Cristian Tudor POPESCU
Cristian Tudor POPESCU
44325 vizualizări 11 feb 2012

Suntem cumva în Siria? mă întrebam când am auzit de numirea şefului unui serviciu secret militarizat pentru postul de premier al României. Mult mai repede decât credeam, dl Ungureanu probează acelaşi ataşament faţă de uniforme în raport cu "viermii" de civili cu care ne-a obişnuit dl Băsescu.

Abia scoborât din elicopter în zonele înmormântate sub zăpezi, dl Ungureanu emite ca un intelighent ce se află o apoftegmă (rimează cu flegmă) colosală: "Militarii îngheaţă la deszăpeziri, locuitorii stau la căldură. Este inadmisibil. Nu putem plăti lenea la nesfârşit".

În ciuda faptului că mi-a stat mintea în loc, încerc totuşi să analizez verdictul d-sale. Să-şi fi trimis proaspătul ex-spion-şef iscoadele externe la intern, prin casele miilor de nenorociţi care, fără electricitate şi gaz, îngheaţă de vii în Vrancea şi Buzău, şi i-au găsit cu vreun reşou în priză?

E nemulţumit premierul de pregătirea fizică a localnicilor, mulţi bătrâni, bolnavi şi copii, care nu reuşesc să mute nămeţii de peste 2 m cu lopata?

Cei care zac morţi prin case, nimeni nu ştie câţi, fără să poată fi îngropaţi, pot fi consideraţi leneşi? Probabil că da.

Un frumos arc peste timp cu "Iarna nu-i ca vara!", aruncată de dl Băsescu celor blocaţi în viscol pe autostradă, şi "Vreţi să vă fac hotel?", interogaţia servită de dl Tăriceanu unei bătrâne cu casa luată de ape.

Dl Băsescu poate să stea liniştit la Predeal, unde a plecat la snowmobil, nu mai e nevoie să se agite la dezastre ca pe vremuri, când avea nevoie de voturi - dl Ungureanu îl suplineşte cu cinste.

Citește și: