Victor ROTARIU
Victor ROTARIU
8597 vizualizări 9 feb 2015

La finele lui ianuarie 2012 valoarea totală a proiectelor depuse era de peste 243 de miliarde de lei, alocările totale fiind de 82,66 miliarde de lei. Dintre cele aproape 32.000 de proiecte depuse însă, doar 10.085 erau aprobate, în valoare de 63,3 miliarde de lei şi doar aproape 8.000 de contracte erau semnate, în valoare de circa 55 de miliarde de lei. Plăţile către beneficiari erau însă de doar 13,9 miliarde de lei, iar plăţile intermediare de la Comisia Europeană erau de doar circa 4,5 miliade de lei, ceea ce corespundea la acea vreme unui grad de absorbţie de doar 5,55%. Dezastrul lăsat în urmă de guvernele Tăriceanu şi Boc este evident. Cu tot cu blocarea temporară a unor finanţări pentru nereguli la decontare cu tot.

La finele lunii trecute, situaţia era următoarea: peste 45.000 de proiecte depuse, în valoare de peste 340 de miliarde de lei, dintre care aproape 19.000 erau aprobate (în valoare de 105 miliarde de lei), peste 15.000 de contracte erau semnate (în valoare de peste 90 de miliarde de lei), plăţile interne, de la Guvern către beneficiari erau de 44,8 miliarde de lei iar cele de la Comisia Europeană erau de circa 38 de miliarde de lei, ceea ce a corespuns unui grad de absorbţie de aproape 45%. Aparent este bine. De fapt, situaţia este în continuare dezastruoasă. Deşi e beneficiat de un start bun, în materie de proiecte depuse şi chiar şi aprobate, guvernul Ponta a avut alte priorităţi.

Concluzia este foarte simplă: statul nu a alocat suficienţi bani pentru cofinanţarea proiectelor sau pentru plata lor intermediară până la plata finală de la Comisia Europeană. Cu alegeri locale şi parlamentare, cu referendumul pentru demiterea preşedintelui şi perspectiva alegerilor prezidenţiale avute în vedere, bugetul alocat atragerii fondurilor europene nu a fost prioritar în faţa fondurilor alocate administraţiilor locale, de exemplu. Cum a fost, de altfel, şi cazul bugetului de investiţii, respectiv de cheltuieli de capital, de doar 17,1 miliarde de lei anul trecut, adică cel mai mic din 2007 până astăzi.

În 2012, 2013 şi 2014 Guvernul a efectuat plăţi către beneficiari în valoare de 31 de miliarde de lei, o medie de circa 10 miliarde de lei pe an. Şi asta poate părea foarte bine. În condiţiile în care încă din 2012 erau depuse proiecte în valoare de 76% din totalul fondurilor alocate de UE, diferenţa faţă de cele 45 de procente de absorbţie de acum este făcută de incapacitatea administraţiei publice de a verifica şi aprobat proiecte, de incapacitatea lor de a ajuta mediul de afaceri să “scrie” corect dosarele şi cererile de plată şi, în final, pur şi simplu de nealocarea de fonduri suficiente de către stat pentru acest capitol.

O dovadă grăitoare în acest sens este faptul că la finele lunii trecute gradul de absorbţie la Programul Operaţional de Asistenţă Tehnică, adică a programului european dezvoltat special pentru a îmbunătăţi absorbţia, pentru a înlesni atragerea rapidă şi corectă a fondurilor UE, este de doar 45%, respectiv 77 de milioane de euro absorbite din 170 de milioane de euro alocate. Suntem astfel în situaţia care ar putea părea ironică dacă nu ar fi tristă că statul român, prin administraţia sa, nu a fost capabil să atragă nici măcar fondurile destinate îmbunătăţirii atragerii celorlalte fonduri, mult mai generoase.

Suntem deja de un an pe noul buget al UE. Unul prin care România poate benficia de fonduri totale de 43 de miliarde de euro, dintre care 22 de miliarde de euro prin politica europeană de coeziune.

Câte linii de finanţare au fost deschise? Trei? Patru? Din opt. Câte ghiduri ale beneficiarilor au fost lansate? Câte întâlniri cu reprezentanţii potenţialilor beneficiari au avut loc? Unde este bugetul multianual pentru asigurara cofinanţării de către stat? Unde sunt parteneriatele stat-sistem bancar tocmai pentru a ajuta potenţialii beneficiari să dezvolte afaceri locale cu bani europeni?

Se pare că mediul politic şi administraţia pe care, din păcate, se pare că o controlează majoritar, nu a învăţat nimic din experienţa dezastruoasă a guvernelor Tăriceanu, Boc, Ungureanu şi Ponta de până acum.

Fondurile europene au o mare problemă pentru unii politicieni şi pentru unii şefi din administraţie: UE nu decontează şpaga. Nici beneficiarii nu vor să dea şpagă, pentru că este dreptul lor să beneficieze de aceşti bani.

Obişnuiţi să lucreze cu banii românilor, sub privirea unor instituţii care pornesc controale şi ridică semne de întrebare mai degrabă în cadrul unor războaie de putere dintre clanurile politice decât din datorie, majoritatea politicienilor şi a şefilor din administraţia publică pe care îi susţin nu par interesaţi să aducă bunăstare ţării atât timp cât ei nu îşi pot încasa cei 15-20% din valoarea proiectului, aşa cum e “datina”.

Cei pe care i-am votat, pe care i-am ales să ne reprezinte şi să ne conducă, ne vor mai săraci pentru simplul motiv că ei nu pot câştiga destul din îmbogăţirea noastră, pentru că “le iese prea puţin” din asta.

Citește și: