Gandul.info
Mihai Găinuşă
Mihai Găinuşă
1554 vizualizări 12 oct 2018

Şefu' mi-a zis că domnu' Ţuţuianu a zis de domnu' Andruşcă că a avut o vulcanizare, d-aia e ministru. Eu n-am o vulcanizare, sunt doar angajat ca vulcanolog, da-mi doresc mult să am şi io afacerea mea. D-aia m-a trimes şefu' să mă recomande domnu' Ţuţuianu, că dacă ajung io ministru la economie, atunci o să fac ca domnu' Daea care şi-a angajat fata la minister, sau ca domnu' Meleşcanu care l-a angajat pe fii-su ambasador, şi o să-l angajez pe şefu la Minister. Îl pun şef de garaj, mi-a zis, şi după ce-l angajez şi-i dau contractele la toate maşinile ministerului, atunci şi şefu' mă angajează pe mine la spălătorie. Că vreau mai mult să fiu spălător decât vulcanolog, că iese şpaga mai mare.

Sunt bun de ministru, că ştiu să pun presiune, mi-a zis şefu'. Bă, Titi, zice şefu,: dacă ăia de la Economie nu-şi face treaba, te pui pe ei cu compresorul. Care nu munceşte, pac, îl chemi îi birou şi-i bagi muştiucul de la furtun în gură. Nu mult, la 2 atmosfere. Dacă face vreunul gât, scoţi cheia de roţi şi-o pui pe masă, demonstrativ.

Că d-asta nu merge, băi, ţara, zice şefu'. Că nu se face economie la Ministerul Economiei.Toate maşinile au cauciucuri noi, zice. În loc să le reeşapeze, să-i pună un petic, ia unul nou. Exact aşa e şi cu angajaţii. De ce, bă, să angajezi alţi bugetari, când poţi să dai concurs pe post? Şi care nu se reeşapează, să înveţe să muncească eficient, valea! Îl rostogoleşti pe scările Ministrului, nea Titi!

E deştept şefu'! Mi-a zis că e şi geometria de vină, exact ca la roţi. Dacă sunt patru în birou şi trage numai unul, ceilalţi o flencăne aiurea. Şefu' mi-a zis că acum cel mai mare defect e chiar la ministru. Cică Andruşcă dă rău în gropi! Păi d-aia merge, dom'le, ministerul strâmb, că geometria e muci!

Bine, şi direcţia e de vină, zice şefu'! E deştept rău, şefu'. Zice că ăla mare, de la volan, duce Economia pe arătură. Ba pe borduri, ba pe spaţiul verde, nu merge deloc pe autostrăzi, normal că se buleşte căruţa. Ca să nu mai zic, zice şefu', că dacă tot scoţi din rezervor, fără să mai alimentezi, de Economie zice, atunci să nu te miri că rămâi, când ţi-e lumea (a treia) mai dragă, în pana prostului.

Şi când rămâi cu Economia în drum, ai pus-o! Că degeaba pui umărul s-o împingi, s-o scoţi din noroi şi incapacitate de plată, dacă ceilalţi pasageri nici măcar nu se dau jos de pe banchetă, darămite să pună şi osul să muncească la împins.

Şefu' se şi miră cum de mai merge şandramaua, când toată lumea a furat din benzină şi din piese şi şi-a făcut maşinile lor, mai şmechere decât Economia. Noroc, zice şefu', că mai trimite Diaspora piese şi provizii pentru vehicul. Dar şi dacă-i primeşti cu furtunul de apă, cu bătaie şi cu eşapamentul în nas, să nu te miri dacă te-or lăsa baltă şi ăştia.

V-am zis că şefu' e deştept? D-aia e patron de vulcanizare. Dar nu vrea să se bage el ministru, ca Andruşcă ăsta. Zice că nu-i prost să dea el cu subsemnatul pe hârtiile alea de la Minister. Oricând se găseşte un prost folositor pentru asta. Sau o proastă, anafabetă complet şi slugă.

D-asta zic, după ce mă fac ministru, abia aştept să ajung la spălătorie. Asta dacă nu s-o băga Andruşcă ăsta pe locul meu, după ce-l remaniază. Nu de alta, dar la cât e de deştept, parcă văd că se stropeşte singur!. Nu cum face acum Ţuţuianu cu el.

 

Citește și: