Gandul.info
Mihai Găinuşă
Mihai Găinuşă
2198 vizualizări 8 nov 2018

Ei bine, iată una: Clujul vrea să-şi facă metrou inteligent, science fiction, de 26 de kilometri, fără clasicele captatoare electrice, ce mai ultimul răcnet! Tot acolo, primarul Boc aduce autobuze electrice care-şi încarcă bateriile în mers. Şi tot la Cluj, elevii merg deja la şcoală, dar nu cu maşinile părinţilor, ci cu autobuzele şcolare. V-am zis că aici e vorba despre terapia prin ştiri pozitive, da?

Dacă era altceva, dar nu e, mă apucam acum aiurea să vă spun despre ultima iniţiativă a duamnei deo Voluntari, cele jde mii de felicitări de Crăciun cumpărate din bani noştri, de la o firmă de-a lui Sebastian Ghiţă. E ca şi cum Mafia siciliană iese la un ceai cu cu Yacuzza japoneză. Ceva finuţ, la mişto.

Dar v-am zis că suntem pe zen aici, simţim vibraţiile Universului - nu pe cele din Vrancea - şi heruvimii cântă, harpele Paradisului zdrăngăne, sau ce zgomot scot ele acolo, şi peste tot zboară fluturii portocalii exotici, nu cei de varză, albi. Care, de altfel s-ar izbi în Bucureşti în zbor de gândacii urât mirositori şi de tigrii platanului, insectele acelea care ciupesc, fără să fie ţânţari.

Mergând pe karma, iată că la Sibiu, Consiliul Judeţean anunţă că va construi un nou spital. Yeee! Am spune ”yeeee!” dacă duamna ministru al Sănătăţii, frumoasa despletită Sorina Pintea ar fi de acord şi n-ar pune beţe-n roate construcţiei de la Sibiu, pe motiv că nu există vreun document la ministerul dânsei cu privire la noul spital sibian. Bine, eu m-aş feri în locul dânsei să pun mâna, fără mănuşi, pe vreun document venit dinspre spitalele ministerului.

Şi oricum, sincer, m-aş fi aşteptat ca enigmatica duamnă Sorina să nci n-aibă timp să se amestece ca musca pesedistă plină de microbi în laptele Sibiului. Din cauză că e foarte ocupată dânsa, dacă nu ştiaţi, cu anunţarea construcţiei celor patru centre pentru marii arşi. Două la Bucureşti, unul la Timişoara, altul la Târgu Mureş, două la prefectură şi patru la şcoala de fete, vorba lui Pristanda.

Sau ar fi putut magnifica duamnă Sorina să-şi redacteze caligrafic demisia, nu cu scris de doctor, după ce a trimis la un spital din Belgia un singur pacient ars, pe motiv că acilea, în România, nu e dom'le loc. Toate cele 12 paturi sunt ocupate. Ceea ce mă miră la dânsa şi la toţi miniştrii Sănătăţii de până acum, că n-au curajul să înghesuie câte doi pacienţi într-un singur pat. Ar fi o metodă foarte eficientă, duamnă, niciodată încercată în ţara asta, pe persoana fizică a domnului PSD.

Revenind la feng-shui-ul care mă caracterizează, observaţi cum am subliniat marile proiecte, minunate ştiri pozitive, printre care şi iniţiativa de înaltă responsabilitate, prin care duamna Rovana Plumb de la Ministerul Fondurilor Europene (asta iar e ministru, frate?) doreşte inimioara ei să organizeze o licitaţie publică de publicitate pe trei mari televiziuni. Prin care televiziuni să promoveze folosirea fondurilor europene. Bănuiesc că cele 11 milioaner de lei, cât e pleaşca asta publicitară, nu sunt din bani europeni. Nu de alta. dar Bruxelles-ului i-ar crăpa pipota în el să ştie că banii din impozitele europenilor ajung la prietenii duamnei Plumb, cu rezultate evident Zero. Cum cine va câştiga licitaţia? Ce întrebare e asta, suntem pozitivi sau ce mama fondurilor suntem? Normal că Voiculescu-Antene, Sebi Ghiţă-România Tv şi încă un pretenar de parandărăt de-al talentatei duamne Ro-wuana.

Toată această pozitivitate din politica şi mărunţişul românesc are şi victime colaterale. În timp ce agaricii politici se bat ca chiorii să împiedice iniţiativele câtorva gospodari din alte partide, cetăţenii din Drumul Taberei, din Sibiu, din satele sărace ale Moldovei, nu prind în această viaţă nici metrou, nici spital, nici autostradă din Moldova. Nu prind decât aşa, o ură pe politrucii care le mănâncă zilele şi impozitele.

Iar aici intervin eu, cu zenul meu, cu pacea, liniştea şi pozitivismul pe care vi le induc. De fapt, ştiţi, nu sunt Găinuşă, sunt chiar un porumbel al păcii. Cu gheare de vânătoare, dar porumbel.

 

Citește și: