Mihai Găinuşă
Mihai Găinuşă
2655 vizualizări 24 sep 2018

De fapt, toată lumea are foarte puţină treabă în Costa Rica, e un paradis. Bine, nu la fel ca aici, unde n-are nimeni nicio treabă - trai neneacă! - că tare binecuvântat popor aveţi. Câmpuri cu recolte, munţi cu staţiuni turistice, litoral cu nisip cald, nimeni nu pune osul la treabă, recolte putrezesc, în munţi nu se ajunge, nisipul e plin de chiştoace, v-a pus Dumnezeu mâna-n cap! Şi în mână are ajutoare sociale.

Deci, am fost la o fetiţă la ursit, tare frumuşică e, secretul profesional nu mă lasă să vă spun numele ei, dar seamănă cu mama ei, doar că nu duce aşa des mâna la nas, ca mafioţii. Bine, n-am prea avut ce să-i urez, că are de toate, mai ales cetăţenie costaricană. Dacă aţi şti câte cereri am acum de ursit cetăţenii costaricane, nu mai prididesc, mai ales de la viitori părinţi şi bunici care lucrează aici, la voi în Parlament. Celei mici i-am ursit să fie deşteaptă, să facă bani, că e plină lumea de fraieri care muncesc pe salariu şi n-ajung în Costa Rica nici în excursie. I-am urat să găsească un post bine plătit, la stat, secretar de stat, ministru, vice-prim ministru, nu contează funcţia, contează doar ţinuta. E bine să ai o ţinută de Gală. Că te-ai scos. Dar cel mai bine e să ajungi primar sau ministru, în An Centenar. Sifonezi la bani, de n-ai treabă. Aia mică are mari-mari şanse să prindă un post bun în Costa Rica, la 250 de ani de la independenţă. În 2021, sunt 200 de ani, nu ştiu dacă maică-sa are timp să ajungă primar general în capitala San Jose şi să-i ardă nişte concerte grase, albume de artă şi alte prostii din care să-şi scoată banii, dar fii-sa sigur prinde ceva la vreo 50 de ani.

Nu că i-ar trebui prea mulţi, că îi mai vin plicuri şi din ţară.  Când eram eu la ursit, abia ce-i venise fetei un plic gras şi o navetă de whisky, de la un necunoscut care s-a semnat doar T. O fi tac-su, cine ştie?

Acu' m-am întors, că m-a rugat un client, nu vă pot spune cine, să fac o excepţie şi să-i urez ceva unei fetiţe un pic mai mari, care n-a prea avut parte de ursitoare în copilărie, ajungând doar secretară. Acum, că fata are vreo 20 şi ceva de ani, m-a rugat domnul respectiv, cu mustaţă, să-i urez şi Irinucăi lui o cetăţenie costaricană, pentru orice eventualitate. În rest, se descurcă singur cu darurile, că are şi nişte ursitoare consultante din Israel.

Altfel, cam şomez în ultimul timp, de când familia tradiţională română se străduieşte din răsputeri să nu mai facă niciun copil. Ori îi e frică să nu i-l ia vreun cuplu de bărbaţi, ori n-are bani să-l crească, mai ales că tatăl e în Spania la muncă. Oricum e bine, am auzit că se face referendum pentru făcut copii, iar într-un an-doi, vor să interzică şi avortul. După cum ştim noi, zânele, sigur urmează un referendum care să oblige bietele femei să procreeze, de-o să mă rupă cu munca. Exact ca la decreţei.

Ia uite cât e ceasul?! Trebuia să ajung de vreo juma de oră în Ferentari, am de ursit acolo la vreo zece familii. Dar pot să intârzii, nu e problemă, am înţeles că aici mă suplineşte unul, Salam. Urseşte ăsta de bani, maşini, ţoale, adidaşi, fără număr, fără număr. Şi fără bon fiscal, nu ca proasta de mine, fiscalizată.

Acum mă scuzaţi, dar am făcut greşeala să accept abonamente la ursit şi mă tot freacă unul, de n-am mai apucat şi eu o lună liberă. Unul Borcea, nu ştiu dacă aţi auzit de el. La ce ritm are ăsta, zici că umple butelii, nu face copii.  Hai să aveţi Vreme Bună!

 

Citește și: