bemveurile, să facă mişo de profi, cu salariile lor de bătaie de joc.

De asta vă spun eu, Gigel, c-o să învăţ foarte foarte bine, ca să plec după şcoală în străinătate, că nu vreau să ajung - Doamne fereşte! -  prim-ministru, să râdă un mapamond întreg de mine. Doamna Veorica crede că mapamond e un fel de mapă, săraca.

 

Citește și: